Ne indreptam spre falimentul protectiei sociale?

Graba cu care Ministerul Muncii modifica legislatia muncii, evitand dezbaterea parlamentara este de natura sa ne ingrijoreze. Se pare ca situatia sistemului public de pensii este catastrofala, drept pentru care autoritatile incearca sa acopere “gaura” (deficitul in crestere) din sistemul public de pensii printr-un sir nesfarsit de modificari “de urgenta” ale legislatiei muncii. Problemele sistemului public de pensii sunt agravate si de faptul ca o buna parte a salariatilor lucreaza in societati care au acumulat datorii uriase si nu si-au mai platit impozitele si contributiile de ani de zile.
Nu mai este un secret ca numarul pensionarilor a depasit numarul salariatilor platitori de contributii de asigurari sociale. Cauzele acestei situatii sunt multiple, printre care cele mai importante sunt lipsa de reforma in institutiile, regiile si societatile cu capital de stat si includerea in sistemul public de pensii a pensiilor agricultorilor. Intr-adevar fara a avea cifre foarte exacte deficitul fondului public de pensii este aproape egal cu ponderea pensiilor agricultorilor in totalul pensiilor platite in 2002 (dupa estimarile mele circa 14,635 mld. lei). tinand cont de faptul ca aceste pensii reprezinta in fapt un ajutor social acordat fostilor cooperatori, Guvernul ar trebui sa subventioneze in mod direct si transparent aceste sume din bugetul de stat.  Bineinteles ca o astfel de realocare a resurselor va crea probleme in alte sectoare bugetare, dar poate ca suspendarea pe un an de zile a investitiilor in sedii si autoturisme ale institutiilor statului ar face aceste realocari suportabile.
In lipsa unei abordari corecte a reformei economice nu putem decat sa constatam cateva din consecintele politicii sociale urmata pana in prezent:
– pensionarii primesc pensii de mizerie, marea majoritate traind sub nivelul de subzistenta;
– nivelul ridicat al contributiilor de asigurari sociale face ca angajatorii privati sa nu angajeze personal, ci dimpotriva sa concedieze sau sa utilizeze munca la negru ori diverse metode de eludare a platii contributiilor pe salarii;
– birocratia din domeniul muncii a dus la situatii de-a dreptul incredibile precum “sistemul de pensii privat” de la Casa de Pensii de la Suceava;
– modificarile legislative sunt din ce in ce mai numeroase si introduc conditii din ce in ce mai restrictive in relatiile de munca, in principal, in defavoarea angajatorilor.
Daca la tabloul sumbru prezentat mai inainte adaugam migratia tineretului in strainatate si sporul negativ al populatiei avem toate motivele sa privim viitorul cu multa ingrijorare.
In completarea celor prezentate mai sus, iata ca autoritatile vin in sprijinul “cresterii” natalitatii in Romania prin OU nr. 9/2003 prin care a adus unele modificari Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Daca modificarile privind eliminarea referintelor la contractele de asigurari incheiate de persoanele care au incheiat conventii civile de prestari servicii par sa fie justificate de dorinta Ministerului Muncii de a inlocui “munca la gri” cu contracte individuale de munca, diminuarea arbitrara a indemnizatiilor pentru cresterea copiilor pana la doi ani este un act caruia nu ii gasesc nici o justificare. O astfel de hotarare, luata peste noapte, este de natura sa zdruncine increderea platitorilor de contributii in dorinta autoritatilor de a incuraja cresterea natalitatii. Astfel indemnizatia pentru cresterea copilului de pana la 2 ani a fost plafonata la nivelul maxim de 4.212.600 lei (85% din salariul mediu net pe economie prognozat pentru anul 2003). Aceasta hotarare arbitrara ofera argumente morale sa ne intrebam: Daca am mai putine drepturi de ce nu mi se reduc proportional si obligatiile?