Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) sărbătorește, marți, 40 de ani de la înființare, printr-un simpozion în care vor lua cuvântul foști și actuali cercetători și muzeografi, precum și printr-o expoziție foto-documentară, informează instituția.

Simpozionul “Muzeul Național de Istorie la 40 de ani. Momentul Zero – 8 mai 1972” va avea loc marți, începând cu ora 10.00, în Sala “Mihai Viteazul”.

În cadrul simpozionului vor lua cuvântul foști cercetători și muzeografi care și-au dedicat întreaga carieră acestei instituții, dar și specialiștii actuali ai muzeului. Simpozionul va fi urmat de vernisajul unei expoziții foto-documentare.

Ideea înființării unui muzeu național de istorie reprezentativ a fost vehiculată de multe ori după cel de-Al Doilea Război Mondial. În 1968 s-a creat cadrul legal corespunzător pentru organizarea Muzeului

Național de Istorie, prin Hotărârea nr. 1448 din 03/07/1968, a Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România (urmată de Hotărârea Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România privind înființarea Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România, din 20 martie 1970). Pentru constituirea patrimoniului muzeului se avea în vedere transferarea tuturor pieselor de valoare republicană sau, în caz excepțional, a copiilor acestora, aflate în muzeele din Capitală și provincie, în colecții particulare și ale altor instituții: Academia Română, Biblioteca Centrală de Stat, Arhivele Statului, ministere etc.

Pentru sediul muzeului a fost aleasă clădirea Poștei Centrale din București (Calea Victoriei nr. 12). Amenajarea s-a făcut în ritm accelerat (partea tehnică fiind încredințată Trustului Carpați și Întreprinderii de Stat Decorativa). Comisia de organizare a Muzeului Național de Istorie era formată din 35 de personalități din domeniul istoriei și rețelei muzeografice, dar și din reprezentanți ai conducerii PCR. Președinte a fost numit academicianul Contantin Daicoviciu, printre membri găsindu-se nume de seamă ale științei istorice din România: Emil Condurachi, Constantin C. Giurescu, Mihai Berza, Andrei Oțetea, Dumitru Berciu, Mircea Petrescu-Dîmbovița, Ștefan Pascu etc.

Realizarea expoziției de bază a Muzeului de Istorie al R.S.R. a fost o chestiune foarte complexă. În cadrul acesteia trebuiau expuse obiecte cu o mare relevanță istorică, dar, mai presus de aceasta, trebuia să coabiteze adevărul istoric cu cerințele ideologice. Organizarea expoziției permanente a presupus amenajarea, proiectarea și realizarea a peste 50 de săli, cu o suprafața expozițională de 15 000 de metri pătrați, au fost instalate 1.500 de sisteme de expunere în care au fost prezentate circa 50.000 de exponate, au fost întocmite 300 de texte explicative pentru săli și vitrine, alcătuite 64 de hărți, 80 de grafice, 9 000 de etichete. Prima formă a expoziției permanente a fost organizată în 40 de zile, lucrându-se aproape zilnic câte 14 – 16 ore. Expoziția permanentă a Muzeului de Istorie a R.S.R., așa cum a rezultat, era întinsă în 50 de săli (de la paleoliticul inferior, până la epoca contemporană), la care se adăugau Cabinetul Numismatic, Lapidarium-ul și Tezaurul Istoric.

Pe 8 mai 1972, în prezența conducerii statului, era deschis pentru public cel mai mare și mai important muzeu de istorie din România (deși inițial se avusese în vedere ca inaugurarea să aibă loc pe 8 mai 1971, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea PCR).

În cele patru decenii de existență, Muzeul Național de Istorie a cunoscut mai multe momente de cotitură. Unul dintre acestea s-a întâmplat în anul 1978, când, pe 23 ianuarie, a fost deschisă expoziția

“Dovezi ale dragostei, înaltei stime și profundei prețuiri de care se bucură tovarășul Nicolae Ceaușescu și tovarășa Elena Ceaușescu, ale amplelor relații de prietenie și colaborare dintre poporul român și popoarele altor țări”, cunoscută sub numele de “Expoziția Omagială”. Aceasta ocupa 10 săli la etajul al doilea al muzeului, întinzându-se pe circa 2.500 de metri pătrați și era o adevărată “odă” la adresa cuplului Ceaușescu. Evident că, odată cu deschiderea acesteia, spațiul acordat epocii contemporane (perioadei comuniste în special) s-a extins foarte mult, în comparație cu celelalte perioade istorice.

Evident, un alt moment important a fost după decembrie 1989, când expoziția de bază a fost din nou reorganizată, fiind închisă și, apoi, dezmembrată “Expoziția Omagială” și regândite celelalte segmente, pentru a corespunde realităților istorice și nu influenței politico-ideologice.

În anul 2002, expoziția de bază a fost strânsă, muzeul urmând să fie supus unui amplu proces de renovare, consolidare și reamenajare. A fost semnat în acest sens un contract cu firma Romconstruct, însă, în 2006, Ministerul Culturii a cerut încetarea lucrărilor din cauza că fuseseră depășite atât valoarea contractului, cât și termenele prevăzute. Firma nu a fost însă de acord cu rezilierea contractului, susținând că are în continuare o sumă de bani de încasat, însă până acum nicio instanță nu i-a dat câștig de cauză, a explicat pentru MEDIAFAX directorul MNIR Ernest Oberländer Târnoveanu.

Pe de altă parte, în lipsa rezilierii acestui contract, lucrările de renovare nu au putut fi reluate cu un alt constructor, din tot muzeul în prezent fiind vizitabile Lapidarium-ul și Teazaurul Istoric, în timp ce în holul de la instrare sunt organizate expoziții temporare.