La o zi dupa demisiile surprinzatoate ale ministrilor Hildegard Puwak, Mircea Beuran si Serban Mihailescu, presedintele PSD Octav Cozmanca a spus ieri ca doi dintre cei trei ministri si-au oferit verbal demisia inca de acum doua saptamani.
“De doi dintre ei sunt sigur ca si-au oferit demisia acum doua saptamani. Sa vad cu al treilea. Dar, oricum, toti au vrut sa demisioneze inainte de referendum”. Demisiile celor trei ministri nu au fost acceptate de primul-ministru la acel moment pentru a nu crea dificultati referendumului constitutional, potrivit lui Octav Cozmanca. Ulterior, el a revenit, aratand ca demisiile scrise au fost inaintate de cei trei ministri luni dimineata. In cazul fostului ministru al integrarii europene Hildegard Puwak – aflata luni la o reuniune europeana la Roma – presedintele executiv al PSD sustine ca si-a trimis demisia prin fax, urmand sa prezinte originalul cand se intoarce la Bucuresti.
Teoria lui Cozmanca ridica totusi semne de intrebare. Daca acum doua saptamani doi ministri si-au oferit demisia – este vorba de Hildegard Puwak si Mircea Beuran, intrucat afacerea Busteni nu izbucnise – cum se explica sustinerea ferma a conducerii PSD fata de cei doi demnitari, manifestata saptamana trecuta.
In ciuda acestei sustineri politice, revenirea in Guvern a ministrilor Puwak si Beuran, dupa perioada de interimat de 45 de zile, nu este luata in calcul de PSD. Octav Cozmanca a sugerat acest lucru spunand ca demisia lor este “irevocabila”. La finalul perioadei de interimat, PSD trebuie sa gaseasca o solutie pentru Ionel Blanculescu – ministrul delegat al Autoritatii Nationale pentru Control si ministru interimar al sanatatii – si Vasile Puscas – negociator sef in relatia cu Uniunea Europeana si ministru interimar al integrarii. Blanculescu si Puscas cumuleaza cate doua portofolii, iar acest lucru nu le este permis de Constitutie decat pentru maximum 45 de zile. Surse din PSD spun ca Vasile Puscas va fi mentinut ministru al integrarii europene, urmand ca in functia de negociator al Romaniei in relatia cu Uniunea Europeana sa fie numita o alta persoana. In ceea ce-l priveste pe Ionel Blanculescu, aceleasi surse au afirmat ca el va ramane ministrul al Autoritatii Nationale de Control, iar portofoliul sanatatii va fi preluat de alta persoana. In ceea ce-l priveste pe noul ministrul pentru Coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejenariu a depus ieri juramantul la Cotroceni, in prezenta presedintelui Iliescu, premierului Nastase si a ministrului Gabriel Oprea. Fost sef al RAAPPS, regie aflata in subordinea Secretariatului General al Guvernului, a anuntat o ampla reorganizare a SGG. La RAPPS, interimatul va fi asigurat de directorul tehnic al Regiei, Mihai Stanculescu.
Acest departament a fost in atentia publica prin doua cazuri intens mediatizate in care doi consilieri guvernamentali – Fanel Pavalache si Virgil Teodorescu – au fost acuzati de luare de mita.



Schimbare “partajata” a Guvernului
Premierul Adrian Nastase prezinta o varianta usor diferita. Intr-o emisiune televizata, primul ministru a spus ca renuntarea la portofolii de catre cei trei ministri a fost urmare a unei hotarari “partajate”. “Din punct de vedere formal, a fost vorba de demisie, dar am discutat impreuna si am hotarat ca asa este bine. Am considerat impreuna ca aceasta este solutia cea mai buna si cel mai bun moment. Este o problema care nu tine de o judecata privind activitatea profesionala, ci de anumite circumstante de tip personal care ingreunau, oarecum, activitatile Guvernului in aceasta perioada”, a explicat Nastase, conform Mediafax.



Mihailescu, “mama ranitilor”
Prim-ministrul s-a pozitionat drept avocat al fostului ministru Serban Mihailescu, in ceea ce priveste afacerea Busteni.
Potrivit lui Nastase, Serban Mihailescu a gresit in cazul proiectului de investitii de la Busteni, deoarece a incercat sa fie “mama ranitilor”, intrind in zone fierbinti. “In Romania sunt foarte multi tipi scapatati din alte parti, care vin sa dea tunuri, vin cu trei lei sa cumpere un munte si, pe urma, cer garantii de la stat. Am reprosat colegilor mei ca s-au amestecat cu niste tipi de o astfel de calitate. Serban Mihailescu a gresit pentru ca a incercat de fiecare data sa fie “mama ranitilor”, intrind in zone fierbinti”, a spus Nastase.
El a precizat ca a solicitat, la nivelul Guvernului, ca modul de rezolvare a unor astfel de probleme sa fie, in viitor, clarificat, astfel incit sa se evite aparitia unor noi acuzatii de coruptie, aratind ca proiectele de investitii trebuie discutate la Agentia Romana pentru Investitii Straine si nu la sediul Guvernului.
Scandalul privind investitiile din zona Busteni a fost declansat de Octavian Ionescu, cetatean roman stabilit in Elvetia. Ionescu a formulat, in primavara acestui an, un denunt impotriva lui Virgil Teodorescu – consilier al secretarului general al Guvernului, Serban Mihailescu – a presedintelui Consiliului Judetean Prahova, a primarului si viceprimarului orasului Busteni si a altor functionari din administratia publica centrala si locala.Denuntul viza o mita de doua milioane de dolari care ar fi fost ceruta de functionari pentru realizarea unor proiecte de investitii in zona Busteni. Parchetul National Anticoruptie si Corpul de Control al Guvernului ancheteaza acest caz.



Puwak ameninta cu justitia
Fostul ministru al integrarii si-a motivat ieri demisia. Hildegard Puwak a spus ca a luat decizia de a demisiona “de comun acord cu premierul” in contextul in care, de peste patru luni impotriva sa si a familiei sale s-ar desfasura o campanie de presa ce ar urmari intoxicarea opiniei publice cu neadevaruri. Puwak a aratat ca a recurs la demisie pentru a nu afecta imaginea si credibilitatea Guvernului. Fostul ministru anunta ca isi rezerva dreptul de a restabili adevarul folosind calea justitiei impotriva celor care ar proferat minciuni si calomnii la adresa sa.



Au demisionat degeaba
Demisiile ministrilor Puwak, Mihailescu si Beuran va duce la cresterea punctajului Romaniei al indicelui de perceptie a coruptiei din 2004, apreciaza filiala romana a Transparency International, care afirma ca mass-media a avut un rol hotaritor in schimbarea acestor demnitari .
Transparency International Romania, Academia de Advocacy, Societatea Academica din Romania, Asociatia Pro Democratia si Agentia de Monitorizarea a Presei – Academia Catavencu saluta decizia celor trei ministri din Guvernul Nastase de a-si inainta demisiile in urma scandalurilor de coruptie prin care au fost expusi.
“Faptul ca premierul Adrian Nastase a acceptat demisiile celor trei demnitari este si el de remarcat. Este creat un precedent in Romania: guvernantii isi asuma responsibilitatea politica pentru fapte lipsite de moralitate, transparenta si integritate”, se arata intr-un comunicat semnat de cele cinci institutii.
mirela.luca@zf.ro