Cărțile își au soarta lor și ea le alege uneori același ceas ca să ajungă la cititori, fie și în traduceri. În 2014 Simone de Beauvoir revine în atenția cititorilor români cu o nouă și foarte frumoasă traducere semnată de Anca Milu-Vaidesegan a volumului ei semnificativ – Femeia sfâșiată publicat de Editura Humanitas fiction și cu primă traducere a unui mic roman sau mai curând nuvelă amplă, Criză la Moscova, apărut la Editura Pandora M aparținâd Grupului editorial Trei, incitând la comentarii privind procesul de creație și opțiunile politice ale cuplului Beauvoir – Sartre.
Titlul original sună ca un vers cu asonanțe – Malentendu à Moscou, textul a văzut lumina tiparului abia postum, fiindcă scriitoarea l-a folosit ca materie narativă pentru nuvela Vârsta discreției, prima dintre cele trei ce formează volumul La femme rompue. Micul roman surprinde dilemele și criza unui cuplu ajuns la senectute, fără să accepte schimbările ce vin în relația lor, în relația cu lumea. De aici vine și tensiunea narațiunii, pe când originalitatea o dă alternanța perspectivei, căci lucrurile apar pe rând prin ochii lui Nicole și ai lui André.
Cei doi intelectuali vin la Moscova în vizită la Mașa, fiica lui André din prima căsătorie, fac comparații cu vizita anterioară, ca și cu șederea Mașei la Paris. Legătura tată-fiică pare puternică, deși au trăit toată viața separați, dar Nicole se întoarce mereu cu gândul la fiul lor Philippe și el căsătorit recent și desprins de părinți. Pentru fiecare șederea la Moscova începe să fie trăită diferit, de aici pornesc suspiciuni, gelozie senzația de sfârșit al iubirii și de abandon, cu atât mai intense cu cât fiecare avea convingerea că au trăit într-un fel de comuniune.
Pentru cititorul de astăzi, noutatea micului roman o dau percepția Moscovei, ideile despre comunismul pe care l-au susținut, observațiile despre modul de viață sovietic. Aici apar întrebări și îndoieli ale lui André, alter-ego al lui Jean-Paul Sartre: „Din an în an era tot mai bine informat și se simțea tot mai neștiutor. În jurul lui se înmulțeau neclaritățile, dificultățile, contradicțiile. China i se părea cu mult mai greu de înțeles decât în 1950. Politica externă a URSS îl deconcerta.” (pag. 24)
Amândoi alunecă pe pojghița subțire a realității sovietice, sesizează lipsurile și limitările, se lovesc și de voința autorităților ce nu le îngăduie să viziteze anumite locuri, observă că vechea Rusie n-a dispărut: bisericile cu bulbi auriți drept cupole sunt pline de bătrânici, rugăciunile dovedesc o credință puternică, Sărbătoarea Mestecenilor este un debușeu pentru nevoia de ritualuri și de celebrare a naturii. Nu lipsesc dezvăluirile de tip imagologic, în care străinii sunt demonizați pentru că au altă confesiune: „Fresca reprezenta Judecata de Apoi. La dreapta îngerilor, cei aleși, în mantii lungi fără vârstă; la stânga, sortiți iadului, francezi în costume de epocă, haine negre strânse pe corp, pantaloni bufanți legați deasupra pulpei, coleretă de dantelă, barbișon ascuțit; în spatele lor, musulmani cu turbane.” (pag. 32)
Nicole admiră în marea țară a sovietelor schimbarea condiției femeii, în urma unei comparații între viața ei și a Mașei. Ea făcuse cursuri, studiase la Sorbonna, își construise o carieră din ambiția de a demonstra că și o fată poate să facă același lucruri ca un bărbat, dar se lăsase apoi devorată, ca și celelalte femei, de familie. Dar Mașa se deosebește de ea în toate: „Mașa nu se lăsa, cu siguranță, devorată de nimeni. Și în același timp, își accepta cu ușurință feminitatea: fără îndoială pentru că, de la vârsta de cincisprezece ani, trăia într-o țară unde femeile nu aveau un complex de inferioritate. În mod vizibil, Mașa nu se socotea inferioară nimănui.” (pag. 58)
Simone de Beauvoir a dezvoltat în Vârsta discreției drama senectuții în viața unui cuplu. Dar a abandonat cealaltă dramă, cea gravă, a lumii sovietice, pe care o schița și ar fi putut-o dezvolta. N-a făcut-o și se pot doar bănui motivele. Era prea inteligentă să nu știe că se ascundeau multe sub fațada lustruită pentru ochii străinilor, dar nu se aventura să le exploreze. Se temea de ce ar descoperi, intuia că s-ar prăbuși eșafodajul ideologic? Sau, poate, nici nu-i păsa !
Simone de Beauvoir, Criză la Moscova, traducere din limba franceză de Viorel Vișan, Editura Pandora M, 2014, 104 pag.