Muzeul Britanic s-a daramat

Muzeul Britanic s-a daramat! face parte din Seria David Lodge, o serie noua la Editura Polirom, care isi propune sa republice toate romanele faimosului autor britanic deja cunoscute in Romania, precum si pe cele netraduse pana acum la noi. Primele patru aparitii sunt Terapia, Ce mica-i lumea!, Schimb de dame si Muzeul Britanic s-a daramat! Urmeaza sa apara Meserie!, Ganduri ascunse si Vesti din Paradis.

Muzeul Britanic s-a daramat! descrie o zi din viata lui Adam Appleby, un tanar de douazeci si cinci de ani, absolvent de Litere, catolic credincios, cu sotie si trei copii. Appleby isi petrece aceasta zi – ca de altfel majoritatea celorlalte – la Muzeul Britanic, cercetand pentru teza de literatura engleza pe care o pregateste. Numai ca, acum, se trezeste aruncat deodata intr-un vartej de intamplari dezastruoase (traieste cu teama constanta ca sotia lui ar putea fi insarcinata din nou, castiga si pierde, cauzeaza evacuarea Muzeului Britanic, descopera si renunta la un manuscris care ar fi putut insemna inceputul carierei sale). Sunt episoade care il vor face pe cititor sa rada cu gura pana la urechi.

Capitolul I

In Sala de Lectura a Muzeului Britanic a cunoscut si momente de fericire, dar trupul l-a chemat inapoi. (Graham Greene)

Ghinionul lui Adam Appleby era ca, in momentul in care se trezea din somn, constiinta lui era imediat invadata de toate lucrurile la care avea cel mai putin chef sa se gandeasca. Alti oameni, isi zise el, intampina fiecare nou rasarit cu mintea si spiritul proaspete, plini de optimism si hotarare, sau, daca nu, atunci se misca alene de-a lungul primei ore a zilei, intr-o stare de amortire binecuvantata, incapabili sa se gandeasca la cel mai mic lucru, fie el placut sau neplacut. Dar, in cazul lui Adam, ghemuite ca niste harpii in jurul patului, gandurile neplacute asteptau sa prinda momentul in care pleoapele acestuia clipeau deschizandu-se, si chiar in clipa aceea intreaga viata ii trecea lui Adam instantaneu prin fata ochilor, ca unui inecat, impartita intre regretele pentru clipele trecute si spaima de cele viitoare.

Asa se face ca, intr-o dimineata de noiembrie, atunci cand deschise ochii si privirea incetosata i se fixa pe trandafiriul bolnavicios, lat de trei palme si lung de sase, al tapetului de pe peretele de langa pat, Adam isi reaminti instantaneu ca avea douazeci si cinci de ani si ca in curand va implini douazeci si sase, ca urma inca niste studii postuniversitare si ca trebuia sa-si faca lucrarea de doctorat, pe care nu prea avea cum s-o termine, desi era in al treilea (si ultimul) an de studii, ca orarul din acest an ii era infiorator de incarcat, ca se casatorise si avea trei copii foarte mici, ca unuia dintre ei ii aparuse aseara o iritatie a pielii extrem de alarmanta, ca numele sau era ridicol, ca il durea un picior, ca ieri dimineata scuterul sau ramolit refuzase sa porneasca si in mod sigur nu va porni nici in dimineata asta, ca tocmai ratase un titlu academic de prima mana din pricina unei lucrari proaste la engleza medievala, ca il durea un picior, ca in scoala primara se aratase atat de talentat la jocul pe care il jucau baietii langa spalator, “Cine se pisa cel mai sus pe zid”, incat udase palaria unui preot care, accidental, se afla chiar atunci pe terenul de joaca, dar de partea cealalta a zidului, ca uitase sa-si retina vreo carte la Muzeul Britanic pentru perioada de lectura din acea dimineata, ca il durea un picior, ca menstruatia sotiei sale intarziase cu trei zile si ca il durea un picior.

