Dupa o noapte de munca la ultima flasneta, pe care n-are cum s-o arate acum, fiindca atelierul e tocmai la Oltenita, eroul interviului se amuza si nu prea cand fotoreporterul ii cere sa se aseze cu masina de gaurit in mana langa un obiect mesterit de el, ca sa iasa mai expresiva poza pentru ziar: “Mimez munca, hm… asta e ce stie mai bine sa faca romanul!”
Vasile Cocolos, cu firma lui eponima cu tot (“eu sunt omul cu nume de firma”) a fost cautat de varii posturi de televiziune pentru insolitul afacerii sale – e primul si singurul fabricant roman de flasnete.
Totusi, intrand in locuinta lui, nu de flasnete dai, ci de o multime de obiecte ciudate din lemn, care par din aceeasi familie cu bibelourile (si ele o multime) de prin casa, dar mai curand aduc cu niste jucarii.
Dintr-un cufar deschis se iveste un tren cu locomotiva si cu un vagon unde sta lungita o butelca prevazuta cu robinet, in interiorul careia a fost montata o capsuna din sticla rosie.
Alaturi, alt tren, cu mai multe vagoane si mai multe sticle, fiecare cu fructul ei colorat de sticla si cu robinetul ei. Mai incolo, un soi de minibar inalt de aproape un metru, cu usite mesterite si cu rafturi unde incap destule sticlute, tot cu fructe inauntru. Iar pe masuta, cateva lampite simple cu cadru de lemn, cilindrice, care “merg” cu lumanari sau, ca si candelele, cu ulei de parafina colorat.
Toate acestea par a fi facute pentru propria placere a mesterului si a copiilor lui, pana ce lucrurile se lamuresc. Suna la usa un viitor client – un italian insotit de familie si de un roman care ii traduce. Apreciaza minibarul ca fiind “bellissimo” si intreaba de pret: 500.000 de lei.
Cel mai mare dintre trenuri costa 2,5 milioane de lei, iar o lampita – 80.000. Italianul da din cap, si-a terminat vizita, iar acum ramane ca insotitorul roman (un mai vechi client al jucariilor de lemn) sa mai vina o data, ca sa ridice marfa aleasa si sa plateasca.
Povestea dinozaurilor de lemn
Absolvent de Mecanica Fina si inginer la IOR in vechiul regim, Vasile Cocolos a facut dupa 1989 afaceri cu reparatii de televizoare, de mobilier si tapiterie, ba chiar s-a asociat cu un francez ca sa puna pe picioare o firma de carmangerie.
O conversatie cu unul din clientii “de pe vremea televizoarelor” i-a dat ideea sa incerce ceva si cu obiecte din lemn. “Intotdeauna mi-a placut lemnul, iar tata a fost tamplar, asa ca nu mi-a fost greu”, zice Cocolos.
Cum prin anii ’90 erau la moda jucariile din lemn pentru copii, s-a apucat de mesterit – o parte din mostrele de atunci le mai are in casa, fiindca au fost folosite de baiatul si de fata cea mica: un dinozaur, o rata, un catel, un cal, toate nelustruite si toate mecanice, dand din coada si din cap in timp ce merg. Daca a vazut ca merge sa vanda asa ceva, s-a gandit sa treaca la ceva mult mai complicat.
De pe urma asocierii cu partenerul francez de carmangerie s-a ales cu cateva drumuri in strainatate – in Belgia, Franta si Elvetia, unde a vazut multe si a cunoscut si cativa romani care faceau afaceri acolo.
ai-a dat seama, judecand dupa arhitectura unor case noi si dupa felul cum isi fatuiau strainii restaurantele si hotelurile, ca e la mare pret tot ce poarta patina vechimii, a traditiei, aerul retro, marca misterioasa a trecutului.
A vazut flasnete pe strada, maiestrit lucrate, si-a dat seama ca exista o piata bine dezvoltata pentru ele. ai a vrut sa-si dea seama daca poate face si el asa ceva. Nestiind sa cante la nici un instrument, abia cunoscand notele muzicale si neavand vreo vocatie speciala pentru muzica, ci numai indemanare.
Mate de oaie atarnate de lustra
Dupa ce a studiat flasnetele occidentale “la lucru” si dupa ce a batut in lung si-n lat magazinele de antichitati din Romania ca sa caute modele, Vasile Cocolos s-a apucat de lucru.
Cam din 1994 pana in 1997, “a stricat vreo 40-50 de flasnete” pana sa-si dea seama exact cum trebuie construit un asemenea instrument.
