O stire-bomba preluata de mass-media se refera la posibila neconstitutionalitate a Codului fiscal, adoptat de Parlament la sfarsitul anului precedent. Consecinta descrisa in presa este ca prin constatarea neconstitutionalitatii legii evazionistii fiscali ar fi absolviti de raspundere. Dupa parerea mea, se pare ca este un nou episod din povestea drobului de sare, poveste binecunoscuta din cartile copilariei. Principalul argument in acest sens este ca evazionistii care ar putea scapa nici macar nu au fost prinsi. Cu toate acestea, acest episod poate arata cum se exercita controlul constitutional potrivit prevederilor noii Constitutii.
Primul aspect care trebuie avut in vedere este o problema de fond: daca adoptarea unei legi organice, conform procedurii parlamentare privind legile ordinare, este neconstitutionala. Bineinteles ca noi ne exprimam opinia de pe margine, atata timp cat instanta care poate judeca situatia in cunostinta de cauza este Curtea Constitutionala. Ca o parere personala, adoptarea unei legi prin utilizarea unei proceduri de vot care nu respecta regulamentul Senatului este o grava incalcare a ordinii constitutionale. Mai poate fi luata in considerare si posibilitatea atragerii raspunderii functionarilor Senatului pentru inducerea in eroare (voita sau nu) a parlamentarilor participanti la vot. Totusi, din punct de vedere practic, constatarea neconstitutionalitatii Codului fiscal mi se pare improbabila, atata timp cat aspecte mai grave precum voturile parlamentarilor absenti nu sunt luate in considerare.
Un al doilea aspect, priveste conditiile preliminare pentru a determina Curtea Constitutionala de a declara neconstitutionalitatea Codului fiscal. Intrucat Codul fiscal a fost deja promulgat de presedinte, dupa parerea mea, sesizarea neconstitutionalitatii se poate face in urmatoarele cazuri :
– exceptii de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial; sau
– exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului.
Or procedura de analiza a neconstitutionalitatii presupune si parcurgerea unor formalitati administrative de durata, fapt ce face destul de improbabila analiza unei exceptii de neconstitutionalitate in perioada urmatoare.
Insa aspectul cel mai important care trebuie avut in vedere consta in limitarile introduse in noua Constitutie. Sa presupunem ca procedura de sesizare a neconstitutionalitatii s-a finalizat printr-o Decizie a Curtii Constitutionale prin care Codul fiscal a fost declarat neconstitutional (in intregime sau numai partea care contine sanctiuni penale). In acest moment idilic pentru evazionistii (de exemplu, mafia alcoolului), apare surpriza – alin. (4) al art 147 din Constitutia republicata:
“(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.”
Asadar, dispozitiile declarate neconstitutionale sunt suspendate pe o perioada de 45 de zile timp in care Parlamentul le poate pune de acord cu Constitutia, urmand sa fie abrogate dupa trecerea acestui termen (daca Parlamentul nu s-a pronuntat). Spre deosebire de vechea Constitutie, deciziile Curtii Constitutionale nu mai anuleaza efectele unor dispozitii legale contrare Constitutiei de la data adoptarii lor, ci le suspenda aplicarea pentru un termen de 45 de zile, urmand ca dupa trecerea acestui termen acestea sa fie abrogate dar numai pentru viitor.
In fine, in orice moment Guvernul are la dispozitie mecanisme legale de a evita discutarea constitutionalitatii Codului fiscal: emiterea unei ordonante de urgenta prin care se preiau sanctiunile din Codul fiscal. Sau Codul fiscal poate fi reintrodus oricand in discutia Parlamentului pentru a fi “curatat” de acele articole care confera caracterul de lege organica. Iar, asa cum se stie, Curtea Constitutionala nu poate lua in discutie decat legi si ordonante aflate in vigoare.
emil@apropo.ro

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.