O misiune diplomatica a Uniunii Europene, aflata de cateva zile la Chisinau, incearca, prin intermediul Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), sa medieze conflictul dintre Transnistria si Republica Moldova. La negocieri ar urma sa participe, intr-o anumita faza, Rusia si Ucraina.  Misiunea UE incearca sa convinga ambele parti, Chisinaul si Tiraspolul, sa reia negocierile, sub egida Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), privind criza transnistreana care a degenerat in sanctiuni economice.
Vicepresedintele Adunarii Parlamentare a OSCE, Kimmo Kijunen, a declarat, citat de agentia de stiri BASA -press, ca problema transnistreana trebuie rezolvata prin negociere si dialog politic, fiind exclusa orice posibilitate de solutionare militara a problemei.
“Administratia acestei regiuni separatiste trebuie sa participe la procesul de pace, deoarece doar ea are autoritate in Transnistria”, a spus Kijunen. Reprezentantul OSCE a mai anuntat ca Unuiunea Europeana va aplica sanctiuni impotriva Transnistriei, fara a preciza care ar fi acestea, fapt ce ar trebui, in opinia lui, sa fie urmat si de Moscova. “Nu ar fi deloc rau daca Rusia ar utiliza metode similare. Trebuie sa facem impreuna presiuni asupra administratiei de la Tiraspol, dar, din pacate nu am putut ajunge la o intelegere in acest sens”, a declarat oficialul OSCE. In luna septembrie, OSCE va organiza o conferinta parlamentara internationala la Chisinau si Tiraspol, pe tema “federalizarii”.
Pana acum, singurul rezultat al demersurilor diplomatice internationale, este un aparent pas inapoi al Transnistriei. Autoritatile de la Tiraspol au anuntat ieri ca nu exista obiectii in ceea ce priveste predarea in limba romana in scolile locale, cu conditia ca acestea sa respecte anumite standarde. “Predarea in limba romana sau predarea anumitor materii in romana nu reprezinta un obstacol in calea procesului educational. Important este ca scolile sa respecte standardele obligatorii impuse de stat si programele educationale”, afirma autoritatile transnistrene. Aceasta nu detensioneaza situatia. Chiar daca scolile romanesti ar putea obtine dreptul de predare in limba romana (dupa ce ar fi acreditate si ar obtine licenta) scrierea s-ar face, portivit legilor transnistrene, in grafie chirilica si nu in grafie latina, asa cum cer romanii din Transnistria.
Autoritatile transnistrene continua represiunile impotriva parintilor si profesorilor care se opun inchiderii scolilor romanesti cu predare in baza grafiei latine.
Ieri, tatal unui alt elev inscris la liceul romanesc din orasul transnistrean Ribnita a fost arestat si condamnat de o instanta transnistreana la sapte zile de inchisoare pentru ca s-a opus ocuparii institutiei de militia locala. Directoarea liceului considera ca “militia transnistreana ii aresteaza pe parintii si profesorii care s-au opus cel mai vehement inchiderii liceului, pentru a-i tine pe ceilalti intr-o teama continua si a-i determina sa isi inscrie copiii la scoli controlate de regimul de la Tiraspol”.
Autoritatile locale continua sa supravegheze liceul din Ribnita. Parintii, profesorii si elevii se aduna zilnic la cateva zeci de metri de liceu, solicitind redeschiderea institutiei. Situatia este similara la Tighina. mirela.luca@zf.ro