Totusi… stai un pic! Unul dintre aceste evenimente mentale suna straniu. Noaptea trecuta, atunci cand se retrasese in camera, nu-si amintea sa fi avut vreo senzatie de durere in picior. Si – isi zise el cu amaraciune – nu s-ar putea spune ca s-ar fi bucurat de vreo activitate fizica istovitoare dupa ce s-a retras la culcare. Atunci cand menstruatia Barbarei intarzia, nici unul dintre ei nu simtea o prea mare pofta sa faca sex. Gandul la o noua sarcina avea asupra dorintelor lor efectul unui dus rece, chiar daca isi dadeau seama ca problema fusese deja solutionata – intr-un fel sau altul – in pantecele Barbarei. La gandul ca in acel pantece se dospea si crestea o alta viata, prin pantecele lui Adam insusi trecu un spasm de teroare. Cu ceva noroc, in urmatorul an si-ar fi putut incheia doctoratul si apoi ar fi obtinut vreo slujba pe undeva. Important era sa nu mai faca nici un copil, macar pana atunci. Si, daca se putea, niciodata.

Cat de diferita trebuie sa fie, isi zise Adam, viata unui parinte obisnuit, necatolic, liber sa hotarasca – sa hotarasca de-adevaratelea, cu calm si incredere – daca sa faca sau nu vreun copil. Cat de diferita va fi parand propria sa situatie maritala, pe care Adam si-o reprezenta sub forma unei insulite suprapopulate, plasate sub nivelul marii si aparata de un dig gata sa se sfarame, pe care el si sotia lui se straduiau zadarnic sa-l carpeasca ici si colo, urmarind in acelasi timp cu spaima cum marea de fertilitate ce-i inconjura navaleste asupra lor. Desigur ca nu se punea problema ca, dupa ce au adus pe lume trei copii, el si Barbara sa-i expedieze inapoi in nonexistenta, daca li s-ar fi oferit ocazia, numai ca puterea de acceptare a noii lui vieti nu mergea la infinit. Spatiul pe care se extindea avea anumite limite, iar Adam era de parere ca ele fusesera deja atinse, cel putin in ceea ce privea viitorul imediat.

Gandurile sale se indreptara, ca in destule alte dati, spre circumstantele care ii adusesera in situatia critica de acum. Casatoria ce avusese loc cu patru ani in urma fusese facuta pe fuga, fiind grabita de anuntul ca Adam, care fusese luat in armata dupa incheierea studiilor, urma sa fie trimis la Singapore. La putin timp dupa aceea, s-a descoperit ca avea o afectiune la urechi, ceea ce impunea sa-si faca serviciul militar doar la garnizoane din tara. Pe atunci, situatia reprezentase o sursa de bucurie pentru amandoi, dar, in clipele sale negre, Adam se intreba retrospectiv daca fusese intr-adevar un noroc. In ciuda – sau chiar din pricina – faptului ca erau despartiti in cea mai mare parte a timpului, el in Yorkshire, iar Barbara cu parintii, in Birmingham, intalnindu-se doar in permisiile sale de la sfarsit de saptamana, pe timpul serviciului sau militar reusisera sa faca doi copii.

Se lansasera in casnicie cu cateva idei vagi despre Perioada Sigura si cu credinta si speranta intr-o providenta careia acum lui Adam ii venea greu sa-i mai acorde vreun credit. Clare se nascuse la noua luni dupa nunta. Dupa aceea, Barbara consultase un medic catolic, iar acesta ii daduse o formula matematica simpla cu ajutorul careia sa-si calculeze Perioada Sigura, formula atat de simpla incat Dominic s-a nascut la numai un an dupa Clare. Putin dupa aceea, Adam a fost liberat din armata si s-a intors la Londra ca sa faca munca de cercetare. Cineva i-a dat Barbarei o cartulie in care i se explica felul in care isi putea determina perioada de ovulatie prin inregistrarea temperaturii in fiecare dimineata, iar cei doi soti au respectat cu sfintenie procedura pana in momentul in care Barbara a ramas din nou insarcinata.

