General Motors este în negocieri avansate pentru preluarea unei participații din acțiunile PSA Peugeot Citroen, în cadrul discuțiilor privind încheierea unei alianțe între cei doi constructori auto, au declarat pentru Reuters surse apropiate situației.

Sursele citate au arătat că GM va prelua probabil mai puțin de 5% din acțiunile grupului francez.

În paralel, surse apropiate discuțiilor au declarat pentru Bloomberg că PSA Peugeot ar putea vinde aproximativ 7% din acțiuni către GM.

Tranzacția ar avea rolul de a cimenta alianța comercială a companiilor.

Valoarea actuală de piață a Peugeot este de aproximativ 4,8 miliarde de dolari, astfel că tranzacția ar putea valora 240-330 milioane de dolari.

Reprezentanții celor două concerne auto nu au comentat informațiile.

GM și Peugeot negociază o alianță strategică pentru a opri pierderile din Europa și pentru a reduce costurile de producție la nivel global, au declarat săptămâna trecută surse apropiate discuțiilor.

Pentru GM, principalul obiectiv este reducerea costurilor operaționale ale diviziei europene Opel, care merge în pierdere.

Peugeot vizează accesul larg la piețele internaționale, pentru a compensa scăderea vânzirlor din Europa, au afirmat sursele citate.

Grupul francez generează cea mai mare parte din vânzări pe piața autohtonă și în Europa, și încearcă demult să-și consolideze prezența la nivel mondial, în special pe piețe emergente cu creștere puternică precum China, Rusia și America Latină.