Unul dintre principalele beneficii aduse de absolvirea unui program de MBA sau de Executive MBA este networking-ul, adică oportunitatea de a întâlni oameni cu experiență relevantă în business, de la care cursanții pot învăța și cu care pot lega relații profesionale pe termen lung. Totodată, comunitățile de absolvenți de programe de educație managerială reprezintă o sursă de candidați ”vânați” de către angajatori și recruiteri, care văd diploma de MBA ca o garanție a unei bune pregătiri.

”Componenta de networking este unul din principalele motive pentru care merită să alegi un MBA și de altfel, un argument de marketing în prim-plan pentru toate aceste programe. În timpul studiilor, cunoști și aprofundezi relațiile cu alți studenți, cu profesori și cu reprezentanți ai mediului de business, fiind cunoscută conexiunea dintre programele de MBA și mediul de business. Iar după studii vei face parte din rețeaua de Alumni, foști studenți, azi deveniți manageri de succes. Prin Alumni, de regulă, recrutarea este facilitată și astfel networkingul devine esențial în lansarea carierei sau în dezvoltarea ei. Cele mai mari MBA-uri valorizează la maxim accesul la acest Who’s who, o mână de aur pentru cei care-și caută un job pe măsură”, a explicat Raluca Pârvu, business manager în cadrul BPI Group, companie de consultanță în management și resurse umane.

În opinia ei, avantajele networkingului din cadrul programelor de MBA sunt semnificative, pentru că oferă un acces simplificat la structurile de top management și totodată generează o anumită bunăvoință pe care managerii de top o manifestă pentru a facilita recrutarea mai tinerilor colegi.

”Toate acestea creează o relație « caldă » prin comparație cu orice cocktail din comunitatea de business, unde relația pornește de la 0, altfel spus e « rece ». Sigur, mai rămâne să fii și convingător, să folosești la maximum șansa de a te remarca, pozitiv vorbind, prin contribuția ta. Nu de alta, dar succesul se merită, nu e garantat!”, a mai spus Raluca Pârvu.

În ceea ce privește diferențele dintre femei și bărbați atunci când vine vorba de componenta de networking, specialiștii spun că un mix echilibrat oferă cele mai bune rezultate, mai ales că există diferențe de relaționare între cele două sexe.

”Femeile se focalizează mai mult pe obiective de termen lung, favorizează relația, apropierea progresivă între interlocutori, dincolo de rezultatul imediat. Se spune de altfel că solidaritatea feminină este foarte puternică și se poate dovedi eficace în business dacă suplinește o anumită timiditate, rigiditate în raporturile sociale. Nu degeaba grupurile de network feminine pun accent pe mentorat pentru a construi punți între membre. Bărbații sunt, se pare, mai concentrați pe nevoia imediată, pe principiul punct ochit-punct lovit, așa încât creează mai rapid oportunități de business și construiesc cu ușurință alianțe. Sunt de altfel și mai disponibili pentru evenimente după orele de muncă, iar acest lucru este un avantaj foarte puternic pentru multiplicarea șanselor de a obține rezultatul dorit”, a mai spus Raluca Pârvu.

Universitatea Internaționala Sheffield CITY College este una din cele șase facultăți din Universitate și singura ce are sediul peste hotare. Prin unirea UK-ului cu Sud-Estul si Estul Europei, Facultatea Internațională oferă studenților oportunitatea unică de a studia pentru a obține o diploma de top britanică a Universtății Sheffield în regiunea lor.

Executive MBA (EMBA) este un program inovator conceput pentru managerii din ziua de azi și oamenii de afaceri ce doresc să își îmbunătățească abilitățile și cunoștințele lor profesionale, pentrucarieră și dezvoltare personală. Participanții acestui program își îmbogățesc experiența și  împărtășeasc cele mai bune practici cu oameni din alte culturi, țări și industrii. În fiecare an, managerii de nivel înalt de la companii de top din Europa de Sud-Est și Europa de Est sunt admiși la programul nostru de MBA. Executivii nu trebuie să renunțe la pozițiile lor sau să-și întrerupă cariera pentru a participa la curs, întrucât programul de desfășoară pe durata weekend-ului (1 weekend pe lună).

După completarea cu success a programului, absolvenții nostrii primesc titlul de Master în Managementul Afacerilor (MBA) direct de la Universitatea Sheffield, UK.
Pentru mai multe informații, contactați-ne.

Subiecte #MBA?