National Bank of Greece (NBG), cel mai mare grup financiar elen, s-a hotarat sa se extinda pe piata romaneasca de retail prin dezvoltarea retelei de sucursale a proaspetei sale achizitii – Banca Romaneasca. Desi este prezenta in Romania de mai multi ani si a tatonat mai multe posibilitati de extindere, banca s-a limitat pana acum la activitatile desfasurate prin intermediul unei sucursale care a ajuns la o cota de 0,5% din sistemul bancar.
“Intarzierea se datoreaza unor motive de ordin practic. Am cautat tot timpul ocazii de a ne extinde in Romania, insa acestea nu se ivesc in fiecare zi”, a declarat ieri Theodoros Karatzas, guvernatorul NBG.
Desi se pregateste sa preia controlul deplin asupra Bancii Romanesti, NBG nu intentioneaza sa schimbe denumirea bancii. “Nu urmam exemplul altor banci europene care s-au instalat pe piata cu numele propriu, dar nici nu ne vom ascunde identitatea”, a spus guvernatorul NBG.
Schimbari vor avea loc la nivelul managementului, urmand a fi instalati reprezentati ai grupului elen. Presedintele bancii ramane Petru Rares.
“Obiectivul principal este sa ne dezvoltam activitatile de retail si, pentru aceasta, credem ca avem nevoie de cel putin 40 de sucursale pentru o acoperire nationala buna”, a declarat Apostolos Tamvakakis, viceguvernator al NBG. Grupul va aduce noi produse si servicii din portofoliul bancii mama.
NBG controleaza acum 81,65% din actiunile Bancii Romanesti, pachet cumparat in luna octombrie de la Fondul Romano-American pentru Investitii. Un pachet de 6,8% este detinut de persoana fizica Ion Basgan, 5,3% de societatea Arcom, iar restul de 6,3% de alti actionari.
La jumatatea acestui an, Banca Romaneasca avea active de 138,5 mil. euro, detinand o cota de 1% in sisemul bancar.
Prin preluarea Bancii Romanesti, activele detinute de grupul elen in Romania ajung la 250 milioane de euro, a declarat Tamvakakis. Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica.
“Avem pregatit un plan de afaceri pe 12 ani. Stim bine incotro de indreptam, mai ales in urmatorii trei ani”, a declarat Tamvakakis.
Theodoros Karatzas, guvernatorul NBG, nu exclude posibilitatea unei a doua preluari care sa consolideze pozitia grupului pe piata romaneasca.
“Este foarte devreme sa vorbim despre o alta achizitie, insa nimic nu este exclus. Banca Romaneasca va avea o dezvoltare organica, iar daca vor exista conditiile unei alte achizitii va avea loc o fuziune”, a afirmat Karatzas.
El spune ca NBG intentioneaza sa le propuna celorlalti actionari ai Bancii Romanesti cumpararea pachetelor detinute de acestia. “Nimeni nu are interes sa ramana actionar cu un procent foarte mic. Probabil ca luna viitoare vom defintiva discutiile”, a declarat guvernatorul NBG.
NBG avea la sfarsitul anului trecut active de 54 miliarde de euro.
Referindu-se la situatia creata in Romania de explozia creditului de consum, oficialul NBG a apreciat ca aceasta este normala, amintind ca in perioada similara de dezvoltare a pietei bancare elene s-a recurs chiar la interzicerea, pentru o perioada, a acestui tip de imprumuturi.
Pe langa Banca Romaneasca, NBG mai detine in Romania pachetul majoritar de actiuni la societatea de asigurare Garanta, prin intermediul Ethniki Hellenic General Insurance Company, liderul pietei de asigurari din Grecia, precum si societatea de brokeraj si administrare de active Eteba Romania.
Banca Romaneasca are un capital social de 445 miliarde lei, ultima majorare, in valoare de 100 miliarde de lei, avand loc in luna martie.
In primele sase luni ale acestui an, banca a inregistrat un profit brut de 96 miliarde de lei.
Fondata in urma cu 160 de ani, National Bank of Greece a fost prima banca comerciala care a operat in Grecia. Pana in 1928, cand a fost infiintata banca centrala a Greciei, NBG a detinut responsabilitatea emiterii de moneda, pe langa atributiile de banca comerciala. Banca este listata la bursa din Atena incepand din 1880, actiunile sale fiind cotate si la New York din octombrie 1999. razvan.voican@zf.ro