Secretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a propus Rusiei sa detaseze o serie de experti in Polonia pentru a se asigura personal ca cele zece interceptoare care vor fi amplasate in cadrul scutului american antiracheta nu vizeaza Rusia. Scheffer a declarat in cursul dezbaterilor cu presedintele Camerei superioare a Parlamentului rus, Serghei Mironov, ca intelege argumentul potrivit caruia eventualele interceptoare din Polonia ar putea fi utilizate intr-un mod defectuos si le-a recomandat expertilor rusi sa se deplaseze in Polonia pentru a le examina. Secretarul general NATO a recomandat negocieri intre SUA si Rusia cu privire la locatia pentru amplasarea scutului american antiracheta si a spus ca acestea ar putea avea loc la inceputul lunii iulie, cand presedintele Putin va vizita SUA.