mobilPay, serviciul de plăți mobile dezvoltat de compania Netopia Sistem, a devenit procesatorul de plăți electronice al agenției Vola.ro. În acest an, pe Vola.ro sunt estimate 12.000 de tranzacții cu cardul pentru achiziția de bilete de avion, asigurări medicale de călătorie sau rezervări la hoteluri din întreaga lume, în valoare medie totală de peste 3,3 mil. euro, potrivit datelor furnizate de Netopia. Vola.ro este una dintre cele mai mari agenții de rezervări online din România, cu o cifră de afaceri în primul semestru al acestui an de peste 6,6 mil. euro, fiind totodată, potrivit datelor proprii, și liderul pieței pe segmentul biletelor de avion online. În primele 6 luni din acest an pe Vola.ro au fost înregistrate peste 5.500 de tranzacții online cu cardul, față de 2.300 de plăți pe toată perioada anului 2010. Pentru a doua parte a anului reprezentanții Vola estimează o creștere de aproape 20% a numărului de tranzacții față de semestrul I, astfel încât la finalul lui 2011 să înregistreze peste 12.000 de plăți online. Valoarea medie a unei tranzacții se ridică la aproximativ 280 de euro, așa încât valoarea totală a plăților cu cardul estimată pentru acest an depășește 3,3 mil. euro. Pentru acest an Netopia Sistem estimează că va procesa prin serviciul mobilPay peste 1,5 milioane de tranzacții online cu cardul, respectiv 40% din piață, în condițiile în care volumul total se va ridica la peste 3,6 milioane de plăți. Printre clienții mobilPay se numără companii precum Vodafone sau eMag.