Fondul sud-african de investiții New Europe Property Investments (NEPI) a achiziționat de la o companie locală un teren de 12,7 hectare în Galați, unde intenționează să construiască un centru comercial.
“Locația este la aproximativ 25 de kilometri de Promenada Mall Brailă, centrul comercial regional NEPI în Brăila. Momentan nu sunt proiecte de retail importante în Galați”, au anunțat sud-africanii.NEPI vrea să dezvolte la Galați un centru de retail ancorat de un hipermarket și mai multe branduri internaționale, în condițiile în care în orașul din sudul Moldovei nu a fost construit în ultimii ani vreun mall veritabil.
“Amplasamentul proiectului este pe unul dintre bulevardele principale din Galați, care beneficiază de acces facil pentru mijloacele de transport. Tranzacția este supusă îndeplinirii unor condiții. Anunțuri suplimentare în ceea ce privește dezvoltarea propusă la Galați se vor face când va fi cazul”, au mai spus reprezentanții NEPI.
Tranzacția vine în condițiile în care dezvoltatorul israelian GTC a scos la vânzare un alt teren în Galați, de 32.000 metri pătrați, unde intenționa să dezvolte un centru comercial, la un preț de 4,2 milioane de euro, ceea ce ar însemna circa 130 de euro/mp.