Oficiali din Coreea de Sud si Coreea de Nord au participat la negocieri militare, primele la nivel de generali din istoria celor doua tari, in vederea solutionarii problemelor existente de la sfarsitul razboiului coreean (1950-1953), au informat surse oficiale.
Intalnirea, care a durat doar doua ore, a avut loc la Mont Kumgang, enclava pentru turisti, situata pe coasta orientala a Coreei de Nord, a precizat o sursa militara, fara sa ofere detalii despre rezultatul discutiilor. Coreea de Sud, a carei delegatie a fost condusa de un inalt responsabil militar din cadrul Marinei, a anuntat ca spera ca aceste discutii sa permita evitarea unor noi conflicte intre navele de pescuit ale celor doua tari, in largul coastelor occidentale ale peninsulei. Incepand cu anul 1999, zeci de persoane au fost ranite sau ucise in aceasta zona. Aceasta intalnire este prima la acest nivel de la sfarsitul razboiului din Coreea pentru care nu a fost semnat inca un acord de pace. Mediafax
Politică externă
Negocieri istorice intre cele doua state coreene
Negocieri istorice intre cele doua state coreene