Reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, consultanți fiscali și oameni de afacerii au dezbătut ieri principalele modificări aduse legislației fiscale și consecințele lor la conferința ZF “Modificări de urgență ale Codului fiscal. Care va fi impactul pentru mediul de business”, realizată în parteneriat cu casa de avocatură NNDKP și firmele de consultanță fiscală PWC și Scot. Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanțelor responsabil cu politica fiscală, a dat asigurări că nu este planificată modificarea TVA sau a cotei unice în acest an. În ceea ce privește normele de aplicare a ordonanței privind veniturile nedeclarate, finalizarea este prevăzută pentru sfârșitul lunii februarie. Dragoș Bogdan, vicepreședinte ANAF la departamentul de control financiar-fiscal, a amintit de asistența primită de la FMI și Comisia Europeană pentru definitivarea acestor norme. De cealaltă parte, consultanții fiscali Mihaela Mitroi, partner consultanță fiscală PwC, Dragoș Doroș, partener NNDKP Consultanță Fiscală și Dan Schwartz, managing partner Scot&Company Consulting, au discutat despre importanța stabilității și predictibilității fiscale și despre necesitatea unor norme clare de aplicare pentru modificările fiscale aprobate la sfârșitul anului trecut. Monalisa Ungureanu, CFO MedLife, a spus că planificarea fiscală devine obligatorie, în condițiile în care modelul de business devine complex, fiind necesară o “cultură de reglementare”.