“N-aveam nici un plan dupa care sa lucrez, nu stiam ca exista aparate de masurat sunetul, nu intelegeam de ce sunetele ies cu in loc sa se termine ferm. Cu burduful de pompat aerul, care se face din intestin de oaie tabacit, am avut o groaza de probleme – am trei turme pana ce am gasit ce-mi trebuia. Acum e altceva, pot sa comand intestinul de oaie din Germania si vine gata tabacit, gata preparat”, spune mesterul.
Ajutoare, atunci ca si acum, i-au fost sotia, socrul si cei trei copii, fiecare dupa posibilitati. “Eu stiam cate ceva despre tabacit, dar trebuia sa-mi aduc aminte cum se face, cu piatra vanata…
Vasile ne chinuia ingrozitor pe vremea aceea – atarnam matele de oaie tabacite de lustra, ca sa se usuce”, comenteaza Isabela Cocolos, sotia. Acum, ea e specializata pe lustruirea cu schellac a flasnetelor si a jucariilor din lemn.
Dupa ce primele flasnete au fost gata, s-a dus cu ele in Elvetia, ajutat de un roman stabilit acolo, pentru care urma sa-si livreze originala marfa. Aceasta era, insa, originala nu in sensul bun al cuvantului: “Cei de acolo – erau doi elvetieni si un roman – au inceput sa rada; eu nu intelegeam ce spun si ma intrebam daca le place ce adusesem”. Flasnetele erau asezate efectiv pe patru roti ca de roaba. Cocolos se amuza strasnic cand isi aminteste.
Prima experienta “la export” a fost insa instructiva, asa ca urmatoarele flasnete le-a lucrat altfel si a avut succes cu ele. Succes la vanzare, dar nu intotdeauna la castig, fiindca partenerii din strainatate tindeau sa-si asigure partea leului din bani cam cu asupra de masura. “Asta e – cand unul le face si altul le vinde, cel care vinde isi ia cat mai mult pentru el”.
Cadouri pentru prietenii pretiosi
Una peste alta, din 1997 pana acum, Vasile Cocolos a vandut aproape 30 de flasnete – in Elvetia, Belgia si in Romania.
Mai nou, a luat legatura cu niste englezi si s-a inscris pe un site al British Organ Grinders Association (asociatia constructorilor britanici de orgi, flasnete si armonii), care vinde online flasnete ale producatorilor din mai multe tari, asa ca spera sa intre si pe piata Albionului.
Cat priveste clientela romaneasca, ea e formata din persoane cu venituri foarte mari, inclusiv VIP-uri, care au epuizat toate variantele de cadouri excentrice si costisitoare pentru sefi, colegi, rude sau prieteni.
Prin urmare, cu cat mai bine va merge economia, cu atat se vor gasi mai multi cumparatori, dintre mai vechii sau mai noii imbogatiti. O flasneta marca Vasile Cocolos a fost comandata si de Muzeul Politehnic din Iasi, iar alta e in plan pentru ziua de nastere a unui celebru fotbalist.
La un moment dat, Cocolos a avut o oferta din partea firmei Hora Reghin, de instrumente muzicale – o leafa mare si o locuinta la Reghin, cu conditia sa se reprofileze complet pe instrumente muzicale pentru copii; a preferat insa sa nu-i dea curs si sa ramana cu afacerea proprie, cu toate dificultatile ei.
“Piata este de neestimat, ca si termenul cand ajung sa predau o flasneta; oricand poate sa apara o noua comanda care imi da peste cap programul si nu stiu cum sa fac s-o onorez la timp”, spune mesterul.
Flasneta cu fluiere
Punctul nevralgic al afacerii e ca nu gaseste pe cine sa angajeze pentru o asemenea munca. Dupa ce si-a deschis atelierul de la Oltenita, in casa socrului sau, Cocolos a constatat cu uimire ca, desi in oras nu prea se munceste (“toata lumea e pe strada, parca ar face greva – se imbulzesc numai la coada la posta, ca sa ia alocatiile”), nu prea are de unde sa-si ia ucenici.
A incercat pana acum cu mai multi baieti (“singura conditie pe care am pus-o a fost sa nu scuipe pe jos”), le-a oferit intr-o prima faza 30.000 de lei pe zi “doar ca sa invete cum se lucreaza, sa stie sa lucreze cu sublerul”.
N-a avut succes, fie pentru ca unii erau de-a binelea antitalente in materie de tamplarie, fie pur si simplu pentru ca altii nu-si ascundeau deloc lenea si sfarseau prin a se plictisi si a pleca.
Pe de alta parte, n-a strans suficienti bani ca sa-si poata lua echipamente performante. “O masina-unealta pentru tamplarie costa 200 de milioane de lei, un circular costa 3.000 de dolari. Iar ce ai te lasa pana la urma si meseriasii iti repara de mantuiala. Mi s-a rupt panza de la banzic si pana la urma tot eu a trebuit sa-l repar”, zice Cocolos.
