Multimiliardarul Cargill MacMillan Jr., moștenitor al afacerilor de 120 de miliarde de dolari al traderului-gigant de produse agroalimentare Cargill a murit ieri la vârsta de 84 de ani, scrie The Washington Post.

MacMillan a murit în locuința sa din Indian Wells, Statele Unite, ca urmare a complicațiilor apărute în urma sindromului Parkinson.

Averea lui Cargill MacMillan Jr. este estimată de revista americană Forbesc la 2,6 miliarde de dolari, sumă care îl plasează în lista celor mai bogați 400 de americani.

MacMillan Jr., care a fost cunoscut pentru discreția sa, deținea alături de alți membri ai familiei 88% din acțiunile Cargill. MacMillan a fost membru în consiliu de administrație al companiei pentru mai mult de 30 de ani însă nu a avut un rol direct în conducerea companiei.

Cargill, care are sediul central în Minnesota, a fost fondat în 1865 tranzacționează produse agroalimentare dar operează și plantații de cacao, ferme de animale dar sau oțelării. Gigantul multinațional este prezent în 63 de țări și are 138.000 de angajați.

Compania americană Cargill este prezentă și în România având operațiuni locale de 419,7 milioane de euro la sfârșitul anului trecut, în creștere cu 87% față de 2009. Compania are cea mai mare cifră de afaceri dintre toți traderii prezenți pe piața internă. Cargill deține o rețea de silozuri în România dar și fabrici de nutrețuri pentru animale și ulei.