Premierul Adrian Nastase a acordat ieri un amplu interviu agentiei Mediafax, din care va prezentam extrase. Castigul acestui interviu este ca la doua saptamani de la declaratiile ambasadorului SUA Michael Guest, primul ministru a comentat, la modul serios, avertismetele diplomatului american privind coruptia din Romania.
Rep: Dupa deschiderea perspectivei de stabilizare a situatiei din Irak, care sunt sansele ca firmele romanesti sa fie prezente acolo, cat mai repede si in numar cat mai mare?
A.N: Sunt trei palierele pe care ne concentram demersurile. La nivelul autoritatilor americane care si-au asumat deocamdata ansamblul actiunilor de reconstructie institutionala in Irak, avem contacte zilnice, atat la Washinghton, cat si cu reprezentantii Oficiului pentru Reconstructie si Ajutor Umanitar, stabilit in Kuweit. Reprezentantul diplomatic pe care l-am trimis in regiune a intrat deja in dispozitivul acestui oficiu si a realizat impreuna cu functionarii acestuia un inventar de domenii, in care expertiza noastra ar putea fi utila.
Avem apoi palierul de contacte cu companiile desemnate pentru a prelua, in diferite domenii, reconstrctia economica in Irak. Sunt companiile selectate sau care vor fi alese in urma unor licitatii, de catre Administratia Americana.
Un emisar al Guvernului Romaniei se afla de o saptamana la Washington pentru a prezenta potentialul de implicare al firmelor romanesti. El a avut discutii cu conducerea a opt companii importante, cu Agentia Americana de dezvoltare, USAID, cu reprezentanti ai Administratiei. (…)Am avansat deja in structurarea domeniilor, obiectivelor si a expertizei in vederea implicarii in subcontractarea unor operatiuni, precum instalatiile petroliere, utilitatile publice, retelele de energie electrica.
Ne intereseaza, in mod evident, si perspectiva recuperarii datoriei irakiene. Oricat de dificil este sa facem acum proiectii concrete, nu vom accepta ca datoria Irakului catre Romania sa devina o tema de sertar. (…) Exista si posibilitatea relansarii exporturilor noastre propriu-zise de marfuri si produse in Irak, in cadrul programului “Petrol contra hrana”, conform Rezolutiei 1472 a Consiliului de Securitate. Pentru ambele categorii de operatiuni ne gandim la posibilitatea infiintarii unui fond de garantare a implicarii companiilor romanesti. Vom asigura acestui proces intreaga transparenta si corectitudine.
Avem solicitari pentru contributii rapide si concrete in domenii precum restabilirea instalatiilor de purificarea apei, a retelelor electrice, in infrastructura transporturilor, retele de comunicatii si informatii.
Investitorii se uita intai la rating
Rep: Recent, mai multi oficiali europeni au facut declaratii referitoare la coruptia din Romania. Primele reactii au sugerat ca autoritatile romane nu considera ca tonul folosit a fost dur si nici ca exista motive de ingrijorare. Vreti sa clarificati, in acest moment, care este pozitia Guvernului Romaniei?
A.N.: Eu cred ca au aparut prea multe speculatii in legatura cu acest subiect. Inainte de a comenta continutul acestor declaratii, dati-mi voie sa subliniez cateva lucruri. In primul rand, trebuie sa fie clar pentru toata lumea ca nu tratam aceste lucruri nici cu usurinta, nici ca fiind ofensatoare. De acest Guvern se leaga infiintarea PNA, elaborarea Legii anticoruptie si asumarea raspunderii pentru aceasta in fata Parlamentului.
Toate aceste etape s-au desfasurat in ultima vreme, dar, subliniez, inainte de declaratiile oficialilor americani sau europeni. Prin urmare, aceste semnale ne gasesc pregatiti, dar asta nu inseamna ca nu le analizam cu toata seriozitatea.
In al doilea rand, dupa cum ati remarcat, toate aceste declaratii au fost facute de cativa oficiali de la Bucuresti, si nicidecum de responsabili din cadrul guvernelor occidentale. S-a pornit de la declaratii lansate toate in jurul unui seminar care avea chiar acest subiect. Cred ca acest fapt elimina orice speculatie legata de o posibila strategie de presiune fata de Romania.
UE si SUA au institutii specializate care fac recomandari investitorilor. Aceste recomandari, bazate pe fapte si cifre, sunt mult mai eficiente decat orice declaratie diplomatica. Pot sa fiu eu oricat de apropiat de Tony Blair, investitorii britanici se vor uita mai intai la ratingul de tara!
Lucrurile nu stau rau
Daca va uitati atent pe declaratiile respective, veti vedea ca tonul dur pe care il invoca presa nu este nici pe departe atat de virulent. Dimpotriva. Puteti remarca chiar ca, din punctul de vedere al modului cum e perceputa actiunea guvernamentala de astazi, lucrurile nu stau rau. Am primit aprecieri in legatura cu efortul nostru de a realiza un pachet de legi anticoruptie, precum si in ceea ce priveste vointa politica de a-l pune in aplicare imediat.
