Săptămâna trecută prezentam la rubrica intitulată Cartea de artă albumul de arta „Muzica în arta lui Alexandru Tipoia – Simfonia fantastică a operei” tipărit de Institutul Cultural Roman, volum semnat de fiul pictorului, artistul plastic George Tzipoia. Ieri, 7 mai, la sediul ICR din București s-a lansat albumul și s-a vernisat expoziția cu acealși nume, care va rămâne deschisă până în 17 mai.
Expoziția cuprinde atât lucrări circumscrise temei muzicale, cât și lucrări în care pictorul a abordat alte teme, fiind astfel punctată evoluția interioară extrem de bogată, desfășurată pe parcursul a 60 de ani de creație, a unuia dintre cei mai mari artiști plastici ai României.
Creator de anvergură, „verigă importantă în lanțul Maeștrilor picturii românesti“ (Florin Niculiu), Alexandru Tipoia (1914 – 1993) și-a păstrat, în vremuri de restriște, o exemplară integritate estetica și etică. Coleg de generație cu Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu și Ion Țuculescu, în perioada de după instaurarea regimului comunist în România artistul a rămas, deliberat, într-un con de umbră. Albumul publicat de Institutul Cultural Român contribuie la recuperarea și recunoașterea cuvenită unei opere plastice remarcabile.
„Printre artiștii plastici români a căror operă este marcată de muzică – în sensul cel mai înalt al termenului – Alexandru Țipoia ocupă un loc aparte. Se poate spune, fără greș, că Țipoia este artistul etalon a cărui operă de Constructor este strâns legată prin formă, de armonia muzicii mari, cu adânci inflexiuni existențiale. El a creat în plastică, pornind de la sugestia asemănării corpului viorii cu cel al corpului feminin, o lume personală gravă, de adâncă spiritualitate.
Timp de mai bine de treizeci de ani, până la moarte, artistul a trăit într-un continuu univers al tonurilor grave, al formelor muzicale elevate, inspirându-se și transpunându-le în forme plastice, creând propriile sale Partituri vizuale în infinite jocuri de aluzii armonice între Corpul viorii, regina instrumentelor, și Corpul femeii, regina sentimentelor.
Frumusețea, echilibrul și gravitatea imaginii sunt deseori inspirate de frumusețea, echilibrul și gravitatea muzicii, de bogăția ei lăuntrică, de marile ei teme, căci artistul lucra deseori ascultând muzică, lăsându-se transportat de aceasta în sfere dintre cele mai înalte.“ – George Tzipoia
„Formula artistică a lui Baba, aceea a lui Ciucurencu, aceea a lui Țuculescu și aceea a lui Țipoia sunt fațetele particulare ale unei lumi unice și inepuizabile. În vreme ce Baba privește epopeic, sadovenian, o umanitate sumultan înălțătoare și dramatică, Ciucurencu privește extatic spectacolul crud al luminii, al vegetației și al meteorologiei, iar Țuculescu resuscită memoria substanței cromatice și clamează voluptățile ei abisale, Țipoia cercetează, pe toate palierele și în toate registrele, disponibilitatea limbajului de a se recrea pe sine însuși ori de a construi lumi alternative și mereu imprevizibile. Antropocentrismul lui Baba, hedonismul apolinic al lui Ciucurencu și submersia dionisică a lui Țuculescu sunt completate firesc de estetismul cu sclipiri metafizice și de geometria senzuală pe care se sprijină toată creația lui Alexandru Țipoia.
Numai că, în timp ce mai marii sau mai modeștii săi colegi de generație participau cu penelul și cu șpițul la muncile cîmpului sau la treburile oțelăriilor, în timp ce ei alungau chiaburii și pictau în transă voioșiile colectivizării, Alexandru Țipoia se interesa de lucrurile mărunte, cum ar fi, de pildă, geometria ascunsă și eternă a obiectelor perisabile, armonia formelor nespectaculoase în care se reflectă, însă, marile armonii ale universului însuși. Problemelor imediate, legate de comanda oficială și de promisiunea unei poziții sociale și a unei cariere profitabile, el le-a preferat austeritatea, rigoarea morală și prezența publică discretă pînă la marginea anonimatului.“ – Pavel Șușară