Dupa nasterea lui Edward, s-au abtinut pur si simplu de la contactul sexual timp de sase luni grele, pigmentate cu accesele lor de nervi tot mai puternice. In ciuda faptului ca reusisera – cu oarecare greutate – sa-si pastreze virginitatea pana la momentul intrarii in viata conjugala (si asta dupa trei ani pe care Adam si-i petrecuse facandu-i curte Barbarei), si-au dat seama ca le venea greu sa revina la situatia de odinioara, dupa ce impartisera deja acelasi pat. Cu cateva luni in urma, apelasera la ajutorul unei organizatii de consiliere maritala catolica, ai carei medici revarsasera un val de ironii amabile asupra incercarilor lor pur amatoricesti de a utiliza mareata metoda a masurarii temperaturii. Acestia le dadusera niste foi de hartie milimetrica, pentru grafice, si cartonase cu ferestre transparente, de celofan, pe care urmau sa le aseze peste grafice, recomandandu-le in plus, pentru maxima siguranta, sa respecte perioada post-ovulatorie.

Supravietuisera cu teama in suflet timp de trei luni. Din nefericire, se pare ca ovulatia Barbarei se declansa spre sfarsitul ciclului ei lunar, asa ca – de nevoie – raporturile lor sexuale urmau un sistem ciudat: trei saptamani de elaborare rabdatoare a graficelor, urmate de cateva nopti de sex dezlantuit, care erau repede stamparate de epuizare si de o noua perioada de suspans. Acest comportament era cunoscut sub numele de Ritm si era in concordanta cu Legea Naturii.

Din camera alaturata se auzi un bufnet inabusit si un planset ascutit, transformat intr-un scancet infundat, pe care Adam il atribui sovaitor celui mai mic copil al sau, Edward. Arunca o privire la sotia lui, care se afla alaturi. Era intinsa pe burta si sugea un termometru. O mica ridicatura in cearsaf, plasata mai jos, sugera prezenta celui de-al doilea termometru. Cum in privinta celei mai eficiente metode de control al temperaturii Barbara nu reusise sa se hotarasca intre cea orala si cea anala, decisese sa le foloseasca pe amandoua. Lucru care era in regula atata timp cat puteai fi sigur ca n-o sa confunde cele doua rezultate. Lucru de care Adam se indoia.

Prinzandu-i privirea, Barbara murmura ceva, iar prezenta termometrului ii transforma spusele in ceva departe de vorbirea umana, insa Adam le interpreta drept “Fa niste ceai”. Iata un exemplu interesant al functiei predictibilitatii in vorbirea colocviala, remarca el in gand, iesind de sub asternut. Linoleumul ii zgarie talpile cu raceala-i de gheata, iar barbatul topai stangaci prin camera, cautandu-si papucii de casa. Descoperi astfel cat de greu era sa schiopatezi si sa topai in acelasi timp. In cele din urma, isi descoperi papucii (care aveau cate o papusa mititica, facuta in Hong Kong, cuibarita in varful fiecaruia, in sertarul pentru tricouri) si isi imbraca grabit halatul de casa. In aer se simtea o apasare specifica: iarna se infrunta cu toamna, ceea ce il facu sa se gandeasca la notele de plata pentru curentul electric. Asa parea sa faca, dupa cum vazu Adam cand se uita pe fereastra, si uzina de electricitate Battersea, care se deslusea vag prin ceturile diminetii.

Dupa ce umplu si puse in functiune ibricul electric din bucatarie, Adam isi croi drum spre baie. Dar copilul lui cel mare i-o luase inainte.

– Trebuie sa-mi dau drumul, il anunta Clare.

– Si ti-ai pus coarda de siguranta? glumi sovaielnic Adam.

