Conducerea PNtCD a decis, ieri, in unanimitate, suspendarea din toate functiile a vicepresedintelui Ioan Avram Muresan pe durata unui an de zile si a vicepresedintelui Decebal Traian Remes pe durata a sase luni. Cei doi vicepresedinti nu vor putea candida pentru nici o functie de conducere pe toata durata suspendarii. Vicepresedintele Ioan Avram Muresan a fost sanctionat pentru atitudinile si declaratiile repetate avute de-a lungul timpului, incepand cu declaratia impotriva Casei Regale, care a creat “probleme serioase”, dupa cum a precizat presedintele PNtCD Victor Ciorbea. La acestea s-au adaugat declaratiile din vara si toamna anului 2002 impotriva conducerii PNtCD. Liderul taranist a precizat ca la cea mai mica abatere disciplinara a lui Muresan se va proceda la excluderea acestuia din partid. Vicepresedintele Decebal Traian Remes a fost suspendat pentru ca, “din pacate”, a participat in prezidiu la lansarea Asociatiei “Actiunea Populara”, iar apoi a dat declaratii favorabile acestei asociatii, a spus Ciorbea. Presedintele PNtCD a afirmat ca, daca Remes persista in a deveni membru fondator al “Actiunii Populare”, conducerea taranista ii va cere sa-si dea demisia din partid, in caz contrar el urmand sa fie considerat exclus. Mediafax