Mostenirea lui Duisenberg

Primul presedinte al Bancii Centrale Europene, Wim Duisenberg, isi incheie mandatul cu fruntea sus. Sub conducerea lui, prima banca centrala a Europei a crescut, ajungand de la stadiul copilariei la performanta in doar ceva mai putin de cinci ani. Euro s-a incetatenit ferm ca o moneda de anvergura mondiala. Inflatia in zona euro oscileaza in jur de 2% – mai mult sau mai putin corespunzator cu definitia stabilitatii preturilor avansata de Banca Centrala Europeana. Expectatiile privind inflatia sunt stabile, iar Consiliul Guvernatorilor functioneaza bine.
Nu toata lumea in Europa e multumita insa de o banca centrala al carei principal obiectiv e lupta cu inflatia. Criticii care ar fi dorit o politica monetara mai activa si mai orientata spre cresterea economica au incercat – desi fara succes – sa schimbe atitudinea olandezului de 68 de ani, prin atacuri personale si insulte degradante. Dar seful Bancii Centrale Europene si Consiliul Guvernatorilor au refuzat sa cedeze atat insultelor, cat si presiunilor politice de mana forte de a reduce ratele dobanzilor, de a le reduce inca o data si apoi de a le mai reduce iarasi. Respectandu-si mandatul de a lupta cu inflatia, fragila banca a capatat astfel o credibilitate enorma, dar si-a atras si un numar considerabil de inamici.
Desigur, Banca Centrala Europeana a avut problemele ei – mai ales in sfera comunicarii – iar franchetea lui Duisenberg i-a adus uneori necazuri. Dar in cele mai multe cazuri a fost vorba despre chestiuni marunte, exploatate si distorsionate mult de criticii care aveau propriile lor viziuni despre cum ar trebui sa functioneze banca. Orice probleme ar fi existat in primii ani – prea multe voci care vorbeau in numele bancii, prea putina claritate a mesajului – s-au reglat in cele din urma cu timpul.
Intr-un interviu pe care i l-am luat recent lui Duisenberg in biroul sau din Frankfurt, l-am intrebat care a fost cea mai importanta realizare a mandatului sau. Fara ezitare, mi-a raspuns ca aceasta a fost introducerea si acceptarea cu usurinta pe piata a monedei unice. Acum poate fi spus in mod public ca, pentru cazul in care lucrurile n-ar fi mers bine, banca centrala avea pregatite 25-30 de scenarii de criza. Nu a fost nevoie ca vreunul din aceste scenarii sa fie pus in practica. Introducerea euro a fost realizata mult mai lin chiar decat se asteptase Banca Centrala Europeana.
Dar mandatul lui Duisenberg nu a fost un succes gratie unei singure realizari. Stilul sau de conducere bazat pe consens a permis, de fapt, succesul. N-a fost deloc usor sa determini douasprezece banci centrale independente, orgolioase si, in unele cazuri, foarte puternice sa ajunga o forta colectiva coerenta. Iar acest lucru nu ar fi fost posibil in conditiile in care la carma Bancii Centrale Europene s-ar fi aflat o persoana cu stil de conducere autoritar.
Este o parere foarte raspandita aceea ca necesitatea de formare a consensului a incetinit procesul de luare a deciziilor privind politica monetara in cadrul Bancii Centrale Europene. Insa banca s-a dovedit “lenta” in reducerea ratelor dobanzilor nu din cauza necesitatii de a obtine consensul pentru astfel de decizii, ci pentru ca abordarea sa este de a reduce ratele dobanzilor numai atunci cand peisajul inflatiei o justifica. Conform d-lui Duisenberg, nu a fost vorba nici macar de o singura ocazie in care o decizie importanta de politica monetara sa fi fost intarziata din motive de neintrunire a consensului.
Cu toate realizarile semnificative din perioada Duisenberg, raman probleme importante de rezolvat pentru noul presedinte, francezul Jean-Claude Trichet. Promisiunea de baza a monedei euro – aceea ca va antrena o dinamica a concurentei in interiorul zonei euro, care va face ca reformele structurale sa devina inevitabile – ramane inca sa fie indeplinita. Pana acum, politicienii Europei s-au dovedit recalcitranti fata de reforme si rare au fost ocaziile cand Wim Duisenberg sa nu-i fi infierat pentru aceasta.
Pactul de Stabilitate si Crestere (care statueaza o limita de 3% din PIB pentru deficitele bugetare ale tarilor membre ale zonei euro) este inca un motiv de conflict care isi asteapta rezolvarea. Controversa asupra Pactului a generat o disputa extrem de neplacuta intre statele mici si cele mari din zona euro. Exista plangeri intemeiate despre existenta unui dublu standard: statele mici respecta regulile, pe cand cele mari se comporta ca si cand ar fi exceptate de la aplicarea regulilor. Potrivit lui Nout Wellink, presedintele Bancii Centrale a Olandei, incapacitatea de a rezolva aceasta problema ar putea avea consecinte negative serioase asupra euro.
In fine, poate cea mai importanta dintre toate este chestiunea integrarii economiilor celor zece state care vor deveni noii membri ai zonei euro. Nu va fi un lucru usor. Banca ar trebui sa aiba grija aici sa nu inghita mai mult decat poate digera.
Numirea lui Wim Duisenberg in functia de cel dintai presedinte al BCE, in mai 1998, a avut loc intr-o conjunctura de controversa politica. Acum insa, cand el paraseste functia, se consolideaza tot mai mult opinia ca olandezul cel franc a fost omul potrivit la locul potrivit. El merita recunostinta deplina a Europei pentru faptul ca a reusit atat de bine sa faca Banca Centrala Europeana sa existe.

Melvyn Krauss este Senior Fellow la Hoover Institution din cadrul Universitatii Stanford.

Copyright: Project Syndicate, octombrie 2003