In teorie, el sustinea fara rezerve decizia sotiei sale de a-i invata pe copii sa foloseasca un vocabular matur pentru functiile lor fiziologice. Cu toate acestea, era mereu descumpanit, poate si pentru ca nu era genul de vocabular pe care l-a fi folosit el insusi, nici macar ca adult. Si i se parea absolut riscant sa incurajeze o atare instruire in cazul unui copil cu o fascinatie atat de precoce pentru fiziologie, asa cum era Clare. Atunci cand Barbara era in durerile nasterii cu Edward si un vecin binevoitor i-a sugerat siret: “Cred ca n-o sa mai treaca mult pana o sa ai un fratior sau o surioara”, Clare i-a replicat: “Asa cred si eu – contractiile au loc la fiecare doua minute”. Astfel de intamplari erau pentru Adam sursa unei oarecare mandrii, insa nu putea sa nu se gandeasca la faptul ca, pentru Clare, o parte din vraja si misterul copilariei disparusera.

– Ce coarda de siguranta? intreba fetita.

– Mai ai mult? para el intrebarea.

– Nu stiu. La chestiile astea n-ai cum sa-ti dai seama.

– Totusi, nu mai sta mult, te rog. Tati are nevoie la buda.

– De ce nu folosesti olita lui Dominic?

– Taticii nu folosesc olite.

– De ce nu?

Blocat pe moment si incapabil sa gaseasca replica potrivita, Adam se retrase in bucatarie. Desigur, greseala lui fusese ca negase categoric faptul ca taticii folosesc olite. Taticii folosesc de multe ori olite. Ca sa luam un exemplu, optzeci% dintre locuitorii satelor din Irlanda nu au nici un fel de instalatii sanitare. Raspunsul corect ar fi fost “Eu nu folosesc olita”. Sau, si mai bine, “Nici tu nu mai folosesti olita, Clare, nu-i asa?”.

Ibricul incepuse sa fiarba. Adam se intreba dintr-o data daca nu cumva supraestimase valoarea predictibilitatii in vorbirea colocviala. Daca am presupune ca Barbara nu ar fi spus “Fa niste ceai”, ci “Edward a cazut din patut” sau “Termometrul rectal mi s-a intepenit acolo”? Si barbatul se intoarse grabit in dormitor, oprindu-se doar cat sa arunce o privire in camera copiilor, ca sa se asigure ca Edward era teafar. Era destul de teafar si manca docil bucatile de hartie pe care Dominic le jupuia din tapetul de pe perete. Adam il obliga pe Edward sa le scuipe si porni spre dormitor, tinand in mana intinsa pasta cleioasa obtinuta din gura copilului.

– Tu chiar voiai sa fac niste ceai? intreba el, scotand doar capul din dosul usii.

Barbara isi scoase termometrul din gura si il scruta cu atentie, apoi zise “Da” si isi puse termometrul la loc.

Adam se intoarse iar in bucatarie, scapa de pasta de hartie din mana si facu ceaiul. In timp ce astepta sa se infuzeze, elabora in minte un scurt articol de dictionar intitulat (Romano-)Catolicismul, compus pentru o enciclopedie martiana ce urma sa fie realizata dupa ce viata de pe Pamant avea sa fie distrusa de razboiul atomic:

Conform dovezilor arheologice, in secolul al XX-lea, romano-catolicismul s-a bucurat de o raspandire destul de larga pe intreg cuprinsul planetei. In ceea ce priveste emisfera vestica, s-ar parea ca aici el era caracterizat printr-un sistem complex de tabuuri si ritualuri sexuale. Contactul sexual intre partenerii casatoriti era limitat la anumite perioade de timp, stabilite in functie de calendar si de temperatura corporala a femeilor. Arheologii martieni au invatat sa descopere locuintele romano-catolicilor bazandu-se pe prezenta unui numar foarte mare de grafice si calendare complicate, carti de mici dimensiuni pline de cifre, precum si mari cantitati de termometre sparte, care dovedesc imensa importanta acordata regulii respective. Unii savanti au sustinut ca nu era vorba decat de o metoda de limitare a numarului urmasilor, insa – deoarece s-a dovedit ca romano-catolicii faceau, in medie, mai multi copii decat oricare alta categorie a comunitatii – ipoteza lor nu pare sa se sustina. Alte conceptii ale romano-catolicilor includeau credinta intr-un Mantuitor de origine divina si in viata de dupa moarte.

