Cand am auzit ca poetul clujean Vasile Igna, directorul Bibliotecii Romane din Paris intre 1994-1999 (daca retin bine), isi tipareste “carnetul parizian”, am dat fuga dupa carte, convins (mai precis: amagindu-ma) ca vom avea fericirea unor dezvaluiri revoltat-picante din fundatura diplomatiei noastre culturale.
Asa cum il stim pe liricul discret, afabil si sensibil din “Provincia carturarului” (1975), pe editorul care a patronat, la Dacia, alaturi de sute de alte titluri, seria “Restituiri” coordonata de Mircea Zaciu, echinoxistul cu lecturi rafinate, om de cabinet, bine dotat la capitolul politici si tactici culturale si puternic legat de oameni ca Marian Papahagi, Ion Pop, Augustin Buzura, presupuneam ca va fi fost crunt ranit de precaritatea serviciilor noastre culturale in strainatate, de opacitatea, obtuzitatea si grosolania cutarui demnitar din MAE, de negustoria jalnica intr-o saracie generala, ars de sterilitate, pustiit sufleteste de nimicnicia tuturor eforturilor pe linie de “imaginea Romaniei” etc. etc. etc.
Ei bine, dupa cinci ani petrecuti pe Rue de l’Exposition, Vasile Igna nu ne ofera nici un detaliu privind etajarea si labirinturile exilului romanesc de pe malurile Senei, specificul activitatilor din Externele noastre, ori eventuale relatii cu editurile franceze si, in genere, cu mass media occidentale.
Nimic despre intelectualii romani in vizita la Paris, nimic despre invitatii Centrului Cultural la cutare colocviu, simpozion sau vernisaj, despre, macar, cladirea Ambasadei.
Nimic despre predecesori, nimic despre tipologia superiorilor, ori cel putin o schita, cat de vaga, a vreunei strategii culturale mioritice, intr-un oras, altminteri, nu o data neprietenos fata de romani, tenace monitorizat si intepat de propaganda rusa, maghiara, poloneza s.a.m.d., cu agentii de stiri care otravesc sau malformeaza constant realitatea romaneasca etc.
Nu e neaparat un repros in cele de mai sus, dar e o mare tristete. Un jurnal pe cinci ani, care sa scaneze interesul Parisului fata de Romania, dandu-ne totodata o idee despre modul de insertie culturala a Ambasadei Romaniei in… posteritatea diplomatica a lui Alexandru Paleologu, ar fi fost de o socanta actualitate, acum, dupa stupefianta numire a lui Oliviu Gherman.
Altminteri, totul e rezumat, dar, din pacate, la modul ocult, deplin enigmatic, in declaratia autorului: “De ce scriem? Pentru a ne controla emotiile? Pentru a pune in lumina ceea ce stim? Sau pentru a ne verifica pe noi insine in fata celui mai sever dintre examene, cel al propriei constiinte? Scriem, poate, pentru a nu mai fi atat de singuri, ori pentru ca dorim sa adaugam singuratatii proprii uriasa singuratate diseminata in lucrurile din jurul nostru. Cartea de fata s-a nascut din aceasta nevoie”.
“Naufragiu in biblioteca” este o suita de reflectii – cand solare, dulci, inefabile, precum contemplatia, cand amare, de-o tandra resemnare – despre specificul francezului si Franta ca “parte a identitatii noastre nationale”, despre excesele pasionale si puseurile occidentofobe din traditia noastra (“Romania nu are nici o alternativa, nici un alt model de urmat in afara modelului european occidental”), despre Vermeer, Andrei Makine si Marguerite Yourcenar (“putine carti m-au marcat atat de profund si definitiv cum m-au marcat “) sau “Rapsodia Romana” a lui Dominique Fernandez (cu fine, dar ferme rezerve, v.p. 37), cu iuti incursiuni in “Maramuresul copilariei mele” sau Piata printilor din Monaco (“e lumea mea, aceasta, a gradinilor si a cerului inalt, a marii neinchipuit de albastre, cu pescarusii apropiindu-se la un pas de masa la care stau”), ca si la Muzeul de arta moderna din Paris, cu tuse de moralist (“colectivismul si egalitarismul s-au transformat in individualism feroce…”, v.p. 102 s.u.), suparari intemeiate (Romania ca “tara a nimanui”, v.p. 96) si atacuri juste (la adresa intelectualului de talk-show, pp. 108-111).
Ai zice ca totul, in aceasta carte, vine sa confirme verdictul lui Laurentiu Ulici despre poezia lui Vasile Igna: “decent calofile si sobre in imagism, versurile sunt ale unui melancolic reflexiv, delicat si afabil psihograf al nelinistii in travesti livresc, reiterand in versiune personala vechiul deziderat carturaresc al concilierii dintre natura si cultura”.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar