Cine credea cu adevarat acum 15 ani, in mai 1991, ca festivalul Saptamana Internationala a Muzicii Noi va rezista in fata vremurilor ? Doar o mana de visatori, care imaginau arta din sunete adresandu-se in buna masura unui public al viitorului.
Festivalul a ajuns la a 16-a editie, trecand prin mai multe prefaceri, rebotezat fiind de curand Saptamana Muzicii Contemporane. Prin importante prefaceri a trecut si muzica romaneasca scrisa in acesti ani, festivalul desfasurat cu asiduitate in ultima saptamana a lunii mai la Bucuresti, an de an, aducand pe scena absolut toate orientarile credibile si incredibile ale artei sunetelor din Romania si o paleta extrem de larga a celor internationale. La fel s-a intamplat si la aceasta ultima editie, din ale carei concerte am reusit sa asist la cateva (ritmul de doua, trei sau chiar patru concerte pe zi fiind greu de mentinut), avand ocazia sa ascult creatii diverse, reflectand de la orientari aproape clasicizate ale muzicii “scrise de compozitori in viata” (asa cum plastic si cuprinzator o denumea compozitorul francez Alain Bancquart, prezent la aceasta editie a festivalului), pana la cele mai indraznete orientari postmoderne, care sustin practic inexistenta vreunei limite in abordarea si tratarea fenomenului muzical.
Inca de la primul concert sustinut de Orchestra de Camera Radio dirijata de Carmen Carneci, solist Daniel Kientzy – de altfel Radiodifuziunea Romana este partener constant al acestei manifestari, de la prima editie – am constatat persistenta aceluiasi fenomen in privinta publicului, care este compus predominant din profesionisti ai domeniului si din straini. La fel s-a intamplat si la concertul simfonic cel mai important – cel in care Neil Thompson s-a aflat la pupitrul Orchestrei Nationale Radio, avandu-i ca solisti pe Pierre Yves Artaud, Marin Cazacu si Emil Visenescu – cu un program Liviu Dandara, Taira, Doina Rotaru si Donatoni, desi, ca intotdeauna, simfonicele atrag mai mult decat cameralele. O surpriza a reprezentat-o seara gazduita de studioul “Alfred Alessandrescu” al Radiodifuziunii – Electric Exchange – experimental e-sound performance, cu Wolfgang Fuchs (Austria) – experimental DJ-ing si ansamblul Pro Contemporania (in componenta Irinel Anghel, Andrei Kivu, Sorin Romanescu, Virgil Oprina), la care publicul traditional al festivalului a fost… “implinit” de un numar semnificativ de tineri, liceeni dupa aspect, despre care imi este foarte greu sa-mi dau seama de ce au ales tocmai acest spectacol. Daca s-ar confirma supozitia ca aparitia cuvantului “DJ” pe afis este cea care i-a atras, atunci tind sa cred ca afirmatia compozitorului suedez de origine romana Cristian Marina de la masa rotunda gazduita de festival este adevarata. Tinerii pot fi atrasi spre muzica prin orice metode, trebuie sa invete sa cante din voce sau la un instrument, indiferent prin intermediul carui gen se apropie de muzica, pentru ca astfel au sansa ca, odata familiarizati cu domeniul, sa poata “gusta” si o muzica mai complexa, care nu poate fi inteleasa fara un anumit grad de instructie intelectuala in general si muzicala in particular.
De altfel, dupa acea masa rotunda organizata de directorul festivalului, compozitoarea Carmen Carneci, la care am ascultat pareri ale mai multor invitati straini ai festivalului (compozitorii Gloria Coates – SUA, Alain Bancquart – Franta, Aliser Sijaric – Bosnia-Herzegovina, Velislav Zaimov – Bulgaria, Cristian Marina – Suedia, dar si muzicologul Wolfgang KORB – director de programe la Saarland Radio, Germania, Ilse Muller, director de coordonare ”Maerz Musik” Festival – Berlin, critic musical Andreas Engstrom – Suedia si Janos Demeny, director artistic al “Edition Musica”, Budapesta) mi-am confirmat impresia ca multe ditren fenomenele pe care le surprindem in viata noastra muzicala nu mai au un aer national prea evident, vremurile conducandu-ne si in acest domeniu spre “europenizare”, daca nu chiar spre globalizare, fara a se coordona cu nici un “calendar al aderarii”. In fond, doua dintre marile festivaluri de muzica contemporana ale secolului XX din Franta – Royan si Metz – au disparut, dupa un lung sir de editii. Saptamana Muzicii Contemporane de la Bucuresti supravietuieste.