Adam puse tava pe podea, in fata baii, si intra cu tenacitate.

– Haide, ai terminat, spuse el, ridicand-o pe Clare de pe colac.

– Sterge-ma la fund, te rog.

Adam ii facu pe plac, spalandu-se apoi pe maini, cu intentia sa-i dea micutei un exemplu, dupa care o dadu hotarat afara.

– Pot sa stau sa ma uit? intreba ea.

– Nu. Vezi ca pe masa din bucatarie e un biscuit pentru tine si cate

unul pentru Dominic si Edward.

Adam mictiona si se intreba daca sa se mai spele pe maini o data. Hotari sa n-o mai faca. Cand intra iarasi in dormitor, il gasi pe Dominic incapatanandu-se sa o determine pe mama sa sa iasa din pat.

– Sus, sus! tipa copilul.

– Dominic, las-o pe maica-ta in pace, zise Adam. Are treaba.

Stanjenit de tava pe care o ducea, Adam se misca prea incet si nu apuca sa-l impiedice pe Dominic sa traga asternuturile de pe pat. Barbara scotea deja fum pe nari – era oricum foarte temperamentala -, dar termometrul strica toata impresia, asa ca Adam se interpuse intre Dominic si pat.

– Dominic, cara-te! spuse el, dupa care ii arunca Barbarei, fara sa se gandeasca prea bine ce spune: Cu toate chestiile alea care-ti ies prin tot felul de parti, arati ca un porc tepos de sticla.

Barbara smuci de asternuturi si isi smulse termometrul din gura.

– Nu fi marlan! Crezi ca mie-mi place sa fac chestia asta in fiecare dimineata?

– Ei bine, ca sa fiu sincer, eu cred ca da. E ca si la Camel, cu pipa aia din care tot trage. Amandoi ati fost intarcati prea devreme. Numai ca faza care s-a petrecut acum… Mi se pare un pic cam perversa.

– Daca nu taci din gura, o sa-mi sparg blestematiile astea pe genunchi si…

– Hai, bea un ceai, spuse Adam, impaciuitor.

– Stai numai un pic, raspunse ea si trecu temperaturile de pe cele doua termometre intr-un fel de carnetel-jurnal catolic.

Nu era un gest ironic constient din partea ei, numai ca Adam urmarea

cu interes raporturile dintre anul bisericesc si graficul cu temperatura sotiei. Se ruga cu o fervoare speciala la acei sfinti a caror sarbatoare se nimerea in presupusa Perioada Sigura si devenea nelinistita cand printre ei se evidentia cate o martira fecioara.

– Sus, sus! striga Dominic, rosu de furie.

– Dominic, il domoli Adam, du-te la Clare, c-o sa-ti dea un bicuit.

Baietelul o lua la fuga cu pasi maruntei, iesind din camera. Cei doi soti sorbira din ceai, iar Barbara spuse:

– Adam, m-as bucura daca n-ai mai folosi vocabularul asta prostesc,

de copii.

– Iarta-ma, mereu uit asta. Ce temperatura ai?

In aceasta faza a ciclului Barbarei, temperatura ei era un subiect de un pronuntat interes academic, daca lasam la o parte faptul ca schimbarile prea bruste, survenite de pe o zi pe alta, puteau fi semnul care arata ca fecundarea avusese deja loc. Un nou fior rece de spaima il traversa pe Adam prin tot corpul.

