Actul II: Un copac cu urme de sange
In dimineata zilei de 10 martie 1950, in poarta casei lui Gavrila Burzo din Halmasau – Bistrita loveau cu putere patru oameni in uniforma militara. Al cincilea, tras un pic deoparte, astepta privindu-si varful cizmei de box, preocupat de un gandac din aceia numiti vaca Domnului, care tocmai vazuse lumina zilei in lanurile de lucerna abia aparute prin gradinile din jur.
Era seful celor patru, pe numele sau Briceag, iar restul erau subordonati din trupele de securitate alocate biroului din Dej, pe care capitanul Briceag ii comanda. Gavrila a aparut nu inainte de a se barbieri, cu briciul sau cel bun, spalat atent intr-o farfurioara de aluminiu.
Se misca greu, dar varsta sa si faptul ca se imbracase tocmai in hainele bune nu a impresionat pe nimeni. Era vinovat si stia asta – in primul rand, vina era ca nu-i placeau comunistii, colhozul si tot ce insemna “democratia populara”.
Ca gospodar de frunte al satului, mai indraznise sa si spuna cu voce tare, in felul lui, toate acestea.
Apoi, in lumea fierbinte a acelor ani de apogeu al razboiului rece, oferise ajutor unor tineri infierbantati care, crezand ca intr-adevar americanii vor cobori in noaptea urmatoare din cerul instelat, nu s-au prezentat la armata. Le-a dat de mancare si gazduire verilor Simion si Gavrila Caienar, ca si lui Ioan Pop, tineri din sat; dar, si mai grav, ajutase un alt tanar dintr-o comuna invecinata, Negrilesti, care dezertase din armata pentru a-si vedea iubita cu care voia totusi sa se insoare inainte ca adevarul sa iasa la iveala in fata satului – si anume ca ea ii purta rodul in pantece.
“L-au luat si l-au dus intr-o padure”, isi amintea fiul sau Rudolf Burzo in 1993, cand se apropia de 80 de ani. “Aceasta padure este situata intre satele Breaza si Poieni, comuna Negrilesti. Acolo tatal meu a fost impuscat impreuna cu un tanar dezertor, al carui nume nu-l cunosc. Cunosc acest lucru deoarece, la doua zile dupa acest fapt, am mers la locul respectiv si l-am dezgropat; am vazut ca tatal meu era impuscat in piept, iar acel tanar care nu cunosc cum se numeste a fost impuscat in ceafa si avea amandoi ochii sariti din orbite. Am aflat de la diferite persoane, printre care si preotul din Breaza, ca inainte de a fi impuscati, cei doi au fost pusi sa-si sape groapa”.
Nici acest ragaz in fata mortii nu s-a prelungit. Oamenii regimului, securistii, se grabeau. Mai aveau si alte misiuni in acea zi. Caci groapa – cum spune Rudolf Burzo, care a fost acolo si atunci alaturi de fratele mai mic al sau, Ioan, pentru a-i da macar odihna cuvenita in pamant tatalui sau – “era foarte mica; adica peste cadavre fiind un strat foarte subtire de pamant”. Impuscarea batranului Burzo si a tanarului dezertor din Negrilesti venea la cateva ceasuri dupa ce acelasi grup de securisti inarmati ii executase pe ceilalti tineri carora el le oferise ajutor; iar vestea pornise prin satele bistritene, caci crima nu a fost ascunsa. Cum spune Rudolf Burzo, acolo unde i-au omorat “parintii lor au fost pusi sa le sape groapa”. Si adauga, ca o minima compensare fata de dimensiunea ororii: “dar numai dupa ce fusesera impuscati deja”. Tanarul dezertor si batranul Burzo zac si astazi in acelasi mormant, unul peste altul. Pe langa oase, a mai ramas marturia scrisa a fiului sau, astazi si el decedat, a celuilalt fiu mai mic, Ioan – inca in viata. Si alte doua semne, dintre care unul imaginat si altul vazut atunci. Cel din urma este un copac, despre care Rudolf Burzo, ajuns la doua zile de la executie macar spre a-si ingropa mai adanc tatal, pentru ca n-a avut voie atunci sa-i puna vreo cruce, spune: “Eu sunt in masura sa indic locul unde a fost impuscat tata, precum si locul in care are mormantul. Mai cunosc ca tatal meu inainte de a fi impuscat a fost legat de un copac si acolo a fost impuscat; deoarece imediat dupa aceea am vazut pe acel copac urmele lui de sange”. Celalalt semn, imaginat, dar plauzibil, a disparut demult in nisipul ulitei din fata portii batranului Burzo; e lovitura cu dosul palmei cu care comandantul de securitate Briceag a inlaturat de pe carambul cizmei acel mic gandac numit popular vaca Domnului, inainte de a-l strivi sub talpa.