Compania MobiFon, operatorul retelei de telefonie mobila Connex, a renuntat, la inceputul lunii ianuarie, la infrastructura RomTelecom pentru realizarea convorbirilor internationale, a declarat Marian Velicu, directorul Departamentului Strategie si Reglementari din MobiFon.
In prezent, MobiFon deruleaza intregul trafic international prin intermediul operatorilor internationali Telecom Italia, Belgacom (Belgia) si BT Ignite (Marea Britanie), fapt ce va determina, in primul rand, reducerea tarifelor la convorbirile internationale pentru clientii Connex si cresterea calitatii legaturilor telefonice pentru apelurile externe, a adaugat Velicu.
RomTelecom a avut, pana la 31 decembrie 2002, exclusivitate in privinta derularii traficului international de convorbiri telefonice in Romania, respectiv toate apelurile apelurile din interiorul tarii catre exterior si invers se realizau, inainte de a ajunge la ceilalti operatori, prin infrastructura RomTelecom.
Connex asigura servicii de roaming in 96 de tari sau regiuni, prin intermediul acordurilor incheiate cu 222 de operatori.
Connex a inregistrat, in primele noua luni ale anului 2002, venituri din activitate in valoare de 311,5 milioane de dolari, in crestere cu 19%, in timp ce profitul operational al companiei s-a majorat cu 31%, pana la 110,1 milioane de dolari.