Internetul a devenit principala sursa de informare a americanilor, reiese dintr-un studiu efectuat de o universitate californiana si preluat de La Tribune. Realizat prin chestionarea a peste 2.000 de familii americane, studiul arata ca 70% dintre utilizatorii de Internet considera ca reteaua mondiala de calculatoare constituie cea mai importanta sursa de informatii. In schimb, numai 52,8% dintre persoanele care au participat la realizarea studiului spun ca informatiile afisate pe Internet sunt de incredere. Numarul americanilor care utilizeaza Internetul a scazut usor in 2002 fata de 2001, de la 72,3% la 71,1%. “Internautii” petrec insa mai mult timp online decat in 2001, subliniaza studiul. In medie, fiecare american care utilizeaza Internetul sta online 11,1 ore saptamanal. In 2001 aceasta cifra era de 9,8 ore. Studiul enumera si principalele motive pentru care ceilalti americani nu utilizeaza net-ul. Aproximativ 31,9% dintre persoanele care nu folosesc web-ul spun ca nu au un calculator de la care sa o faca sau ca PC-ul pe care il au nu este configurat pentru conectarea la Internet.