Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) intenționează să înființeze în subordinea sa o autoritate metropolitană, cu rol de reglementare în transportul public de călători.

“Avem în plan crearea unei autorități metropolitane astfel încât să realizăm un echilibru între transportul de suprafață și cel subteran, care să satisfacă exigențele călătorilor la costuri reduse”, a declarat ieri într-o conferință de presă, ministrul transporturilor, Anca Boagiu.

Ea a arătat că autoritatea va avea rol de reglementare, urmând ca investițiile să se facă ca în prezent, respectiv primăria la RATB și Metrorex la metrou.