Compania Motoractive Leasing a finantat in primele cinci luni ale anului bunuri de 40 de milioane de euro urmand ca la nivelul intregului an valoarea sa ajunga la 82 de milioane de euro.

“Piata leasing-ului isi continua procesul de maturizare in Romania, urmand ca in perioada urmatoare societatile mici de leasing sa fie depasite, in timp ce marii jucatori isi vor consolida pozitiile”, spune Valentin Petrof, director de marketing si vanzari la Motoractive.

La fel ca si la nivelul intregii piete a leasingului, cea mai mare parte in totalul contractelor incheiate de companie, aproximativ 90%, este reprezentata de vehiculele auto (autoturisme) si vehicule comerciale. Restul de 10% este reprezentat de finantarile pentru echipamente. “Pe fondul diversificarii cererii de echipamente, ne asteptam la o crestere, in perioada urmatoare, a ponderii acestora in total portofoliu”, adauga oficialii Motoractive. In prezent, reteaua teritoriala a companiei cuprinde noua locatii, precum Bucuresti, Timisoara, Oradea, Cluj-Napoca, Iasi, Brasov, Bacau, Craiova si Constanta.

Infiintata in anul 1998, Motoractive este subsidiara grupului Leasemart Holding BV (Olanda), al carui capital social este detinut de Fondul Romano-American pentru Investitii (FRAI) – 80% si de DEG Deutsche Investitions – und Entwicklungsgesellschaft GmbH – 20%.

Compania a finantat anul trecut bunuri de 60 de milioane de euro raportand un profit net de 1,7 mil. euro. “Pentru primele cinci luni ale anului in curs profitul inregistrat a fost de 1,4 milioane de euro, estimand la finele anului acesta sa atinga 3,4 milioane de euro”, apreciaza reprezentantii companiei.