Al treilea lungmetraj al francizei “Twilight”, “Saga Amurg: Eclipsa”, a fost marele câștigător al galei MTV Movie Awards, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, fiind recompensat cu cinci trofee, inclusiv mult râvnitul premiu pentru cel mai bun film al anului, informează Reuters.

Pentru al treilea an consecutiv, un lungmetraj din franciza “Twilight” a fost desemnat filmul anului. Primele două lungmetraje din această serie au fost recompensate fiecare cu câte cinci trofee MTV Movie, ambele impunându-se inclusiv la categoria “cel mai bun film al anului”.

“Saga Amurg: Eclipsa”, care a fost nominalizat la opt categorii de premii, a încheiat seara de duminică cu cinci MTV Movie Awards . La fel ca în 2010, Robert Pattinson și Kristen Stewart s-au impus la categoriile “cel mai bun actor”, respectiv “cea mai bună actriță”.

Cei doi actori, despre care presa internațională a afirmat în mai multe ocazii că ar forma un cuplu și în viața reală, au împărțit și premiul pentru cel mai bun sărut. Robert Pattinson a celebrat acest trofeu într-un mod inedit – a fugit în public și l-a sărutat pe colegul său din distribuție Taylor Lautner.

Robert Pattinson a triumfat și la categoria “cea mai bună scenă de luptă” , împărțind acest trofeu cu Bryce Dallas Howard și Xavier Samuel.

Cu astfel de categorii de premii, nimeni nu s-a aflat în pericol să confunde gala MTV Movie Awards cu mult mai sobra gală a premiilor Oscar. Producătorii galei MTV Movie Awards doresc să promoveze în cadrul acestui eveniment filmele despre care se vorbește cel mai mult în cadrul segmentului de public tânăr.

Într-adevăr, în timpul celei de-a 20-a ediții a galei MTV Movie Awards, spectatorii au avut posibilitatea de a urmări câteva secvențe din cel de-al patrulea film din franciza “Twilight”, intitulat “Saga Amurg: Zori de Zi – Partea I/ The Twilight Saga: Breaking Dawn, Part 1”, care va avea premiera pe 18 noiembrie. Publicul a putut să vadă, tot în regim de exclusivitate, imagini din alte două filme mult așteptate – thrillerul supranatural “Super 8”, ce va avea premiera vineri, și “Harry Potter și Talismanele Morții: Partea 2/ Harry Potter and the Deathly Hallows, Part 2”, care va avea premiera pe 15 iulie. Citiți mai mult despre premiile MTV Movie Awards pe www.mediafax.ro