Companiile japoneze Itochu, Hitachi si Toshiba vor moderniza grupul IV al centralei termoelectrice Paroseni (Valea Jiului) din cardul Termoelectrica, conform unui protocol semnat ieri la Ministerul Industriei. Proiectul, al carui scop principal este cresterea eficientei energetice a grupului, este in valoare de 135 milioane dolari.
Finalizarea lucrarilor de modernizare a grupului este prevazuta pentru luna iunie 2006, cand va produce energie electrica la costuri situate sub nivelul de 30 dolari/MWh. Pretul mediu de productie pentru unitatile Termoelectrica este de aproximativ 39 de dolari/MWh.
Potrivit acestuia, proiectul va avea si “un exceptional impact social”, in conditiile in care va asigura, pe perioada de derulare a lucrarilor de modernizare, o crestere cu cateva sute de angajati a numarului locurilor de munca din zona Vaii Jiului.
Dupa finalizarea lucrarilor de modernizare, programul va determina scaderea numarului locurilor de munca din domeniile extractie si spalare a carbunelui, precum si in sectorul de producere a energiei.
Constantin Balasoiu, directorul general al societatii Termoelectrica, a aratat ca, practic, se poate vorbi de realizarea unui nou grup la Paroseni, in conditiile in care urmeaza ca principalele elemente ale unitatii, si anume cazanul, turbina, generatorul si sistemul de automatizare sa fie inlocuite cu echipamente noi.
Finantarea investitiei va fi asigurata printr-un imprumut acordat de Banca Japoneza pentru Cooperare Internationala si filiala japoneza a BNP Paribas. Contractul de imprumut, incheiat in luna septembrie a anului 2002, prevede ca perioada de rambursare a creditului sa fie de 12 ani, cu o perioada de gratie de trei ani. Dobanda pentru acest imprumut este de 2%, afirma reprezentantii Termoelectrica.
Reabilitarea sistemului de termoficare si a termocentralei Paroseni este inclusa in strategia de dezvoltare socio-economica a Vaii Jiului, aprobata de Guvern in luna iunie a anului 2002.
Lucrarile de modernizare a grupului IV de 150 de MW de la CET Paroseni vor fi coordonate de corporatia japoneza Itochu, in colaborare cu firmele Toshiba si Hitachi.
Itochu a participat, de asemenea, la reabilitarea unui grup al centralei termoelectrice Sud din Capitala, impreuna cu companiile Alstom si Fortum, lucrarile fiind finalizate in luna mai a anului 2002.
Ministrul Industriei a spus ca spera ca societatile din Japonia sa se implice si in alte proiecte din sectorul energetic romanesc, mentionand modernizarea termocentralei de la Isalnita si constructia unei hidrocentrale la Tarnita (judetul Cluj).
Acest ultim proiect este legat de finalizarea unitatii trei a centralei de la Cernavoda si are drept scop asigurarea echilibrului sistemului energetic prin reglarea consumului de energie electrica, mai ales in perioada de vara, cand nivelul acestuia scade.
In conditiile in care o centrala nucleara functioneaza permanent, sistemul energetic trebuie sa aiba capacitatile energetice care sa preia surplusul de energie.
De altfel, compania Itochu a analizat acest proiect in anul 2001, cand a estimat ca finalizarea acestui program necesita costuri de un miliard de dolari.
Ministrul Industriei a mai spus ca sistemul energetic are nevoie, pana in 2015, de investitii in valoare de 6,9 miliarde dolari, in special in activitatile de producere a electricitatii, pentru reabilitarea unor unitati care insumeaza 6.700 MW putere instalata.
adrian.mirsanu@zf.ro
Companii
Modernizare japoneza de 135 mil. dolari la Paroseni
Companiile japoneze Itochu, Hitachi si Toshiba vor moderniza grupul IV al centralei termoelectrice Paroseni (Valea Jiului) din cardul Termoelectrica, conform unui protocol semnat ieri la Ministerul Industriei. Proiectul, al carui scop principal este cresterea eficientei energetice a grupului, este in valoare de 135 milioane dolari