In istoria balcanica, fondul comun si soarta aidoma au nascut aici un soi de intelepciune cam departe de granita principiilor, care a permis tranzactionarea oricarei valori, “la mica intelegere”, chiar cand era vorba de cumpararea unui tron sau a unei functii voievodale.
Pe la sfarsitul veacului al XVII-lea, parea sa se fi croit in tot acest spatiu o lume omogena, a taranilor, targovetilor si a micilor boieri, cu mult mai multe trasaturi comune decat deosebiri intre popoarele de la sud si nord de Dunare, cu o mai mare apreciere aratata “pravoslavnicilor frati” si cu o ostilitate cam prost camuflata sub o pojghita de slugarnicie fata de “turcul” sau “papistasul” stapanitor.
Astazi, aprecierile, ca si ostilitatea s-au reorientat spre vest; turcii au intrat in istorie si in fotbal, bulgarii in bancuri, iar de sarbi si rusi nu ne prea place sa mai vorbim. Astazi ii admiram ori ii dispretuim pe francezi, germani, englezi sau americani. Suntem, s-ar putea spune, suspendati nu numai geografic, ci si istoric, intre est si vest. Dar ne-a ramas, ca o scumpa mostenire a locului, darul de a contempla cu o nota de veselie cum se darama sandramaua sau cum stam noi asa, aici, cu un picior in Balcani si cu celalalt in groapa.
De doua sute de ani incoace, s-au schimbat mentalitati si comportamente, pentru ca s-au produs, in urma cu mai bine de doua secole, modele noi, intr-un timp scurt. Invatamintele iluminismului au dat un rod neasteptat de viril in mlastinile pline de lintita ale Balcanilor, curmand ceea ce probabil ar fi nascut destinul istoric al unei Confederatii Balcanice, ortodoxa si cu puternice influente orientale. N-a fost sa fie asa, pentru ca orgoliile micilor state nationale de la granita de est a Europei au dat repede in clocot.
A iesit astfel la iveala ceea ce istoria fiecarui popor in parte consemnase – si anume ca in Balcani toti eroii mor frumos, patetic, dar mor intodeauna de pe urma invidiei si a tradarii. Nu intamplator, mesterul Manole, eroul mitic al baladei care ii poarta numele, a murit zidind o biserica, un loc al impacarii, de care, contrar aparentelor, Balcanii au dus intotdeauna lipsa – caci Manole vine dintr-un univers mitologic incapabil sa stranga neamurile de aici laolalta.
Aici, ceea ce dezbina de veacuri bune, ca intre ciobani, depaseste cu mult ceea ce ne-ar putea lega: e o straveche rivalitate mioritica, extinsa in tot acest spatiu si manifestata prin cel mai adanc si profund dispret fata de vecini. In Balcani, toate planurile de viitor, toate “micile antante” si proiecte politice comune s-au sfarsit cel mai adesea in razboaie care i-au plasat pe aliatii de pana mai ieri pe baricade opuse.
Tot ceea ce este condamnabil la oamenii de rand a fost incercat si in politica micilor state balcanice, iar cand toate “resursele” locurilor s-au epuizat, s-a apelat la “arbitrajul” european, de cele mai multe ori prea putin eficace in fata unei atat de adanci adversitati, altfel fara de trecut, dar si fara prea mare viitor. Pe culmile Balcanilor, nici dealuri, dar nici munti adevarati, focurile s-au stins intotdeauna tot atat de repede precum s-au aprins. Cum s-a intamplat, de pilda, in razboaiele balcanice de acum mai putin de o suta de ani, cand “butoiul de pulbere al Europei” a provocat mai mult zarva decat victime. Cu totul altceva s-a intamplat insa in zilele noastre in fosta Iugoslavie, unde am asistat la un razboi interconfesional si interetnic care a egalat in cruzime conflictele dintre Imperiul Habsburgic si cel Otoman de acum doua veacuri si jumatate. Scenele au fost la fel de macabre, iar intensitatea urii, alimentata de asta data de toate drogurile istoriei, a fost chiar mai mare.
Cam aceasta este zestrea zonei si mostenirea noastra: mici istorii insangerate, tumultuoase, abia tulburand eternul fluierat printre dinti al taranului care-si mana prin praf carul cu boi, car al carui scartait obosit are insa, printr-un mister paradoxal, un asemenea ecou, de parca totul s-ar petrece intr-o catedrala gotica. A trai in Balcani este plictisitor, prafuit, apatic si in acelasi timp misterios, tragic si cateodata maret. Exista o ordine a tuturor lucrurilor, iar in aceasta ordine Balcanii isi au locul lor: o muzica aparte, mai aspra, iute si dezordonata. Cine s-a nascut aici si s-a cufundat in acest aer o poate iubi si o poate intelege: nu se pot fauri catedrale din chirpici, dar poti gasi aceeasi frumusete intr-o bisericuta dintr-un crang de salcami. Zorba Grecul nu se putea naste decat in Balcani, si numai aici sangele sau iute s-a putut aprinde si numai aici dansul sau are sens.