Muzeele nu tac chiar atât de îndârjit precum se crede. Ba chiar, din când în când, grație entuziasmului unor pasionați de cultură, se străduiesc să ne pătrundă în case, atunci când noi (noi – școlile, noi – părinți și copii, noi – publicul) nu ne ducem, din trândăvie, oboseală sau lipsă de chemare interioară, să le vedem acolo unde le este locul firesc.
Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” (indubitabil prea puțin stimat, fiind vizitat indecent de slab în ultima vreme, cum cu îndreptățire remarca Tudor Călin Zarojanu în mohorâtul său editorial de săptămâna trecută) și-a adus minunatele case în casa mea, printr-un album neobișnuit de elegant, de bine întocmit și de aerisit, în sens grafic. E vorba despre o suită de reproduceri, pe hârtie nobilă, grea, aspră și fin îngălbenită, ale unor acuarele semnate de Juliana Fabritius-Dancu* (foto 6). Fiecare imagine este tipărită pe o foaie detașabilă și, alături de comentariul, exact și deplin lămuritor al Aureliei Tudor (care este și autoarea selecției de imagini), sunt introduse într-o mapă. Dincolo de eleganță, avantajul procedeului poate veni și din faptul că imaginile pot fi contemplate separat, lăsate în chip de memento pe un colț de birou sau, pentru cine gustă așa ceva, înrămate. Acuarelele, executate nu doar cu meșteșug, ci și cu vizibilă vibrație empatică față de subiect, reproduc case din Muzeul Satului, văzute din afară sau surprinse în intimitatea luminoasă a interiorului lor.
Juliana Fabritius-Dancu s-a născut în 1930 la Sibiu și a studiat în copilărie cu pictorița Trude Schullerus. A absolvit Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București la clasa profesorului Nicolae Dărăscu. A desfășurat o susținută activitate de etnograf, preț de aproape trei decenii, în cadrul secțiilor de profil din cadrul Muzeului Brukenthal din Sibiu și Academiei Române din București. A participat la realizarea muzeului în aer liber din Sibiu (complexul ASTRA), la alcătuirea Atlasului Antropologic al Olteniei, la ilustrarea Dicționarului Enciclopedic Român și la redactarea unui studiu despre portul popular al sașilor transilvăneni. Între 1958 și 1967 a făcut parte din corpul de specialiști al Muzeului Satului. Această perioadă a adăugat vechii sale pasiuni – bisericile fortificate din Transilvania – prilejul de a zăbovi, cu pensula în mână, în fața colecției de case și de elemente semnificative ale culturii tradiționale românești din Muzeul Gusti, pe care le-a “fotografiat” cu ochi de pictor și degete de etnograf: meticulos, în respect față de spiritul obiectului, cu grijă față de profilul vizibil al locului, dar și față de chipul său ascuns.
“Acuarelele înfățișând casele din muzeu sunt perfect încadrate în peisaj – spune Aurelia Tudor -, desprinse din umbrele copacilor, al căror foșnet ușor își este sugerat. Jocul luminilor și al umbrelor este cea mai bună alegere în tratarea exterioarelor, permițând punerea în valoare atât a materialelor de construcție, cât și a decorului care, de cele mai multe ori, evidențiau statutul social al proprietarului casei. Principiile acuarelei – prospețime, luminozitate, transparență – se potrivesc, de asemenea, cel mai bine pentru redarea interioarelor caselor: culorile vii ale țesăturilor, finețea liniaturii decorului de pe mobilierul sculptat, strălucirea vaselor de ceramică smălțuită, engmatica privire ce te urmărește din spatele icoanelor.”
Desigur, generoasa invitație a acestui album nu privește doar contemplarea atentă a paginilor sale, ci sugerează, dacă nu chiar obligă, moral vorbind, la vizitarea locurilor care le-au inspirat.
*) “Casa”, acuarele de Juliana Fabritius-Dancu, album editat de Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, text și selecție imagini Aurelia Tudor, reproduceri foto George Avanu