Criza datoriilor din zona euro și îngrijorările privind reintrarea în recesiune a Statelor Unite au început să lovească în monedele țărilor emergente din America Latină și Europa de Est până în Asia, scrie Financial Times.
Când criza Greciei și îngrijorările privind o posibilă reintrare în recesiune a SUA au îngrozit piețele din întreaga lume în august, bursele economiilor emergente au căzut în ton cu evoluția la nivel mondial, în condițiile în care investitorii au căutat refugiu în fața riscului în active precum aurul și francul elvețian. Monedele statelor emergente au rămas pe poziții, însă, ajutate de investițiile în obligațiunile și activele locale.
Cu toate acestea, temerile recente legate de problemele zonei euro au început să afecteze încrederea investitorilor în monedele piețelor emergente, care au atașat un grad mai ridicat de risc. Traderii raportează că fuga spre ieșire este condusă de managerii de fonduri de hedging și alți investitori pe termen scurt, dar nu este de amploare.
Începând cu 1 septembrie, realul brazilian, randul sud-african și zlotul polonez s-au depreciat cu mai mult de 9% în raport cu dolarul. Forintul unguresc, de mult timp vulnerabil din cauza datoriei mari în monedă străină a Ungariei, a coborât cu peste 10%. De altfel, aproape toate monedele economiilor emergente importante s-au depreciat, cu excepția yuanului chinezesc.
“S-a dovedit încă o dată că ideea decuplării nu este adevărată. Situația din zona euro provoacă panică și contaminează piețele emergente”, spune Paul Mackel, analist la HSBC.
Principalul factor care a schimbat atitudinea investitorilor este încrederea redusă în șansele ca Uniunea Europeană să salveze Grecia și să sprijine membrii mai vulnerabili, printre care Italia și Spania. Absența unor planuri concrete pentru a pune în aplicare măsurile de salvare stabilite de liderii europeni în această vară a erodat încet, dar sigur încrederea unui număr tot mai mare de investitori.
Impactul este mai mare în Europa Centrală și de Est. Cu excepția Rusiei, țările din regiune depind de băncile și instituțiile financiare vest-europene pentru finanțarea deficitelor de cont curent și a investițiilor.
În septembrie, lira turcească a pierdut mai puțin teren comparativ cu celelalte monede ale regiunii, însă doar pentru că s-a depreciat accentuat anterior. Mulți investitori se tem că banca centrală, cu o politică neortodoxă privind reducerea dobânzilor, ar putea pierde controlul. De la începutul anului, lira este cel mai slab performer dintre monedele piețelor emergente mari, depreciindu-se cu 15% față de dolar.