– Unul arata 36 cu 5, iar celalalt 36 cu 7.

– Si ce inseamna asta?

– A mai scazut… putin… Nu stiu.

– Esti…? Ai inceput cumva ciclul? intreba Adam, meditativ.

– Nu. Adica nu cred.

– Du-te si vezi, o lua el pe un ton lingusitor.

– O clipa numai.

Ce minunat ar fi daca ea s-ar intoarce acum din baie si i-ar spune ca da! Ce zi fericita ar trai! Cat de transfigurat i s-ar parea Muzeul Britanic! Cu cata insufletire si-ar lua cartile si s-ar pune la lucru! Singura problema era ca uitase sa-si retina vreo carte pentru azi, ceea ce insemna ca dimineata asta o sa aiba parte de o intarziere zdravana…

– Cum? rosti el, dandu-si seama ca Barbara il intrebase ceva.

– N-ai ascultat nici un cuvant din ce ti-am spus.

– Ba am ascultat, minti Adam.

– Bine, zi-mi atunci ce te-am intrebat.

Adam isi scotoci mintea, cautand o intrebare probabila.

– M-ai intrebat de ce schioapat?

– Vezi, ce-ti spuneam eu? Te-am intrebat asa: “Te-ai uitat la iritatia lui Edward?”.

– N-as putea spune ca m-am uitat. Dar nu-mi amintesc sa fi remarcat asa ceva.

– Sper ca nu-i pojar. Si, fiindca veni vorba, tu de ce schiopatezi?

– Nu stiu. Cred ca am facut o intindere musculara.

– Ce zici tu acolo?

– Azi-noapte.

– Nu fi ridicol! Cum sa faci intindere musculara atunci cand dormi?

– Asta nu pricep nici eu. Poate ca alerg in somn.

– Poate ca faci alte lucruri in somn, replica Barbara, apoi se scula din pat si iesi din camera.

Cuvintele ei nu patrunsera imediat in constientul lui Adam. Acum era fascinat de o imagine mentala a lui insusi. Se vedea alergand in pijamale pe strazile Londrei si prinzand o viteza fantastica, cu pieptul impins in fata, cu bratele pompand aerul, cu gura inghitind avida aerul si cu ochii adormiti, sticlosi.

Alergator in pijamale doboara recordul

In zorii zilei de ieri, chefliii obisnuiti sa stea pana noaptea tarziu au ramas uimiti de imaginea unui tanar invesmantat in pijamale, care alerga pe strazile Londrei. Herman Hopple, antrenorul echipei olimpice a Marii Britanii, l-a remarcat pe alergatorul misterios pe cand se intorcea la hotelul sau din Bloomsbury si, cum avea in buzunar un ceas cu cronometru, i-a calculat un timp de un minut si 28,5 secunde, timp in care alergatorul a facut o tura in jurul Muzeului Britanic si apoi a disparut, luand-o inspre Battersea. Un reprezentant al A.A.A. (Amateur Athletic Association), care, spre norocul nostru, il insotea pe domnul Hopple in acel moment, a calculat ulterior ca perimetrul Muzeului Britanic masoara exact opt sute de metri. Asadar, atletul in pijama spulberase recordul mondial si castigase premiul de 10.000 de dolari, acordat de un milionar american primului om care avea sa alerge aceasta distanta in mai putin de un minut si jumatate. “Suntem extrem de nerabdatori sa dam de urmele lui”, ne-a declarat in dimineata respectiva domnul Hopple.

Cuvintele Barbarei capatara brusc o forma clara si intrara cu zgomot in atentia creierului sau. “Poate ca faci alte lucruri in somn”. Oare e posibil sa faci asa ceva si sa nu-ti amintesti? se intreba Adam. Asta ar fi ironia suprema: sa zamislesti inca un copil si nici macar sa nu fii suficient de constient ca sa te bucuri de moment. Nu demult, a fost noaptea aceea cand se intorsesera de la Camel, usor chercheliti si intr-o stare amoroasa provocata de vinul spaniol pe care-l bausera…

Barbara se intoarse de la baie si, la privirea plina de speranta pe care i-o arunca Adam, clatina din cap. Femeia il cara pe Edward sub brat, tinand in cealalta mana, la vedere, pantalonasii acestuia.

