Creditele în lei ar trebui să se ieftinească, chiar dacă resursele în general devin tot mai scumpe, dar dobânzile la euro nu vor fi reduse, apreciază directorul ING Bank România, Mișu Negrițoiu, care se așteaptă însă la o ușoară apreciere a leului pentru anul viitor.
“Creditele în lei ar trebui să se ieftinească, deși costul banilor crește. Eu nu văd o legătură așa directă că a dat BNR dobânda în jos cu dobânzile din piață. Face sens la FED și BCE, pentru că piețele funcționează și semnalul este imediat. Piețele s-au zbătut în România, ba o dobîndă mai joasă, ba una mai sus, și dobânda BNR rămânea constantă. Trebuie să ne uităm la probleme dincolo de scăderea dobânzii BNR. Resursele sunt puse sub presiune, banii devin mai scumpi, nevoile de capital devin mai mari, băncile au nevoie de capitalizare (…) Creditele în lei se vor ieftini, trebuie să se ieftinească, dar creditele în euro nu se vor ieftini, pentru că reducerea BCE nu se transferă automat în toate țările, ci în țările de euro, și nici acolo în toate”, a spus Negrițoiu la emisiunea “După 20 de ani” difuzată sâmbătă la Pro TV.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a redus miercuri pentru prima dată în ultimul an și jumătate rata dobânzii de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, de la 6,25% la 6%. Joi, Banca Centrală Europeană (BCE) a redus dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 1,25%, luând prin surprindere analiștii.