Zilele trecute, un vecin mai necajit imi povestea de viata grea, de banii putini, de durerile de oase si rarunchi, de o seama de nedreptati care i se intampla zilnic.
“Toate ca toate, ofta el, dar ce-i mai rau ca nici nu mai ai cui te plange de toate astea. Nu mai ai unde te duce, nimeni nu te asculta”. E adevarat, imi spun eu, aducandu-mi aminte cum acum cativa ani, acelasi mosulica, doar ceva mai tanar, zburatacea mai in fiecare zi pe la unii si altii si gasea ascultare. Despre unul spunea ca asculta “Europa libera”, despre altul ca are cheltuieli nejustificate pentru nivelul salariului, ba chiar s-a dus sa-l toarne pe un cunoscut ca l-a injurat pe comandantul suprem la o coada la lemne. Cel mai tare il indignase faptul ca nemultumitul strigase in gura mare unde sa-si bage presedintele cojile de copac distribuite drept lemn de foc calitatea I, avand grija si de “cabinetul doi” care trebuia sa-si vare tot intr-un loc inavuabil praful de carbune vandut cu lopata. Sigur ca in ultima vreme, poti sa spui si lucruri ceva mai grozave fara sa te bage nimeni in seama.
Cam pe aceeasi tema, dar cu alta motivatie, un amic jurnalist imi spunea ca toate dezvaluirile presei sunt ca o furtuna intr-un pahar cu apa, toate trec pe langa urechile celor vizati fara nici efect, iar autoritatile indreptatite sa intervina fac pe mortul in papusoi. “N-are cine sa te asculte, batrane”, da amicul din cap descurajat. Iata inca unul care nu se simte ascultat, imi spun din nou, cat pe ce sa ajung la concluzia ca natia intreaga sufera de hipoacuzie. Cand colo, ma trezesc sunat de o veche prietena care imi marturiseste indignata ca i se asculta convorbirile telefonice. Mai citesc prin ziare si despre altii carora li se intampla acelasi lucru si se arata la fel de suparati. Nu mai inteleg: ori toata lumea asculta si nimeni nu aude, ori numeni nu asculta si aparatele umbla in gol. Oricum, puse cap la cap, fenomenele imi sugereaza o masinarie stricata; ceva ori se imbina aiurea, ori nu functioneaza deloc. Sau, altfel spus, ori lautarii au devenit afoni, ori muzica-i foarte proasta.
Ziarul de Duminică
Nepotrivire la ureche
Zilele trecute, un vecin mai necajit imi povestea de viata grea, de banii putini, de durerile de oase si rarunchi, de o seama de nedreptati care i se intampla zilnic. "Toate ca toate, ofta el, dar ce-i mai rau ca nici nu mai ai cui te plange de toate astea