Gaby Michailescu
Maria cea fără de moarte
Editura Eikon
„N-a fost o alta să-i semene – spune autorul. Încălecând secole, venită foarte de departe, din adânc de neam. Fascinantă apariție, de miracol, nedeslușită în totul cât fost-a să ardă, doinind. Un început și un sfârșit de cântec românesc…
Perpetuând, în nemărginire, trilurile privighetorilor, murmurul izvoarelor, ruga milenară din fluier a ciobanului, foșnetul pădurii, într-o echivalență demiurgică. Silabele ei au încopciat cu stele și cu dulci eresuri firmamentul. Și s-a pierdut în șaga lor diamantină ca noi să tânjim după ea, năzdrăvana.”
Gaby Michailescu (1910-2008), pe numele real Gabriel Michăilescu, a fost impresar de teatru, cronicar dramatic și memorialist. Le-a fost impresar artiștilor Iancu Brezeanu, Maria Tănase, Ion Iancovescu, Petre Ștefănescu-Goangă, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Amza Pellea. În cărți a cultivat portretul în basorelief, realizat din cuvinte și expresii pregnante, cu fraze îndelung șlefuite înainte de a fi încredințate hârtiei. Caracterul memorialistic al miilor de pagini scrise de Michailescu rămâne peste timp o prețioasă mărturie a pasiunii sale pentru arta spectacolului. Cartea despre Maria Tănase a apărut în 2003, cea de față este o reeditare. Este alcătuiră din portrete, relatări și scurte interviuri, ca următorul, în care Maria Tănase vorbește despre miracolul muzicii: „Cântam la Spitalul Polizu, pentru răniți. Între cei evacuați din focul luptei, a căror sfântă jertfă făurește dăinuirea eternă în lume a existenței românești, se afla unul care-și pierduse cunoștința, fiind de trei zile în transă. De tot atâtea zile nu scosese nicio vorbă… Dacă-i dădeai un hârdău cu mâncare, îl mânca… Avea o leziune la creier. Încep să cânt. Și pe loc, pe fuiorul melodiei, își amintește… câți ani are… că e din Dâmbovița… că… Doctorii se crucesc în fața miracolului.”
Despre Cântecul românesc, Maria Tănase spune: „Interpretându-l, e cea mai mare satisfacție pe care am trăit-o în lume. E sensul dăruirii mele colectivității. În schimb, avalanșa asta de cântece moderne, în stil românesc, este profundă durere…”
La numai 15 ani, i se propune să participe la concursul „Miss România”.
Maria îmbracă o rochie imprimată cu flori de măr (croită de sora ei mai mare) ajunge în fața comisiei, dar la proba costumului de baie, este respinsă pe motiv că are picioare prea groase. Maria se mânie și se duce direct la Balul Presei de la Cercul Militar. Acolo cânta o orchestră renumită, cea „a lui Iduardo Bianco”. La un moment dat, dansează numai ea, orchestra ține ritmul după pașii ei, acordeoanele aproape că se rup. Gaby Michailescu povestește că după acest incident frumusețea ei a fost apreciată de un tânăr medic de la Spitalul Central, care o cucerește și îi „dăruiește” un copil. Medicul îi propune Mariei să avorteze, iar ea nu va mai putea avea niciodată copii. Pe patul spitalului Fundeni, cu câteva zile înainte să moară, se confesează: „O viață întreagă am suferit pentru că nu las în urma mea copii”. După această dezamăgire, Maria fuge de acasă și se angajează casieriță la unul din birturile ce animau mahalalele Capitalei în anii deceniului trei. Începe să cânte și vocea ei place mușteriilor din cârciumile bucureștene. Apoi norocul îi surâde și semnează un contract cu restaurantul Neptun de pe strada Buzești. În vara anului 1936 imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind „Cine iubește și lasă” și „M-am jurat de mii de ori”, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj. 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș a prezentat „pe viu” un program de cântece românești la „Ora satului”. Succesul a fost enorm.