Numele meu adevărat nu-l știe nimeni. Nici măcar
eu. Aș putea avea șase miliarde de nume, șase miliarde de
posibilități de a exista și de a muri. Dintre toate acestea insă,
mi-a fost dată una – naiba știe de ce tocmai aceasta și nu
alta.
Dintre toate posibilitățile de a
avea un nume, eu m-am trezit cu unul străin de mine. M-aș fi putut
numi Richard 23 sau Eva 0, Adam 912 sau Leonard 1. Cu toate astea,
cind am ințeles la un moment dat că mi se spune cumva, era deja
prea tirziu. Toți mă strigau Victor, dar pentru mine era mai mult
decit evident că nu acesta e numele meu.
Pină cind să mă hotărăsc la
ceva, mi-am propus să mă numesc la fel ca o poezie. Nu știam prea
multe poezii, doar vreo trei și toate infantile.
Drept pentru care mi-a
trecut.
Numele meu nu e poezie. Numele
meu e ceva special, irepetabil. Intotdeauna mă gindeam cit de unic
sunt, cit de special, și-mi dădeam seama că și numele trebuie să
fie la fel.
Imi doream un nume puternic,
special, un nume infricoșător și binefăcător.
Un nume ca o definiție completă
a mea in tabloul lumii.
Un nume asemenea
morții.
De aceea am hotărit că numele
meu nu poate fi spus și nu trebuie cunoscut.
In fond, luat in termeni
absoluți, numele nu are importanță. El este semnătura lui zero
absolut rămasă pe o bucată de lemn sau o piatră intr-un
cimitir.
Eu nu vreau să fiu numele unei
pietre. Numele meu are mai multă putere decit un munte sau decit o
armată.
Numele meu inseamnă mai mult
decit o epocă istorică sau decit o invenție, de pildă a
penicilinei.
Este mai important decit Little
Boy și fenomenul Hiroshima.
Este mai grav decit sacrificiul
unui tip din Galilea pe o cruce.
Este mai solemn decit numele
mamei, iubitei și al copilului la un loc.
Numele meu se tace.
Sint un om important, pentru
mine, dar fără importanță pentru ceilalți. Am 29 de ani, șaten,
inălțime 1,80, greutate 82 și sint liber profesionist.
Imi practic meseria liber, fără nici o constringere socială sau morală.
Hobby-uri – nu prea multe, statul degeaba pe bani mulți, alcoolul de calitate și femeile de calitate (indoielnică). Aa, să nu uit. Imi place mult muzica lui Beethoven. Aș putea ucide pentru ea. Aș face orice in numele muzicii.
Nu sint pervers dar s-ar putea spune că sint. Insă nu e bine să mi se spună, fiindcă mă enervez.
Nu sint violent dar s-ar putea spune că sint. De asemenea, e bine să nu mi se spună asta, de obicei mă calmez greu. Sau foarte greu. Nu am iubit niciodată pe nimeni, cu toate că s-ar fi putut intimpla. De fapt, de fiecare dată cind am cunoscut pe cineva, a intervenit ceva. O forță superioară sau un comandament deasupra alegerilor personale. Un țel, un scop, un destin. Probabil n-am fost făcut pentru dragoste.
Nu am omorit niciodată pe nimeni, dar s-ar putea să greșesc. Nu prea știu ce inseamnă “niciodată” și nici semnificația lui “nimeni” nu o cunosc.
Nici omorul nu e un cuvint din vocabularul meu.
Eu cred că oamenii au noroc. Oamenii iși găsesc sfirșitul, ceea ce e un lucru bun. Toate lucrurile cu finalitate sint lucruri intregi.
Eu ii ajut pe unii să se intregească. Să devină ființe unitare. Complete.
Nu sint nebun, dar asta nu are nici o importanță. Orice om normal nu ar incerca să afle pină unde se intinde normalitatea și de unde incepe nebunia. Valabil pentru oricine, inclusiv pentru mine.
M-am născut intr-un oraș de provincie. Numele lui, de asemenea, nu are importanță.
Oricum nu mă voi intoarce niciodată acolo, poate doar cu excepția situației in care voi avea un motiv serios, bine plătit.
