Încă o admirabilă traducere a profesorului Dan Munteanu Colan din scriitoarea exotică braziliană, asemănată de multe ori cu Kafka, după ”Aproape de inima vijelioasă a lumii”, tradusă în 2014. De astă dată o carte stranie, complicată, care dă amețeli, cu ecouri existențialiste, despre condiția umană, numită ”Patimile după G.H.”*), despre care autoarea însăși spunea că ar fi împlinit cel mai bine propriile exigențe de scriiotoare. De altfel, Clarice Lispector are și un avertisment adresat ”posibililor cititori”: ”Aș fi mulțumită dacă ar citi această carte numai persoanele cu suflet format.” Să spunem de la început că personajul principal nu are decât inițiale, cele de pe bagajul său.
Cine este Clarice Lispector? S‑a născut în 1920 într‑o familie de evrei în Ucraina. Familia a emigrat în Brazilia pe când ea avea mai puțin de un an. A studiat Dreptul în Rio de Janeiro. A publicat peste douăzeci de cărți: romane, proză scurtă, literatură pentru copii, eseuri și culegeri de articole de presă. A fost căsătorită cu un diplomat și l‑a însoțit ani de zile în misiunile sale în Europa (cunoaștea foarte bine franceza și engelza). La douăzeci și trei de ani, publicarea primului ei roman, ”Aproape de inima vijelioasă a lumii”, i‑a adus celebritatea peste noapte. A murit în 1977. A fost adesea numită „marea vrăjitoare a literaturii braziliene”.
Romanul este un lung monolog care istorisește povestea unei femei (sculptoriță) a cărei viață e dată peste cap după ce descoperă un enorm gândac bătrân pe jumătate mort în garderobul fostei sale servitoare (pe care îl studiază cu minuțiozitate). De fapt, aș putea spune că nici nu este roman, ci mai degrabă un lung șir de interogații existențiale. Femeia își începe ziua singură în apartamentul ei confortabil, în fața unei cești cu cafea. Știe că e ziua în care s-a hotărât să facă curățenie după plecarea servitoarei, prin urmare se confruntă cu o ruptură a ritmului ei cotidian, după care vor urma alte rupturi. Anume, ea descoperă semne (sau ceea ce ea crede că sunt semne) lăsate de fosta servitoare, despre care înțelege că nu știa mai nimic. Viața îi este dată peste cap. Monologul cuprinde întrebări și digresiuni despre viață, dragoste, Dumnezeu, trecut, viitor, celălalt care e ignorat. G.H. încearcă să înțeleagă eventualele legături. Treptat, crește în ea o stare de angoasă. ”Mi-am dat seam că sunt iritată.”… ”Amintirea servitoarei absente mă paraliza. Am vrut să-mi amintesc chipul ei și, mirată, n-am reușit; reușea să mă gonească din propria mea casă”… ”M-am lăsat copleșită de o senzație pe care timp de șase luni, din neglijență și dezinteres, nu mi-am permis să o am; cea a ascunsei uri a acelei femei.”… ”Camera era portretul unui stomac gol.”…
În cele din urmă, ”am văzut în mine însămi cum este infernul”…
Într-adevăr, o carte care trebuie citită de oameni aleși, doar cu sufletul. Dar ce carte halucinantă!
*) Clarice Lispector – Patimile după G.H. Editura Univers. Traducere din limba portugheză și note de Dan Munteanu Colan