Conflictul declansat in urma cu cateva luni intre industria producatoare de discuri si companiile furnizoare de muzica digitala Napster si MP3.com s-a transferat in Congresul american. Directorii executivi ai celor doua societati vor incerca sa convinga autoritatile americane de impactul minim pe care copierea pieselor muzicale de pe Internet il are asupra industriei producatoare de discuri.

“Un dialog pe care l-am avut cu un numar de persoane interesate de viitorul muzicii digitale ne-a determinat sa infatisam problema in fata comitetului de audieri din cadrul Senatului”, a declarat pentru presa americana un purtator de cuvant al companiei MP3.com.

Atat Napster cat si MP3.com au fost date in judecata de catre cele mai mari companii din industria muzicala pentru incalcarea drepturilor de autor.

Pe 12 iunie, Asociatia Americana a Industriei Producatoare de Discuri a inaintat in justitie o motiune prin care solicita curtii emiterea unui ordin preliminar care sa determine inchiderea site-ului companiei Napster si totodata eliminarea de pe web a serviciului prin care iubitorii de muzica puteau gasi si incarca fisierele MP3 favorite.

Luna trecuta, MP3.com a ajuns la un acord cu doua case de discuri in urma caruia fiecare dintre acestea trebuia sa primeasca intre 15 si 25 milioane de dolari, contravaloarea utilizarii de catre site a pieselor produse sub marca acestora.