Singurul lucru pe care il țin minte despre orașul ăla e că nu ne-am plăcut niciodată. Lui nu-i păsa de mine și nici mie de el, și ar fi fost bine să rămină așa, insă pe la 11 ani a inceput să-mi rămină mic și a inceput să mă urască.
Drept urmare l-am urit și eu.
Părinții mei nu m-au iubit niciodată. Pină la virsta de 11 ani mi-au făcut o educație spartană: nu ai voie aia, nu ai voie ailaltă, nu ai voie nimic.
Mi-ar fi plăcut să mă neglijeze complet, așa cum făceau cind se apucau de băut, insă nu reușeau niciodată să uite complet de mine.
Cind iși aduceau aminte, o incasam ca hoții de cai. O meritam indiferent de zi sau de vreme. De parcă eu eram nefericirea părinților mei, fiindcă din cauza mea, pentru că aveam nevoi, se aflau ei in situația de a nu avea ce să imi ofere.
Ei imi dăduseră totul deja – viața – mulțumită lor eram un suflet viu, precum și bătaia, care e ruptă din rai și face minuni.
Ajunsesem să imi fie frică de ei cind nu mă pocneau. Mă gindeam că ar putea imagina ceva care să mă doară – să imi arunce cărțile, să mă scoată in pielea goală in fața casei, să nu imi dea voie la televizor, așa cum erau pedepsiți alți copii.
Din fericire pentru mine, ai mei aveau o imaginație rudimentară, mă băteau și atit, și nici măcar aici nu erau mai inventivi: bătrinu’ dădea cu ce apuca, iar curva dădea cu labele, mușca și zgiria ca o pisică turbată.
Pe mama mea adevărată nu am cunoscut-o niciodată, a murit la naștere. Sper să-i fie bine acolo unde e, mă bucur că nu a trăit să vadă in ce hal au ajuns toți.
Numele meu este Tăcerea și sint alcoolic. Nu știu ce inseamnă să fii alcoolic, da’ așa zice multă lume, “bă, alcoolicule!”. Cred că trebuie să fie o chestie tare nostimă și care are legătură cu alcoolul din băutură.
Dacă e așa, nu mă deranjează deloc, mie imi place băutura, e mai bună decit o nevastă, nu te refuză, nu te inșeală, nu te părăsește.
Numele meu este Tăcere și am venit pe lume cu un singur scop.
Să trăiesc intr-o lume care se consideră vie, dar pe care eu o văd moartă.
Am venit să văd neputincioși care incearcă să scoată capul din pămint. Pentru ei am venit in primul rind, ei trebuie să rămină morți pentru totdeauna.
Dacă ceva e mort deja, eu il mai omor o dată. Pentru siguranță.
Eu sint Tăcerea și sint vedetă media. Se vorbește in fiecare zi de mine la radio, la TV, in tabloide. Peste tot.
Notorietatea mea e atit de mare incit cuvintul crimă a devenit atit de banal, atit de lipsit de sens, atit de vulgar, incit pot să pun pariu că nu mai sperie pe nimeni.
Ce lipsă de sens poate avea cuvintul “crimă” intr-o societate de oameni morți!
A ucide este un act de caritate. Este binefacerea pe care o poți oferi unei societăți bolnave, o curățenie. Nu mi-a fost niciodată prea greu să explic asta. Pur și simplu, in situațiile de criză, oamenii iși exprimă dorința de a trăi. Unii in detrimentul altora. Criză a fost tot timpul. De la primul om căruia i-a fost foame și nu a avut ce minca, pină acum, cind sint trei miliarde de infometați.
Un număr așa de mare de muritori de foame inseamnă criză. Ca in orice societate care se bazează pe echilibru, acest lucru trebuie privit ca un scop. Există o deficiență, ea trebuie inlăturată.
Cum resursele de hrană sint constante, trebuie procedat altfel. Trebuie inlăturată nevoia de hrană. Trebuie inlăturată orice nevoie in general. Planeta e suprapopulată, deci eu indeplinesc o simplă activitate de asanare.
Numele meu este Tăcere și mă așez pe buzele oamenilor ca un fluture negru. Cind mă cunosc, oamenii mă imită, devin asemenea mie.
