Grupul ungar din sectorul petrolului și gazelor MOL a negat informațiile apărute în presă conform cărora președintele și directorul executiv al acestuia, Zsolt Hernadi, urmează să părăsească actuala poziție în câteva săptămâni, potrivit Portfolio.hu.
Vineri, cotidianul de business Vilaggazdasag cita o serie de surse care anunțau faptul că Hernadi, ce conduce cea mai mare companie a Ungariei din 11 iunie 2001, se va retrage la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii octombrie.
Ziarul îl desemna pe Istvan Kocsis, director al Companiei de transport public din Budapesta (BKV), care a mai condus câteva întreprinderi de stat în trecut, drept posibil succesor al lui Hernadi. Kocsis nega la scurt timp după apariția articolului de presă orice legătură cu această poziție.
“MOL Group respinge ferm informațiile potrivit cărora Zsolt Hernadi, președinte și CEO al grupului, se va retrage de la conducerea grupului”, a declarat Dora Somylai, director de comunicare în cadrul grupului.
Un analist a declarat că știrea privitoare la rămânerea lui Hernadi în această poziție este una pozitivă. “Piața consideră activitatea lui Hernadi drept strategic pozitivă”, a declarat Tamas Pletscher, analist în cadrul ING. “Semnele de întrebare privitoare la un potențial succesor au sporit nesiguranța apărută în urma anunțului legat de plecarea lui Hernadi.”
În același timp, “Kocsis nu are niciun fel de experiență în industria petrolieră, astfel încât o astfel de schimbare ar fi probabil una negativă”, declară analistul ING.