Ii multumesc ambasadorului Guest
Rep: Ambasadorul Michael Guest a sugerat insa ca acest pachet de legi nu este perfect si ca poate fi imbunatatit.
A.N.: Dar si noi am spus acelasi lucru. Eu ii multtumesc ambasadorului Guest ca a subliniat exact ceea ce vroiam si noi sa spunem. Suntem convinsi ca Statele Unite vor sa ne ajute si de aceea apreciem declaratiile domnului Guest ca venind din partea unui prieten si aliat al Romaniei.
De altfel, in cadrul intalnirii pe care am avut-o recent, domnul ambasador a salutat progresele inregistrate in domeniul combaterii coruptiei, reconfirmand, astfel, atitudinea sa deschisa si favorabila fata de eforturile noastre de limitare a coruptiei. Ceea ce se petrece este rezultatul unui parteneriat matur si real care demonstreaza ca suntem luati in serios, ca o democratie care are probleme, dar care e matura si capabila sa si le rezolve.
Mi-ar fi usor sa dau vina pe fosta guvernare
Rep: Unii dintre colegii dumneavoastra de partid au incercat sa spuna ca referirile legate de coruptie nu privesc PSD-ul.
A.N.: Nu sunt de acord cu cei care au incercat sa se delimiteze de aceste declaratii. Coruptia e un fenomen care implica responsabilitati in toate domeniile pe care le presupune o guvernare. Problema coruptiei se refera, insa, si la intreaga clasa politica din Romania. Mi-ar fi foarte usor sa dau vina pe fosta guvernare, pentru marile scandaluri de coruptie care au avut loc in perioada 1997-2000. Dar daca vom incepe din nou sa aruncam pisica unii la altii, vom pierde din nou din vedere lucrul cel mai important. Respectiv, obtinerea cat mai rapida de rezultate in lupta impotriva coruptiei.
Rep: Cum comentati atunci declaratiile lui Obie Moore?
A.N.: I-am cerut lui Victor Ponta sa ia legatura cu domnul Moore si sa vada despre ce este vorba. Din cate stiu, s-a discutat deja si, in cazul in care se vor descoperi cazuri concrete in care firme sau investitori americani intampina probleme in Romania, se va interveni imediat, in cadrul legal, evident.
Pentru ca astfel de critici sa nu isi mai aibe rostul, am luat o decizie la nivelul guvernului, prin care incercam sa simplificam si mai mult relatia dintre investitori si birocratia romaneasca.
Lupta impotriva coruptiei, normalizarea Romaniei
Rep: Intensitatea cu care este dezbatut si astazi subiectul coruptie arata ca el ocupa in continuare una din principalele teme de interes din Romania, precum si faptul ca mai este mult de facut pentru rezolvarea sa. Cand se va vorbi mai putin despre coruptie?
A. N.In Romania exista acte de coruptie la toate nivelurile. Cu totii stim asta si nu am negat niciodata acest lucru. Problema e ca din atata vorbarie riscam sa pierdem din vedere esentialul. Cand am spus ca a lupta impotriva coruptiei nu inseamna doar a lupta impotriva coruptilor, foarte multi s-au repezit sa ma critice. Imi asum din nou aceste riscuri si spun ca a lupta impotriva coruptiei inseamna in primul rand a normaliza si a moderniza Romania.
Exista multa lume – si unii apartin chiar unor cercuri de interese – care trateaza problema unilateral. Ei spun: “Coruptia este cauza tuturor relelor in Romania!” Dar prea putini recunosc ca, la randul ei, coruptia este si un efect. Un efect al saraciei, al scaderii productiei in anii de dupa revolutie, un efect al destructurarii societatii, un efect al mentalitatilor. Coruptia este, deci, si cauza, dar si efect. Noi trebuie sa rupem acest cerc vicios si o vom face!
Acum ne luptam cu cauzele profunde ale fenomenului, cel mai greu si mai important lucru. Romania moderna si curata inseamna o tara in care functionarul public are un salariu decent care sa-l faca imun la alte tentatii. Am inceput cu salariile magistratilor, iar rezultatele incep sa se vada. Vom continua, pe rand si cu celelalte categorii.
Cine e nemultumit de salariu sa se faca intreprinzator
Rep:Dar ce facem cu cei care nu se multumesc cu salariul si care vor dori mai mult?
A.N.:In principiu, intr-o economie de piata, cei care nu se multumesc cu salariul trebuie sa caute solutiile legale sa castige mai mult, sa devina intreprinzatori.
As vrea, in final, dar nu in ultimul rand, sa adresez tuturor concetatenilor nostri urarile traditionale de Sfintele Pasti. In ultima vreme, evenimentele care s-au succedat atat pe plan intern cat si pe plan international ne-au pus tuturor la incercare taria sufleteasca si ne-au indemnat sa ne gandim mai profund la valorile umanitatii. Urez tuturor romanilor ca, in Saptamana Mare, sa se priveasca unii pe altii cu bunatate si intelegere, cu cinste si credinta. Sarbatori Fericite!