Dan Roșca
Prin Bucureștii lui Caragiale
Editura Ars Docendi
Prefață de Emanuel Bădescu. Cartea propune o plimbare de-a lungul și de-a latul Bucureștilor sfârșitului de veac XIX, alǎturi de nenea Iancu și de personajele sale. „M-am strǎduit sǎ dau viațǎ Capitalei din preajma lui 1900, cu oamenii, strǎzile, prǎvǎliile, cârciumile, moravurile și nǎravurile de atunci.”
„Caragiale este unul din scriitorii mei favoriti, însă nu am reușit să rup la timp bariera ideilor inoculate în școală cu privire la el și opera lui. Dramaturgul republican convins, criticul burgheziei corupte, opozantul regalității, etc. sunt tipare pe care, din păcate, încă le găsim prin cărtile de comentarii.
Caragiale a trăit în București o bună perioadă. Aici a lucrat, aici s-a întâlnit cu alte personalități ale vremii, aici a suferit, aici s-a bucurat. A încercat să fie afacerist si patron, a avut dispute, a asistat la dezvoltarea fără precedent a Capitalei – interventiile majore din finalul secolului 19. A transpus apoi atmosfera in opera lui. Dan Rosca face, așadar, un lucru extraordinar: poposeste prin aceleasi locuri pe unde a trecut scriitorul si explică ce s-a întâmplat cu ele de-a lungul timpului.
Cel mai important la aceasta carte mi se pare faptul că îl coboară pe Caragiale de pe solcul de <<dramaturg suprem>> și îl aduce în rândul nostru, pentru a putea să-l privim ca pe un om obisnuit, cu bune si rele – un om genial, dar adesea incomod. <<Prin Bucurestii lui Caragial>> nu este o carte de comentarii elogioase din care sa învățăm pentru Bacalaureat, este o incursiune in societatea bucuresteană din timpul domniei lui Carol I, este o punte de legătură cu o generatie dispărută cu care noi, oamenii mileniului III, am pierdut orice conexiune.
Constatam cu uimire că locurile prin care trece Mitică, barurile prin care umblă Amicul X sau drumul lui Jupan Dumitrache sunt cât se poate de reale si avem șansa să ne reconectăm. Cu totii am iesit prin centrul vechi. Și Caragiale. Cu totii am ajuns prin Gara de Nord. Și Caragiale. Cu totii am umblat pe la Universitate. Și Caragiale. Pe la Piata Revolutiei, la fel. Prin Cismigiu, nu mai vorbesc.
Din pacate, traditia bucuresteana a fost dintotdeauna raderea trecutului pentru a construi altceva. Multe din locurile descrise de Caragiale nu mai există, însă mai sunt câteva care dăinuie si astăzi si merită marcate ca atare pe hartă. Autoritățile nu se sinchisesc însă să facă așa ceva, lăsând tot in sarcina lui Nenea Iancu să promoveze unele obiective din Capitala.”