– Tocmai ma gandeam la ceea ce mi-ai spus adineauri. Stii, s-ar putea sa fie asa. Tii minte seara aceea cand ne-am intors de la Camel? Ti-amintesti ca dimineata pantalonii mei de pijama erau pe podea si doi dintre nasturii de la camasa ta de noapte se rupsesera?

– Nu fi ridicol, ii raspunse Barbara, in timp ce scotocea intr-un sertar dupa un scutec. Poate ca tu nu stii ce faci, dar eu as sti.

– Nu-i nimic ridicol. Ce parere ai despre incubi si sucubi?

– Ce-i cu ei?

– Erau niste demoni care obisnuiau sa aiba raporturi sexuale cu fiintele umane in timp ce acestea dormeau.

– Asta-mi mai lipseste acum, mormai Barbara.

– Cate zile ti-a intarziat ciclul? o intreba el.

De parca n-ar fi stiut.

– Trei.

– Ti-a mai intarziat atat de mult si inainte?

– Da.

Barbara statea aplecata peste trupul incovoiat al lui Edward, iar raspunsurile ei ieseau inabusite din pricina acelor de siguranta pe care le tinea in gura. Barbara dadea mereu impresia ca tine ceva in gura.

– De multe ori?

– Nu.

– De cate ori?

– Of, Adam, pentru numele lui Dumnezeu!

Femeia incheie si cel de-al doilea ac de siguranta si il lasa pe Edward sa alunece pe podea. Apoi isi ridica privirea si Adam, ingrozit, vazu ca plangea.

– Ce s-a intamplat? o caina el.

– Ma simt rau.

Adam avu senzatia ca doua maini gigantice i se inclestasera in stomac si intestine, ii cufundasera maruntaiele in apa rece si i le rasucisera ca pe o carpa de vase. “O, fir-ar a dracu'”, murmura el, folosindu-se de o blasfemie pe care o pastra doar pentru ocazii speciale.

Barbara se holba neajutorata la Edward, care se tara linistit pe linoleum.

– Nu pot sa-mi dau seama unde sa fi gresit. Si temperatura mea a crescut atunci cand trebuia, si celelalte semne…

– Fir-ar a dracu’, repeta cu voce tare Adam.

In momentele in care pesimismul sau innascut era compensat de bunul simt al Barbarei, reusea sa supravietuiasca, dar atunci cand Barbara era ea insasi dezorientata, asa cum era evident ca stateau lucrurile in dimineata asta, nimic nu-l mai putea scapa de un acces de disperare si mai profund. Isi dadea deja seama ca urma sa aiba o zi proasta, de genul pe care il stia prea bine. Urma sa zaca la biroul de la Muzeul Britanic, avand in fata un teanc de carti de care urma sa nu se atinga, in timp ce prin minte i se vor derula neincetat cicluri menstruale si grafice de temperaturi si calcule financiare care nu ieseau niciodata cum trebuie. Barbatul emise o scurta rugaciune mentala: “Doamne, te rog, fa sa nu fie gravida”. Apoi adauga: “Si imi cer iertare ca am injurat”.

– Nu te uita asa la mine, ii spuse Barbara.

– Asa cum?

– Asa ca si cum ar fi vina mea.

– Desigur ca nu e vina ta, ii replica tafnos Adam. Si nici a mea. Dar nu poti sa te astepti sa vezi pe chipul meu expresia dorintei implinite, nu-i asa?

Intrarea lui Clare si Dominic puse capat oricarei conversatii.

* Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Polirom. Traducere de Radu Pavel Gheo