Valoarea de piață a suferinței și a morții a devenit superioară celei a plăcerii și sexului (acesta este, cum ar explica Michel Houellbecq, motivul pentru care Damien Hirst i-a răpit locul 1 mondial pe piața de artă lui Jeff Koons; craniile celui dintâi, adică, fascineză mai mult decât jucăriile celui de-al doilea). După multe expoziții de “Vanités” (pe care, în decursul ultimului an, le-am prezentat în rubrica noastră), de elogii publice ale macabrului în artă, frumos drapate în metafore titulare și așezate sub semnul unor sloganuri optimiste, Parisul revine asupra ultimei sale mari obsesii (8-10 aprilie, Louvre du Caroussel), cu o expoziție având un titlu dezolant de nemetaforic: “Salonul morții”.
Motto-ul evenimentului (la care, în trei zile de funcționare, s-au perindat nu mai puțin de 25.000 de vizitatori) este împrumutat din La Bruyère: “Pentru oameni, nu există decât trei evenimente: nașterea, viața și moartea. Omul nu simte când se naște, suferă că moare și uită să trăiască”. Sec, cinic-sec, precum oferta promoțională a organizatorilor: intrarea costă 10 euro, dar cei care prezintă un act oficial din care rezultă că și-au donat trupul postmortem (unor institute de cercetare, facultăți de medicină etc.) beneficiază de acces gratuit.Nu e un salon artistic propriu-zis, pentru că și-a propus să-i adune pe toți actorii din sectorul său tematic. Adică și artiști, dar și ciocli profesioniști, companii funebre, șocolatieri sau designeri de modă, speciliști în eutanasiere, doctori în funeralii ecologice, webmasters, site-uri specializate și alți creatori din industria, vai, atât de proliferantă, a morții. Pe scurt serviciile antemortem, mortem și postmortem pe care societatea noastră de azi le oferă.
După ce ai intrat, poți avea surpriza să fii invitat să iei loc într-un sicriu vârf de gamă, capitonat și cu pânzeturi dantelate (“Pour vous faire une idée, mesdames messieurs…”), să guști ciocolate în formă de schelet, să-ți faci o urnă având propriul tău chip, să compari prețurile de înmormântare oferite de diverse firme, dar și ofertele de asigurare sau ajutoarele pentru văduve. Sau să apelezi la serviciile celor de la Sismo designers (“care interoghează moartea și reprezentările ei în timpul vieții”) care, grație unui procedeu inovator și ambițios, îți pot imprima în 3D imaginea propriului craniu. În plus, în afară de expozanți, sumedenie de conferențiari, care încearcă, pe calea dialogului cu publicul, să spulbere tabuurile legate de moarte: “Să vorbim despre moarte, ca să trăim mai bine!” Dacă vreți să scapăți de sentimentele prea apăsătoare, puteți bea o tărie la barul din incinta expoziției, care a fost integral sponsorizat de marca de șampanie Veuve Clicquot.
Ca să întărească, parcă, ecoul forței gravitaționale a morții moderne, în timpul expoziției s-a difuzat, pe canalul Planete, un documentar semnat de Marie David și intitulat “Cadavre exquis”, după numele celebrului joc creativ suprarealist. Atâta doar că și aici, ca și în Salonul de la Caroussel, regula jocului stă în folosirea sensului literal al cuvintelor. Prin urmare, avem de-a face cu o panoramă a cadavrelor de-a dreptul… încântătoare. Ideea filmului este că, dacă pentru majoritatea oamenilor, ritualurile ceremoniilor funerare ascultă de niște reguli triste și stricte (în ce ordine doriți), există totuși unii oameni care aleg o cale mai originală, ca să facă un soi de ultim “clin d’oeil” vieții, și își regizează o ceremonie de trecere dincolo cu sclipici. Unii își comandă un sicriu în formă de yacht, alții în formă de Rolls Royce. Richard, un tip pasionat de expediții arctice, și-a ordonat un coșciug în formă de sanie, prevăzută cu tot materialul necesar aventurii polare Ă o pereche de schiuri. O dansatoare britanică a optat pentru un sicriu în formă de balerin (pantoful de dans).
Urmând-o în călătoria ei mai degrabă hazoasă pe Marie David, luăm cunoștință și de nebuniile celor care aleg să se mumifice (o companie din Utah se ocupă deja de asta cu mult succes) sau criogenizeze. Nu în ultimul rând, aflăm despre năzdrăvăniile puse la cale de cei care preferă incinerarea: urne în tonuri psihedelice, în formă de glob de terestru sau de cal de curse.
Pour la bonne bouche, surpriza surprizelor, o companie elevețiană care transformă cenușa răposaților în diamante; diamante care, în funcție de dimensiune, pot avea prețuri între 4.500 și 17.000 de euro. “Cum nu murim decât o dată și pentru atât de mult timp”, cum zicea Molière, merită efortul să cadorisești postum un inel cu o astfel de piatră, făcută după chipul și asemănarea sufletului nostru bucuros de moarte.