Conpet Ploiești (COTE), compania care deține monopolul transportului de produse petroliere prin conducte în România, urmează să se transfere la începutul lunii viitoare de pe piața RASDAQ la prima categorie a Bursei de la București după ce recent ASF a avizat prospectul de listare.
După Transgaz și Transelectrica, Conpet este a treia „perlă“ din energie pe care statul o listează pe bursă și pe care investitorii instituționali ar putea să o ia de acum în vizor, spun brokerii. Conpet este cea mai mare companie listată pe piața RASDAQ și are o capitalizare de 74 mil. euro și lichidități în conturi la 30 iunie de 54 mil. euro.
„Dacă reușește să-și crească lichiditatea, Conpet va fi o societate pe care orice investitor instituțional o poate lua în calcul când își face o strategie de investiții pe piața românească. La nivel fundamental este o societate care arată bine și este relativ ieftină dacă ne uităm la discountul la care se tranzacționează față de activul net“, spune Alin Brendea, director de tranzacționare la firma de brokeraj Prime Transaction. În primele șase luni din 2013 Conpet a raportat un profit în creștere cu 26%, la 25,8 mil. lei, iar afacerile s-au majorat ușor, ajungând la 95,5 mil. lei.
Citiți mai multe pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.08.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.