Profesorul Muhammad Yunus, născut în 1940, în Chittagong,
Bangladesh, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, va fi prezent
la București pe 29 octombrie, în cadrul Social Business Tour 2010,
o inițiativă care promovează antreprenoriatul social în șase țări
din Europa Centrală și de Est.
Yunus a obținut un doctorat în economie la Vanderbilt University
din SUA, a fost lector la Chittagong College din Bangladesh
(1962-1965), profesor asistent la Middle Tennessee State University
din SUA (1969-1972), director adjunct în Divizia de Economie
Generală/ Comisia de Planificare a Guvernului din Bangladesh
(1972), profesor asociat și șef al Catedrei de Economie de la
Chittagong University din Bangladesh (1972-1975), apoi profesor la
aceeași universitate și director al Programului de Economie Rurală
din Bangladesh (1975-1989), director de proiect la Grameen Bank
Project din Bangladesh (1976-1983) și consilier în cadrul
Guvernului Interimar din Bangladesh (1996). Din 1983, deține
funcția de Managing Director la Grameen Bank, instituție pe care a
fondat-o, cu scopul de a acorda microcredite populației sărace.
Banca de microcredite acordă împrumuturi fără garanție și fără
documente cu putere legală fermierilor, pescarilor,
întreprinzatorilor săraci.
Din 1978 și până în 2010, fost distins cu peste 100 de premii
naționale și internaționale. Iar din 1992 și până în 2010, a primit
titluri onorifice din partea a 45 de universități ale lumii. De
asemenea, deține un număr de peste 40 de alte titluri speciale,
acordate de instituții de pe patru continente.
Muhammad Yunus a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2006 ca
urmare a sistemului de microcredite acordat populatiei sărace de
către Grameen Bank.Politica dusă de Yunus s-a materializat în
construirea de locuințe și școli, dezvoltarea comunităților, precum
și a infrastructurii de comunicații a țării. Conceptul există în
prezent în peste 40 de țări.
Editura Curtea Veche lansează cu prilejul prezenței profesorului
Muhammad Yunus în România traducerea unei cărți semnate de el în
colaborare cu Karl Weber – “Construirea afacerilor sociale. Noua
formă a capitalismului”.
“M-am implicat pentru prima dată în problemele sărăciei în calitate
de profesor universitar – spune Yunus în cartea sa -, după care,
aproape întâmplător, implicarea mea a devenit una personală. Am
ajuns să mă confrunt eu însumi cu aceste probleme, deoarece în
Bangladesh, țara mea natală, sărăcia se întâlnește la tot pasul.
Mai cu seamă foametea cumplită din 1974 m-a determinat să ies din
spațiul campusului universitar și să acționez nu doar în calitate
de academician și om de știință, ci, mai ales, în calitate de
activist social.
Cu toții ne confruntăm cu astfel de situații. În caz de dezastru,
cei mai mulți dintre noi nu ezită să își asume rolul social cerut
de compasiunea umană. Însă, în ceea ce mă privește, rolul asumat în
acel moment de criză a devenit chemarea vieții. Am renunțat la
poziția academică și am fondat o bancă – o bancă pentru
săraci.
Acesta a fost primul pas al unei călătorii care continuă și astăzi.
După cum voi arăta în această carte, ultima etapă a acestui drum
constă în zămislirea și înfăptuirea ideii unei noi forme de
capitalism și a unui nou tip de întreprindere, bazat pe
generozitatea oamenilor și definit de mine drept afacere socială.
Este vorba despre un model de afacere ce își propune să elimine o
dată pentru totdeauna problemele sociale, economice și de mediu și,
totodată, să reducă din consecințele multor altor probleme de care
suferă de atâta vreme omenirea: foametea, lipsa de locuințe,
bolile, poluarea, lipsa de educație. Acest proiect s-a născut odată
cu criza din 1974.
În acea vreme, Bangladesh – ca nou stat independent – era într-o
stare deplorabilă. Distrugerile care au urmat Războiului de
Eliberare Națională, cauzate de armata pakistaneză, împreună cu
inundațiile, seceta și musonii au împins milioane de oameni într-o
situație disperată. Mi se părea cu atât mai dificil ca, în timp ce
asupra celor din afara campusului universitar se dezlănțuia
foametea, eu să le vorbesc studenților despre teorii economice
sofisticate. Am perceput dintr-o dată lipsa de relevanță a
conceptelor economice tradiționale, puse în fața foametei și a
sărăciei. Și am înțeles că trebuie să părăsesc campusul și să îi
ajut cumva pe nefericiții din Jobra, comunitatea învecinată cu
campusul Universității Chittagong. Tot ceea ce puteam spera era să
ajut măcar un singur om pe zi.
În încercarea de a vedea cum aș fi putut să îi ajut pe alții, am
învățat multe lucruri despre Jobra, despre locuitorii ei săraci și
despre neputința lor. Așa am ajuns să înțeleg efortul celor lipsiți
de resurse de a obține acele infime sume de bani de care aveau
nevoie pentru a-și duce viața de azi pe mâine.
M-a impresionat îndeosebi povestea unei femei care a luat cu camătă
de la un negustor nici mai mult nici mai puțin decât 5 taka,
echivalentul a circa 7 cenți americani. Avea nevoie de această
infimă sumă pentru a cumpăra bambusul necesar manufacturării unor
scăunele ce urmau a fi vândute. Dobânda percepută pentru un astfel
de împrumut era foarte mare, ajungând până la 10% pe săptămână.
Însă mai dureroase decât aceasta erau condițiile aferente impuse:
femeia era nevoită să-i vândă cămătarului toate produsele pe care
le realiza, la prețul stabilit chiar de acesta.”