In sfarsit a sosit momentul sa ne scoatem palariile. In fata lui Tom Hanks, fireste, acest personaj al show-business-ului care nu inceteaza sa ne uimeasca. Pornit initial pe linia comediilor agreabile, dar aflate la limita dintre categoriile A si B (aâ¬oBalul burlaciloraâ¬?, aâ¬oOmul cu un pantof rosuaâ¬?, aâ¬oThe Money Pitaâ¬? etc.), fara a fi din cale-afara de charismatic, cu o infatisare care numai seducatoare nu este si cu banalitatea nestralucitoare a prezentei sale din viata de zi cu zi, Hanks ar putea fi comparat aâ¬â dintre starurile-oameni-obisnuiti aâ¬â poate cu Ernest Borgnine (pana si James Stewart, intruchiparea eroului popular, era mai aâ¬oglamourousaâ¬? decat el).
Dar daca Borgnine a stralucit o singura data, datorita rolului din aâ¬oMartyaâ¬?, steaua lui Tom Hanks straluceste tot mai puternic aâ¬â dar in fond cat mai poate sa urce un actor care are deja doua Premii Oscar, pentru doua roluri absolut memorabile (avocatul bolnav de SIDA din aâ¬oPhiladelphiaaâ¬? si cel mai iubit dintre retardati, aâ¬oForrest Gumpaâ¬?)? Pai mai poate.
Fiindca, daca-si alege singur proiectul, pe care-l sustine si ca producator, si face din nou echipa cu Robert Zemeckis (cu care nu mai colaborase de sase ani, de la aâ¬oForrest Gumpaâ¬?), reuseste sa mai scoata la iveala resurse fantastice (dincolo de curiozitatile statistice de tip aâ¬oa slabit si apoi s-a ingrasat 20 de kilograme pentru rolaâ¬? sau aâ¬oar putea deveni primul laureat cu trei Oscaruri pentru rol principal masculinaâ¬?) .
aâ¬oNaufragiatulaâ¬? este o poveste care poate fi rezumata foarte simplu: un Robinson Crusoe al zilelor noastre.
Chuck Noland e un supereficient si ultraocupat rezolvator-de-probleme, angajat al firmei de curierat rapid Federal Express si in consecinta aflat mereu in intrecere cu cronometrul, zburand de la un capat la altul al lumii si negasindu-si timp sa petreaca un Craciun normal si sa o ceara de nevasta cum se cuvine pe iubita lui.
In cursul uneia dintre calatoriile de afaceri de-a lungul si de-a latul fuselor orare, un accident de avion (magistral filmat, in stilul ametitor vazut in aâ¬oFurtuna perfectaaâ¬?) il transforma in naufragiat singur-singurel pe o insula pustie.
Aici incepe un adevarat tur de forta regizoral si actoricesc: o ora si un sfert (din cele 140 de minute pe care le are filmul in total) personajul lui Tom Hanks e, la propriu, abandonat.
Fara un partener caruia sa-i dea replica, fara intercalari salvatoare cu imagini ale celor de-acasa sau ale echipelor care-l cauta, fara conflicte dramatice si chiar fara muzica pe coloana sonora, Hanks este nevoit sa umple de unul singur ecranul aâ¬â fireste, cu ajutorul lui Zemeckis.
Dupa dezamagirea provocata de thriller-ul ratat aâ¬oWhat Lies Beneathaâ¬?, regizorul rasfatat de Spielberg (mentorul si inspiratorul sau) pare sa-si fi revenit in simtiri, spunandu-ne povestea lui Chuck Noland cu multa sobrietate, pasiune, inventivitate si sinceritate.
Cateva dintre optiunile tandemului Hanks-Zemeckis sunt salutare (as spune chiar providentiale, ramanand in cadrul tematic al story-ului): decizia de a se concentra asupra relatiei dintre naufragiat si prietenul sau antropomorf Wilson (si exploatarea minimala a filonului de tip ingeniozitatea-omului-pus-in situatii-limita, filon mai ofertant din punct de vedere comercial); reducerea la un singur personaj, celelalte neexistand decat in raport cu el; si, la urma dar nu cel din urma, finalul absolut remarcabil, care reuseste sa surprinda ramanand insa in logica scenariului, sa fie aâ¬ohappyaâ¬? dar totodata realist, sugerat insa inteligibil. Chiar daca nu e un monument de subtilitate sau de originalitate, aâ¬oNaufragiatulaâ¬? e cel putin o adiere proaspata de emotie autentica si o poveste intr-adevar miscatoare.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, Suplimentul cultural al Ziarului Financiar