Între albumele senzaționale scoase la Taschen, “The Godfather Family Album” este unul absolut impresionant.
Editat de Paul Duncan și realizat pe baza fotografiilor lui
Steve Schapiro, artistul de imagine acreditat pe platou – inițial
în contul unui reportaj pentru revista Life – pentru fiecare din
cele trei filme ale epopeei lui Francis Ford Coppola bazată pe
romanele lui Mario Puzo, “the object of desire” este mare cât un
bloc de desen și cântărește câteva kilograme bune, amintind de
faimosul album al lui Helmut Newton scos de aceeași editură
specializată în asemenea proiecte de anvergură. Povestea lui Don
Vito Corleone (magistral interpretat de Marlon Brando) și a fiilor
săi este una la fel de captivantă și pe hârtie. Dar nu este doar un
album documentar! Senzația de poveste nu se pierde deloc, nefiind
doar o simplă transpunere pe un alt suport media. Schapiro s-a
implicat în scenariul de making of, dar prezintă, practic, propria
versiune, care nu este deloc o copie a trilogiei de pe marele
ecran. Schapiro relatează – în cuvinte și în imagini – că demersul
său a fost demarat de fascinația pentru Marlon Brando și pentru
turul său de forță actoricesc. Dar, dincolo de mitul marelui actor,
povestea lui Coppola este, în egală măsură, de mare interes. Aflăm
că, în cazul primului film, fondurile erau pe sfârșite, motiv
pentru care s-a renunțat la mai multe zile de filmare, pelicula
fiind în pericol de a rămâne neterminată. De asemenea, situația
regizorului era una destul de șubredă, asistenții săi ascultând mai
mult de studiourile Paramount decât de Coppola, pe care, adesea, îl
ignorau complet! Totuși, regizorul a reușit să medieze relația cu
studiourile, terminând și filmul, chiar dacă, pentru asta, a apelat
la destule improvizații. Faimoasa pisică din poala lui Marlon
Brando, de pildă, a fost găsită într-o magazie, unde vâna șoareci…
La turnarea celui de-al doilea film, lucrurile s-au schimbat, după
triumful primului la Oscar, iar operatorul ajunsese să-și permită
luxul de a aștepta câteva zile până când considera că are lumina
potrivită pentru filmarea unei scene de două minute. Pe platouri,
Coppola se relaxase și instituise umorul ca normă de comportament
pentru toată lumea. Astfel, în Sicilia, într-o bună zi, pe set a
apărut o persoană care era sosia perfectă a regizorului. In fapt,
era chiar mama lui Coppola deghizată, cu barbă falsă, ochelari și
haine identice! Nu întotdeauna lucrurile mergeau așa, tensiunile
nedispărând. Schapiro trebuia să realizeze afișul ultimei părți din
trilogie, însă Al Pacino a întârziat opt ore de la ședința foto (de
la 9 dimineața la 5 după-amiaza). În consecință, lumina se cam
dusese, iar efectul a fost realizat cu ajutorul unei lămpi
stroboscopice…
O carte-album care se înscrie perfect în deviza de azi a editurii:
“A Rich Book for Poor Times”.