Cind merg să beau, cind merg la femei de calitate (indoielnică), intilnesc mulți oameni la fel ca mine. Au niște hirtii pe care le oferă la schimb. Banii.
Banii sint o chestie fără viață. Unii plătesc cu bani un alt fel de moarte, moartea lor și a altora. Ei sint acei zombi despre care se vorbește. Poate odată au fost oameni vii, dar banii au supt din ei toată vitalitatea. Acum au bani, dar sint plini din creștet pină in tălpi de moarte.
Nu dau exemple, sint atitea.
Numele meu este Tăcere și sint muritor. La fel de muritor precum toată lumea din jurul meu. In capul meu mor 15 milioane de celule in fiecare zi.
In lume mor cam la fel de mulți oameni. In mine nici o celulă nu se sinucide. Toate mor de bătrinețe. In lume, jumătate din cei care mor nu mor de moarte bună.
In lume moartea ciștigă teren in fața morții. Războaiele, foametea, accidentele, bolile, omul. Da, omul ucide la fel de mult ca moartea. Omul e moartea, atunci.
Numele meu se tace ca la finalul unei rugăciuni. Moartea e peste tot, eu am venit să mai omor o dată.
Imi practic meseria liber, fără nici o constringere socială sau morală.
Hobby-uri – nu prea multe, statul degeaba pe bani mulți, alcoolul de calitate și femeile de calitate (indoielnică). Aa, să nu uit. Imi place mult muzica lui Beethoven. Aș putea ucide pentru ea. Aș face orice in numele muzicii.
Nu sint pervers dar s-ar putea spune că sint. Insă nu e bine să mi se spună, fiindcă mă enervez.
Nu sint violent dar s-ar putea spune că sint. De asemenea, e bine să nu mi se spună asta, de obicei mă calmez greu. Sau foarte greu. Nu am iubit niciodată pe nimeni, cu toate că s-ar fi putut intimpla. De fapt, de fiecare dată cind am cunoscut pe cineva, a intervenit ceva. O forță superioară sau un comandament deasupra alegerilor personale. Un țel, un scop, un destin. Probabil n-am fost făcut pentru dragoste.
Nu am omorit niciodată pe nimeni, dar s-ar putea să greșesc. Nu prea știu ce inseamnă “niciodată” și nici semnificația lui “nimeni” nu o cunosc.
Nici omorul nu e un cuvint din vocabularul meu.
Eu cred că oamenii au noroc. Oamenii iși găsesc sfirșitul, ceea ce e un lucru bun. Toate lucrurile cu finalitate sint lucruri intregi.
Eu ii ajut pe unii să se intregească. Să devină ființe unitare. Complete.
Nu sint nebun, dar asta nu are nici o importanță. Orice om normal nu ar incerca să afle pină unde se intinde normalitatea și de unde incepe nebunia. Valabil pentru oricine, inclusiv pentru mine.
M-am născut intr-un oraș de provincie. Numele lui, de asemenea, nu are importanță.
Oricum nu mă voi intoarce niciodată acolo, poate doar cu excepția situației in care voi avea un motiv serios, bine plătit.
Singurul lucru pe care il țin minte despre orașul ăla e că nu ne-am plăcut niciodată. Lui nu-i păsa de mine și nici mie de el, și ar fi fost bine să rămină așa, insă pe la 11 ani a inceput să-mi rămină mic și a inceput să mă urască.
Drept urmare l-am urit și eu.
Părinții mei nu m-au iubit niciodată. Pină la virsta de 11 ani mi-au făcut o educație spartană: nu ai voie aia, nu ai voie ailaltă, nu ai voie nimic.
Mi-ar fi plăcut să mă neglijeze complet, așa cum făceau cind se apucau de băut, insă nu reușeau niciodată să uite complet de mine.
Cind iși aduceau aminte, o incasam ca hoții de cai. O meritam indiferent de zi sau de vreme. De parcă eu eram nefericirea părinților mei, fiindcă din cauza mea, pentru că aveam nevoi, se aflau ei in situația de a nu avea ce să imi ofere.
Ei imi dăduseră totul deja – viața – mulțumită lor eram un suflet viu, precum și bătaia, care e ruptă din rai și face minuni.
