Mai multe obstacole precum numarul redus de titluri, frustrantul timp de download si problemele de copyright au paralizat vanzarea filmelor pe Internet.
Cea mai mare provocare pentru a face atractiva descarcarea filmelor de pe Internet a fost ceea ce oamenii din industrie numesc problema “ultimilor 10 pasi”. Neajunsul este ca poti descarca o copie a filmului, dar o poti viziona doar pe computerul personal.
Site-urile specializate se umplu acum cu filme cu nume sonore, destinate inchirierii sau cumpararii. Cateva sunt chiar foarte aproape de a face si “cei 10 pasi”, relateaza The New York Times.
Exista o varietate de cai pentru a obtine legal filme online. O varianta a Vongo (www.vongo.com), spre exemplu, este abonamentul la serviciul de inchiriere a filmelor. Pentru o taxa lunara de 9,99 dolari, iubitorii de filme pot urmari orice film disponibil. Selectia este insa limitata la titluri licentiate de serviciul premium de televiziune prin cablu si serviciul de satelit Starz, care detine Vongo. Aceasta inseamna ca exista doar cateva sute de filme disponibile la un moment dat.
Modelul de abonament al Vongo are doua dezavantaje. Nu poti achizitiona filme spre a deveni proprietarul drepturilor intelectuale si fiecare film este valabil pana la restrictie. Cand expira licenta Starz de a televiza un film, asa se intampla si cu dreptul tau de a rula fisierul descarcat.
Pentru a evita confuziile, cele mai multe situri de acest gen incearca sa copieze modelul magazinelor de inchirieri pe cale de disparitie. Normal, siturile de inchiriere electronica precum CinemaNow (www.cinemanow.com) si Movielink (www.movielink.com) ofera filme compresate digital pe baza de plata la fiecare inchiriere. Clientii descarca filme dintr-un catalog online, utilizatorul putand inchiria pentru 24 de ore un titlu sau il poate achizitiona si pastra.
Cu toate ca ideea pare simpla, punerea ei in practica a fost foarte dificila. Descarcarea unui film compresat digital dureaza 30 de minute printr-o conexiune la Internet rapida. Daca doresti calitatea imaginii comparabila cu cea a DVD-ului, poate dura mai mult de o ora pentru a descarca un film cu o durata de 90 de minute.
In completarea timpului mare de descarcare, exista restrictii de derulare impuse de studiouri. Taxele practicate de CinemaNow pentru librariile online cu mai mult de 1000 de filme in portofoliu variaza intre 2,99 dolari pentru titluri mai vechi si 3,99 dolari pentru cele lansate recent, insa la aceste preturi ai doar un timp limitat pentru vizionare pentru ca materialul se va sterge.
Clientul obisnuit este adeseori nelamurit de varietatea, valabilitatea si modalitatile de pastrare a acestor tipuri de oferte ale magazinelor online. O optiune lansata de CinemaNow permite acum chiar inscriptionarea filmelor pe DVD la domiciliu de catre orice consumator. Neajunsul este ca lista acestora este de doar 100 de filme. Inscriptionarea DVD-urilor se poate dovedi dificila, programul de scriere avand erori si de aceea este nevoie de mai multe incercari pentru reusita procesului.
Movielink ofera o arhiva similara de filme cu restrictii de derulare ce sunt identice cu cele ale CinemaNow. Preturile de inchiriere variaza intre 1,99 si 4,99 doalari, iar cele pentru cumparare intre 8,99 si 19,99 dolari. Movielink difera de CinemaNow prin faptul ca nu are o sectiune de filme cu continut sexual explicit si ca ofera o gama larga de filme in format pentru noile playere portabile bazate pe sistemul de operare Windows Ulytra Mobile PC de la Microsoft.
Detinut de studiouri importante precum MGM, Paramount, Sony, Universal Studios si Warner Brothers, Movielink nu permite clientilor inscriptionarea filmelor pe DVD-uri, dar Jim Ramo, presedintele Movielink, spune ca aceasta optiune va fi posibila in viitor, insa cu un program antimultiplicare, numit Content Scrambled Sistem (CSS).
Alte situri incearca sa atraga clientii prin adaugarea de filmulete de amatori in genul celor gasite pe YouTube. Spre exemplu, Guba (www.guba.com) la inceput oferea numai acest gen de clipuri, dar acum a inclus si filme de lung metraj.
Pana si AOL a introdus saptamana trecuta un portal video personal (www.aolvideo.com), combinand filmele disponibile pentru descarcare cu o gama de seriale TV.
Pana la urma, ceea ce ar putea limita vanzarile acestor situri s-ar putea sa nu fie timpul mare de descarcare ori restrictia de copiere pe DVD-uri. Obstacolul va fi pretul.
Este mult mai ieftin sa mergi pana la magazinul de inchirieri sau sa le comanzi prin posta. Deci pentru moment cea mai ieftina metoda de a rezolva problema celor “10 pasi” este tot deplasarea de pe confortabila canapea.