Guvernatorul BNR a spus ca piata valutara nu e pentru plangaciosi. Evolutia Bursei de vineri si, de altfel, de la inceputul anului, a demonstrat, ca nici piata de capital nu este pentru cei cu nervii slabi.
Dupa o scadere dramatica in prima parte a sedintei de vineri, cand piata a coborat cu aproximativ 10%, in conditiile in care in ziua precedenta, preturile mai pierdusera in jur de 6%, intrarea mai puternica a investitorilor mari la cumparare a reusit sa redreseze in parte situatia, pana la inchidere piata recuperand o parte importanta din scadere. Mai mult, actiunile SIF, care scazusera si cu 12%, au reusit la inchidere sa termine chiar pe plus. Indicele BET-FI, care urmareste evolutia acestor companii, a inregistrat o apreciere modesta, de 0,4%. Ceilalti doi indici, BET si BET-C, au avut scaderi de circa 2%, dar oricum declinul lor a fost mult mai redus comparativ cu situatia de la deschidere.
Practic, atat investitorii mici, cat si cei mari au inceput sa cumpere mai puternic la finalul saptamanii trecute, dupa ce preturile coborasera pana la preturi care pot fi considerate, spun brokerii, niveluri de suport.
Revenirea la cumparare a investitorilor mari a urcat valoarea totala a tranzactiilor derulate cu actiuni de pe Bursa la 621,1 miliarde de lei (17 milioane de euro), dupa ce in ultimele saptamani, cand piata s-a aflat pe scadere, rulajul de pe Bursa a depasit 250 miliarde de lei (aproximativ 6,9 milioane de euro) doar de putine ori.
Una din cele mai mari scaderi a apartinut in ultima sedinta a saptamanii trecute actiunilor Rompetrol Rafinare (Petromidia). Aceste titluri au coborat in prima parte a sedintei sub pragul de 900 lei/actiune, pana la un minim de 840 lei/actiune, cu aproape 14% sub pretul de inchidere de joi. Pana la final, cursul actiunilor a reusit sa recupereze o parte din scadere, inchizand la 916 lei/actiune, in scadere totusi cu 6,1%. Actiunile Petromidia au avut o lichiditate ridicata, cu aceste titluri realizandu-se tranzactii de 135 miliarde de lei (3,7 milioane de euro). In cadrul acestor operatiuni sunt incluse si doua tranzactii speciale, in valoare de 7,2 miliarde de lei (0,19 milioane de euro). Ultimul transfer de acest gen s-a realizat la un pret de 900 lei/actiune.
Alte tranzactii speciale s-au facut si cu actiunile Eforie Nord si cu cele ale Bancii Transilvania, cea mai ridicata ca valoare dintre acestea fiind operatiunea care a implicat titlurile Eforie. Valoarea acestui transfer a fost de 3 miliarde de lei (aproximativ 82.000 euro). Tranzactia cu titlurile bancii s-a realizat la 11.900 lei/actiune, pachetul transferat fiind destul de redus, de 0,2 milioane de actiuni.
Dintre SIF-uri, cel mai mult au castigat actiunile SIF Oltenia. Fata de minimul de 10.800 lei/actiune atins pe parcursul sedintei, actiunile au fost cotate la inchidere la 13.000 lei/actiune, in crestere cu 4,8% comparativ cu pretul de joi. Lichiditatea titlurilor a fost ridicata, in conditiile unor transferuri de 71,1 miliarde de lei (1,9 milioane de euro).
Actiunile Oltchim au castigat aproape 15%, ultimul pret fiind de 3.480 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor a fost de 3,1 miliarde de lei (circa 86.000 de euro).
Piata RASDAQ
Ultima sedinta de tranzactionare a saptamanii a adus in prim-plan titlurile Asirom, care au realizat un rulaj de 34,9 miliarde de lei (960.000 de euro), doua treimi din valoarea totala a tranzactiilor de pe piata.
Desi numarul de tranzactii a fost redus, rulajul ridicat se datoreaza unor ordine de cumparare mari, prin intermediul carora s-au transferat aproape 1,4% din actiunile companiei Asirom. Pretul de tranzactionare a scazut la inceputul sedintei, ajungand la 4.000 lei/actiune, insa ulterior s-a redresat, inchizand ziua la pretul de 5.000 lei/actiune, acelasi ca si in sedinta de joi.
La acest pret, capitalizarea bursiera a companiei de asigurari bucurestene se ridica la aproape 87,4 milioane de euro. Cei mai importanti actionari ai societatii sunt InterAgro, cu 38,1% din actiuni, Broadhurst Investments, cu 19,7% din actiuni, Astra Romana, cu 17,8% din actiuni, si Tiberiu Postelnicu, care detine 11,5% din capitalul social. Statul detine, la randul sau, o participatie de 6,4% din actiunile Asirom, prin intermediul Agentiei de Valorificare a Activelor Statului (AVAS).
La categoria I, titlurile operatorului portuar Socep Constanta au incheiat saptamana cu o noua depreciere, de aceasta data de 5,3%. Ultimul pret pentru actiunile Socep in sedinta de vineri a fost de 3.410 lei/actiune, valoarea tranzactiilor apropiindu-se de 1,4 miliarde de lei (38.000 de euro). In ultimele trei sedinte, cursul actiunilor societatii constantene a inregistrat o depreciere de 17%.
La categoria de baza, cel mai mare rulaj l-au realizat titlurile societatii Fructus Timisoara, care au facut obiectul unei tranzactii in valoare de 3,4 miliarde de lei (93.000 de euro). Prin intermediul acestei operatiuni s-au transferat 0,4 milioane de actiuni, reprezentand 2,5% din capitalul social al fabricii de conserve timisene. Pretul de tranzactionare a fost de 8.500 lei/actiune, cu aproape 25% sub pretul mediu inregistrat in sedinta anterioara. Conform ultimei raportari, trei societati detin aproape 90% din capitalul social al Fructus: Ocatanis (49%), Almira Trade (25%), Sirom (15%).
Deprecieri importante au inregistrat si titlurile societatilor Iproeb Bistrita si Ductil Buzau. Primele au inchis sedinta de tranzactionare la 10.300 lei/actiune, in scadere cu 20% fata de ziua precedenta, in timp ce actiunile Ductil au inregistrat o reducere de 8% la nivelul pretului mediu de tranzactionare. Lichiditatile celor doua titluri au fost asemanatoare, ele realizand rulaje de peste un miliard de lei.
Indicele RASDAQ-C, care urmareste evolutia tuturor titlurilor de pe piata, a scazut cu inca 2%, dupa ce joi mai pierduse aproape doua procente.
catalin.ciocan@zf.ro ; alandrei.chirileasa@zf.ro