137 de ani au trecut de la moartea lui Constantin Brâncuși, omul care a semnat practic certificatul de naștere al sculpturii moderne și cel mai important artist pe care România l-a oferit vreodată lumii. Autoritățile române au început un demers fără precent: vor să repatrieze osemintele artistului din cimitirul Montparnasse din Paris.

Duminică, de la ora 18.00, într-o nouă ediție a emisiunii de anchete jurnalistice “România, te iubesc!”, corespondentul Știrilor Pro TV Paul Angelescu arată cum au înțeles românii să prețuiască moștenirea marelui artist Constantin Brâncuși.

Uitată de autorități, casa de la Hobița mai are puțin și se prăbușește, iar Târgu-Jiu nu atrage turiști deși acolo se află celebrele opere Coloana infinitului, Masa tăcerii și Poarta sărutului. Mai mult decât atât, în timp ce la New York Brâncuși este prezentat ca un sculptor francez de origine română, Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu reușește să lămurească dacă Brâncuși a murit cu cetățenie română sau nu.