“Sigur ca daca mi-as lua echipamente ca lumea, atunci mi-ar creste imediat si productivitatea; lampitele pe care acum le vand cu 80.000 de lei mi-as permite sa le vand cu 50.000”.
Daca e rentabila afacerea? O flasneta costa intre 2.500 si 3.000 de dolari si inghite cam 7-800 de dolari – cheltuieli cu lemnul (molid, pentru partile care au legatura directa cu sunetul; tei, paltin sau fag pentru rest), cu burduful, cu tevile de alama, cu rolele cu muzica (importate tot din Germania, costa 200 de marci bucata), iar pentru construirea uneia e nevoie cam de o luna de zile.
“Am incercat, inca n-am reusit sa introduc o interfata pe calculator, ca sa pot sa diversific muzica – majoritatea melodiilor din import, pe langa marsuri si arii cunoscute, sunt cantece nemtesti, stiti cum suna”. Vasile Cocolos face flasnete cu 20 de tonuri si 23 de sunete, format care se vinde foarte bine in Occident.
Ideea de a face obiecte din lemn de genul trenului cu sticle sau al minibarului s-a dovedit norocoasa.
Din vanzarea lor castiga cam 7-10 milioane de lei pe saptamana; una din cele mai recente comenzi a primit-
o de la Gheorghe Hagi, pentru hotelul “Iaki” – lampite cu sigla hotelului pe abajur.
Acum, visul lui e sa realizeze o flasneta care in loc de tevi de alama si lemn sa aiba fluiere; ar fi chiar o premiera mondiala. Probabil ca, daca ar face-o si pe asta, n-ar mai comenta, ca de obicei: “Am terminat un obiect – dupa aia nu-mi mai place. Trec imediat la altul”.
Cantari cu muzica “la metru”
Cele mai mici flasnete pot fi purtate ca un acordeon sau ca un port-bebe, insa majoritatea modelelor de pe piata sunt concepute pentru a fi montate pe carucioare specifice cu rotile.
Flasnetele se clasifica dupa numarul de tonuri pe care le pot reda; cele mai mici flasnete au 16 tonuri, in timp ce cele mai mari pot avea 45 de tonuri sau mai mult. Sunetele flasnetei sunt in mod obisnuit generate de tevi de orga, astfel incat pentru fiecare ton pot exista una sau mai multe tevi.
Numarul tevilor poate varia de la 16 la mai mult de o suta, folosirea mai multor tevi avand ca scop amplificarea volumului si varierea registrului sunetelor. Cel mai raspandit model de flasneta este cel cu 20 de tonuri, cu 20 pana la 78 de tevi, urmat de cel cu 31 de tonuri si pana la 120 de tevi.
In privinta modului de “stocare” a muzicii, exista trei metode: banda de carton plisata, ale carei pliuri se desfac treptat (notele melodiei sunt marcate prin perforare in carton), rola de plastic, derulata de un cilindru care se roteste (principiul de marcare a notelor fiind acelasi) si microchip-ul.
Citirea muzicii are loc pe masura ce banda de carton sau rola trec printr-un spatiu umplut cu aer sub presiune; cand perforatiile ajung in spatiul respectiv, presiunea se elibereaza prin ele si actioneaza o valva de aer, care la randul ei actioneaza alte valve pana ce aerul se transmite catre tevile flasnetei.
Exista si sistemul cu clape care se ridica si coboara prin perforatii, mecanismul de actionare a valvelor fiind similar.
Muzica se vinde de obicei “la metru”, masura dictata de metoda de stocare specifica; pentru banda de carton, o viteza de derulare a suportului de 62 mm/s inseamna ca fiecare minut de cantare consuma 3,72 metri de muzica, in timp ce pentru rola de plastic, o viteza de derulare a suportului de 72 mm/s inseamna ca fiecare minut va inghiti 4,32 metri de muzica.
La ora actuala, probabil cel mai bine vandut model de flasneta este cel cu 20 de note si cu muzica inscriptionata pe rola, construit de Josef Raffin; alte marci nemtesti celebre sunt Deleika, Jagger&Brommer, Bruns si Niemuth.
In Marea Britanie, cei mai cunoscuti producatori sunt Peter Trueman, Melvyn Wright, Alderman & Davis si Alan Pell, in Franta Robert Hopp si Le Ludion, in Belgia Johnnie Verbeeck.
Exista si un important producator american, Flora&Co., care vinde online atat in SUA, cat si in strainatate, pretul minim al unei flasnete de la Flora, construita dupa modele englezesti, fiind de 3.750 de dolari. In general, depinzand de sofisticarea modelului, o flasneta ajunge sa coste intre 2.100 si 29.000 de dolari.