Robert Thomson, fostul director editorial al editiei americane a Financial Times, va prelua postul de publisher al Wall Street Journal. El a fost cat pe ce sa devina redactor-sef al Financial Times in 2001, insa atunci a fost preferat Andrew Gowers, care din 2005 a devenit directorul Departamentului de Comunicare, Marketing si Advertising al bancii americane de investitii Lehman Brothers. Thomson ajunge astfel in pozitia de a rivaliza cu vechea sa organizatie.
Robert Thomson reusise o extindere impresionanta a tirajului ziarului britanic pe piata din Statele Unite in dauna Wall Street Journal.
In 2001, cand a plecat de la Financial Times, Thomson a semnat un contract cu Rupert Murdoch, devenind redactorul-sef al cotidianului The Times. De data aceasta el isi pregateste insa bagajele pentru un nou transfer in cadrul News Corp, preluand functia de publisher al The Wall Street Journal.
In cadrul unei actiuni care ar putea provoca o “migrena” serioasa oficialilor Financial Times, Thomson are sansa de a-i arata fostului sau angajator ce a pierdut in urma cu sase ani. Cu siguranta, Murdoch conteaza pe capacitatile acestuia, de vreme ce l-a transformat in figura centrala a restructurarii conducerii cotidianului american de business pe care l-a cumparat anul acesta.
Richard Zanino, directorul executiv al Dow Jones, publisherul WSJ, a declarat ca va parasi aceasta functie imediat dupa incheierea procesului de preluare a companiei de catre News Corp. In acelasi mod va proceda si Gordon Crovitz, vicepresedintele Dow Jones si publisherul WSJ. Crovitz va fi inlocuit de Thomson, in timp ce functia de director executiv al Dow Jones va fi preluata de Les Hinton, presedintele News International.
Thomson a activat o perioada indelungata pentru Financial Times, intre 1985 si 1989 fiind corespondentul cotidianului britanic la Beijing, de unde a relatat inabusirea miscarii democratice din Piata Tiananmen. Din 1999 pana in 2004 a condus biroul din Tokio al FT.
In perioada in care activa la Financial Times, Thomson era apreciat pentru reportajele sale “de buna credinta”, dar si pentru calitatile de editor extrem de dezvoltate.
In calitate de redactor-sef al editiei de weekend a ziarului britanic, el a supravegheat o modificare de design, care s-a dovedit de succes si care a condus la o crestere semnificativa a tirajului, in timp ce in perioada in care a condus divizia americana a ziarului, Financial Times a inregistrat o crestere spectaculoasa a modestei sale prezente dincolo de Atlantic, triplandu-si numarul de exemplare vandute.
Business Internaţional
Murdoch aduce la WSJ fostul sef al editiei americane a FT
Robert Thomson, fostul director editorial al editiei americane a Financial Times, va prelua postul de publisher al Wall Street Journal. El a fost cat pe ce sa devina redactor-sef al Financial Times in 2001, insa atunci a fost preferat Andrew Gowers, care din 2005 a devenit directorul Departamentului de Comunicare, Marketing si Advertising al bancii americane de investitii Lehman Brothers