Ajunsesem să imi fie frică de ei cind nu mă pocneau. Mă gindeam că ar putea imagina ceva care să mă doară – să imi arunce cărțile, să mă scoată in pielea goală in fața casei, să nu imi dea voie la televizor, așa cum erau pedepsiți alți copii.
Din fericire pentru mine, ai mei aveau o imaginație rudimentară, mă băteau și atit, și nici măcar aici nu erau mai inventivi: bătrinu’ dădea cu ce apuca, iar curva dădea cu labele, mușca și zgiria ca o pisică turbată.
Pe mama mea adevărată nu am cunoscut-o niciodată, a murit la naștere. Sper să-i fie bine acolo unde e, mă bucur că nu a trăit să vadă in ce hal au ajuns toți.
Numele meu este Tăcerea și sint alcoolic. Nu știu ce inseamnă să fii alcoolic, da’ așa zice multă lume, “bă, alcoolicule!”. Cred că trebuie să fie o chestie tare nostimă și care are legătură cu alcoolul din băutură.
Dacă e așa, nu mă deranjează deloc, mie imi place băutura, e mai bună decit o nevastă, nu te refuză, nu te inșeală, nu te părăsește.
Numele meu este Tăcere și am venit pe lume cu un singur scop.
Să trăiesc intr-o lume care se consideră vie, dar pe care eu o văd moartă.
Am venit să văd neputincioși care incearcă să scoată capul din pămint. Pentru ei am venit in primul rind, ei trebuie să rămină morți pentru totdeauna.
Dacă ceva e mort deja, eu il mai omor o dată. Pentru siguranță.
Eu sint Tăcerea și sint vedetă media. Se vorbește in fiecare zi de mine la radio, la TV, in tabloide. Peste tot.
Notorietatea mea e atit de mare incit cuvintul crimă a devenit atit de banal, atit de lipsit de sens, atit de vulgar, incit pot să pun pariu că nu mai sperie pe nimeni.
Ce lipsă de sens poate avea cuvintul “crimă” intr-o societate de oameni morți!
A ucide este un act de caritate. Este binefacerea pe care o poți oferi unei societăți bolnave, o curățenie. Nu mi-a fost niciodată prea greu să explic asta. Pur și simplu, in situațiile de criză, oamenii iși exprimă dorința de a trăi. Unii in detrimentul altora. Criză a fost tot timpul. De la primul om căruia i-a fost foame și nu a avut ce minca, pină acum, cind sint trei miliarde de infometați.
Un număr așa de mare de muritori de foame inseamnă criză. Ca in orice societate care se bazează pe echilibru, acest lucru trebuie privit ca un scop. Există o deficiență, ea trebuie inlăturată.
Cum resursele de hrană sint constante, trebuie procedat altfel. Trebuie inlăturată nevoia de hrană. Trebuie inlăturată orice nevoie in general. Planeta e suprapopulată, deci eu indeplinesc o simplă activitate de asanare.
Numele meu este Tăcere și mă așez pe buzele oamenilor ca un fluture negru. Cind mă cunosc, oamenii mă imită, devin asemenea mie.
Cind merg să beau, cind merg la femei de calitate (indoielnică), intilnesc mulți oameni la fel ca mine. Au niște hirtii pe care le oferă la schimb. Banii.
Banii sint o chestie fără viață. Unii plătesc cu bani un alt fel de moarte, moartea lor și a altora. Ei sint acei zombi despre care se vorbește. Poate odată au fost oameni vii, dar banii au supt din ei toată vitalitatea. Acum au bani, dar sint plini din creștet pină in tălpi de moarte.
Nu dau exemple, sint atitea.
Numele meu este Tăcere și sint muritor. La fel de muritor precum toată lumea din jurul meu. In capul meu mor 15 milioane de celule in fiecare zi.
In lume mor cam la fel de mulți oameni. In mine nici o celulă nu se sinucide. Toate mor de bătrinețe. In lume, jumătate din cei care mor nu mor de moarte bună.
In lume moartea ciștigă teren in fața morții. Războaiele, foametea, accidentele, bolile, omul. Da, omul ucide la fel de mult ca moartea. Omul e moartea, atunci.
Numele meu se tace ca la finalul unei rugăciuni. Moartea e peste tot, eu am venit să mai omor o dată.
Va urma